Mereu ma minunez cum cateva cuvinte iti pot schimba total starea de spirit. Poate fi "te iubesc" sau "vrei sa te mariti cu mine?". Azi nu a fost nici una din cele doua. Dar sfarsitul de zi se anunta pe putin banal, si lipsit de realizari notabile. Ba chiar eram nitel frustrata, ca nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus (inclusiv sa ajung la conferinta tinuta de Weiler la ICR).
Dar iata ca un e-mail cu cateva cuvinte din partea directorului de masterat de la UCL au fost suficiente pentru a indeparta orice nor de pe fruntea-mi incruntata! Am reusit sa obtin in sfarsit un accept final, definitiv si curatit de orice conditionari la acest masterat la care imi doream foarte foarte foarte mult sa ajung. Pe langa faptul ca e vorba de Anglia, pe langa faptul ca e vorba de insasi Londra, de buricul ei, pe langa faptul ca e vorba de a 7-a universitate din lume si a 2-a din europa pe filosofia dreptului, nici nu se putea mai bine decat un masterat care pare ca realizeaza o combinatie organica intre toate lucrurile care mi s-au parut cele mai interesante si mai apropiate de realitate in filosofie: etica, filosofia politica si mai ales filosofia dreptului.
Da, urmatorul pas este sa fac rost de bani. Insa, in starea de euforie in care ma aflu acum, imi spun ca banii nu ar trebui sa fie niciodata o problema, o piedica in realizarea visurilor. Da, par foarte naiva. Insa in ultimii ani am invatat ca daca ai suficient de multa energie si motivare pentru a face un lucru, resursele materiale vin de la sine. Deci, lasati fondurile sa vina la mine!
P.S. Apropo de tematica abordata pe Cele10minute, e interesant cum iarasi educatia non-formala si-a spus cuvantul. O sustinatoare puternica in aceasta aplicatie a fost chiar directoarea americana a bursei Soros, care mi-a supervizat implicarea in societatea civila (si in sectorul non-profit) in ultimii 2 ani. Scrisoarea ei de recomandare atat de calda si frumoasa m-a umplut de mandrie ca - da, domne, activitatile astea chiar ajuta, iar cine nu intelege adevarul asta e un fraier. Pentru inca o data, extracuricularul ma impinge inainte.
Posts
3-rd time much better ...
ReplyDelete"pe langa faptul ca e vorba de insasi Londra, de buricul ei" ... asta-mi evoca imaginea unui copil care sare intr-un picior de bucurie ... tu ai facut-o?
Felicitari, Diana !!! Este minunat ce citesc si sunt sigura ca lucrurile se vor aranja asa cum este cel mai bine pana la capat. Citind ce ti se intampla, am un sentiment de implinire, o indrazneala si mai mare sa cred ca intr-adevar putem schimba lumea, o mandrie ca mi-esti prietena si colega in ale "extracuricularului".Te pup cu drag, Cristiana
ReplyDeleteda, am sarit, dar in doua picioare, ca o vrabiuta! :)
ReplyDeletee bine si asa! :) ... nu lasa sa dispara copilul din tine, mai incolo vei avea mare nevoie de el.
ReplyDelete