Avem nevoie de logica!

Comunicare

Mentorul ne spuse: "... acum vom vedea cine 60 de ani si nu se poate indoi de spate, pentru ca vom incerca o noua pozitie." Era o postura care parea atat de simpla la prima vedere, si totusi incepura sa se auda chicoteli amuzate si bufnituri surde in incercarea noastra de a sta ca niste copii mici, pe vine, cu talpile lipite de saltea. Nu dura mai mult de doua minute, ca ne ridicaram in picioare. "Ha, asta a fost simplu" imi zise ratiunea.

Insa pulsul incepu sa imi creasca exponential in timp ce incercam sa fiu atenta la fiecare fibra a fiintei mele. Brusc parca toata apa din corp mi se revarsa ca o pojghita subtire de apa pe pielea intregului corp. Mi-am frecat degetele unul de celaltalt, curioasa fiind daca e doar o senzatie sau sunt uda leoarca. Degetele - suspect de uscate.

Pulsul imi crestea din ce in ce mai mult, imi bubuia aritmic in tample, iar in urechi auzeam un tiuit atat de puternic incat m-am simtit total rupta de realitatea acustica inconjuratoare. "Ce chestie, imi zise ratiunea, ultima oara nu mai vedeai - te pomenesti ca acum asurzesti?!" Insa si glasul batjocoritor al ratiunii se auzi din ce in ce mai infundat, fiind ca pulsul devenise asa de mare incat mi s-a facut rau. "Daca simtiti vreodata ca ceea ce vi se intampla va depaseste, opriti-va" zisese. "Mai pot, mai rezist, sunt curioasa ce o sa se mai intample."

Ne propunea deja sa trecem de la o alta postura, iar eu ma simteam din ce in ce mai rau. "Ganditi-va la o persoana iubita si incercati sa-i transmiteti lucruri bune, ganduri de iubire". Mi-era teama sa ma gandesc la cineva drag, si nu pentru ca nu aveam la cine, ci pentru ca ma simteam intr-un fel in care nu credeam ca as putea transmite ceva bun. De dragul exercitiului insa mi-l imaginai pe tata, in scaunul lui rosu Ikea, in treningul lui de casa. Incercam sa-i transmit numai sentimente frumoase, insa senzatia pe care o aveam era atat de puternica incat nu ma mai puteam concentra. Ratiunea imi sopti timid: "dar daca in loc sa-i transmiti lucruri bune, ii transmiti starea ta de acum?..." M-am smucit brusc din stare - am preferat sa ma asez, sa ies din exercitiu, sa imi revin. Tot corpul meu era rece si ud, si tremuram cu ochii inchisi, pe intuneric.

[to be continued]

Voluntari pe alee

Astazi, pe o alee umbroasa si vibranta de parc, s-au reunit o seama de energii. Parcul a forfotit parca mai mult ca oricand, mosii au facut o pauza din sahul lor etern, copiii au itit capusoarele din carucioare, si parca soarele insusi a iesit de dupa nori, pentru a privi cum zeci de voluntari si entuziasti impanzesc aleea cu proiectele si visurile lor.

Pentru mine, targul voluntarului pe o alee de parc este o idee inedita. Mi-a facut bine aerul curat si caldura de vara. Parca nici discursurile si glumele nu mai par atat de cliseice, ci se impletesc armonios cu aerul primitor de pe alee. LEAP a avut stand, cam saracut pe partea logistica (cel putin in prima parte a zilei, in care Diana eMMe a trebuit sa deseneze ea un banner, iar eu promiteam ca in curand va veni "camionul de ghiduri"), dar la fel de vibrant si de jucaus ca de obicei, demonstrand inca o data ca lucrurile ce ne ocupa pe toti au o latura ludica, dar seriozitatea nu se dizolva niciodata pe de-a-ntregul. Asa cum, oricat de ud ar fi asfaltul si de frecventi pasii oamenilor, "cariera" nu s-a sters de pe sotronul nostru.

Sentimentul de departe cel mai misto a fost acela ca suntem toti impreuna, ca suntem de aceeasi parte a baricadei, ca suntem zeci (sute) de tineri care, indiferent de preocuparile noastre particulare, la ora 2 fix putem sa ne luam toti de mana, si sa strigam toti in cor "Sunt voluntar!". Pentru ca nu e competitie, e un acel ceva ce ne uneste: dorinta de a creste o idee, de a o materializa, si de a creste si a ne materializa noi insine odata cu ea.

Am simtit ca ma umplu din nou de energie vitala, de mandria de a face ceva pentru mine si pentru multi altii in acelasi timp, si de a nu fi singura.

Proiectie

Incep sa proiectez. Sa imi imaginez acel viitor care incepe usor-usor sa se contureze. Ma uit pe harta la Gower Street, la Kensington Gardens, la British Museums, si ma vad strabatand strazile la pas. In timpul zilei, pe soare, si cu vibratia orasului forfotind. Ma vad intrand la metrou, ma vad strabatand piata Tavistock, uitandu-ma la oamenii ce trec si vorbesc cu accent puternic.
Ma vad in camera de camin, mica, cu un pat, un birou si un dulap. Lampa de birou e puternica, dar reuseste sa creeze un spatiu intim seara tarziu, atunci cand stau si citesc un text de seminar. Ma vad stand intinsa in patul care nu e al meu decat pentru un an, uitandu-ma spre tavan si gandindu-ma cu sfiala si putina frica la faptul ca maine dimineata trebui sa il abordez pe profesor cu un lucru care ma framanta. Ma vad parand deschisa, vorbareata, si sigura pe mine, dar fiind un pic emotionata pentru ca prima oara cand intru in vorba cu tineri pe care nu-i cunosc si incerc sa gasesc un spatiu de intersectie cu personalitatea lor.
Ma vad intr-un irish pub, band a treia bere nefiltrata, si auzind instinctiv forfota si galagia vesela a oamenilor din jurul meu. Imi dau seama ce norocoasa sunt ca sunt acolo, si ca incerc sa fiu una din ei, desi ei nu stiu cat de norocosi sunt ca au de-a gata un mediu despre care altii vad doar in filme. O aud pe mama la telefon, ingrijorata ca ies seara tarziu pe strazi, si imi dau seama ca mi-a inculcat o prudenta care nu-si are locul aici decat in cartierele rau-famate, in care oricum e greu de crezut ca voi ajunge. Ma vad singura, dorind sa fiu impreuna cu el asa cum am fost atata timp. Ma vad un observator fin si melancolic al tuturor celor ce ma inconjoara, si notand ca un cercetator diferentele ce unesc lumea mea de lumea asta. Si totusi singuratatea e apasatoare, stiind ca ne despart atatia kilometri, si imi doresc sa fie tot timpul aici cu mine, bucurandu-se impreuna cu mine de ceea ce traiesc si ceea ce descopar.
Ma vad apreciata, incurajata, ma vad criticata si corectata din punct de vedere gramatical, ma vad incercand sa prin si eu accentul acela atat de nobil, ma vad auzindu-ma singura cat de prost vorbesc si cat de mult ma rusinez de asta. Ma vad sfioasa, cerand sa fiu considerata egal, dar netratandu-ma eu insami ca egal al lor, pentru ca eu parca vin dintr-un fund de lume.
Ma vad facand poze - incercand sa imortalizez atmosfera pe care o simt - ma vad scriind in blog - incercand sa-i fac si pe altii sa traiasca clipa pe care o traiesc si eu, sa simta frica si admiratia pe care o simt, sa ma simta cum cresc si devin un om mai complet, mai complex, mai aproape de lume.

Si paradoxul este ca desi proiectez si incerc sa vad viitorul, asta nu ma face decat sa apreciez mai mult ce fac, ce simt, ce traiesc acum. Nu o sa mai stau strans lipita de el, el sarutandu-mi incet fruntea. Nu o sa imi mai aud prietenele sperand. Nu o sa-mi mai vad parintii imbratisandu-ma mandri. Nu voi mai avea bani de icre de manciuria, nu voi mai dansa la 6 dimineata pe plaja din Vama Veche, nu voi mai avea 23 de ani. Nu voi mai avea mustrari de constiinta ca nu citesc filosofie. Nu imi voi mai vedea elevii afisand o mina plina de curiozitate atunci cand le povestesc despre lege si morala. Nu voi mai fi bucuroasa ca am castigat primii mei bani. Nu ma voi mai simti acasa.

Si sunt atat de fericita ca inca mai pot face toate astea acum.

Gandind pozitiv despre bani

Sunt fericita si cu multa pofta de viata! Mi s-a confirmat inca o data concret si real ca atunci cand ceea ce faci faci cu placere, si o faci bine, si te simti implinit, blocajele se dizolva de la sine. Acum, dupa ce am inceput sa povestesc despre transa, unii vor reaction isteric daca vorbesc si despre energi pozitive. Dar am inceput s-o cred si pe-asta, pentru ca in cazul meu functioneaza. In ultimul timp, cand imi propun un lucru, si ma gandesc cu drag si entuziasm ca mi se va intampla cu adevarat, mi se intampla! E cliseic. Este absolut bestial.

Tot de curand (adica in ultimul an), am ajuns sa cred ca banii nu sunt niciodata o problema daca nu-i consideri o problema. Daca iti dai seama ca important e sa ai tot restul lucrurilor: liniste, implinire, iubire, sensul vietii, dedicare, perseverenta. Iarasi suna cliseic, stiu, dar nu pot pune mai precis in cuvinte simtirile mele de acum. Simt ca acum, cand simt ca am toate aceste lucruri minunate, si cand simt ca este un lucru asa de rar ca un om sa se simta implinit pe atatea planuri, parca orice problema materiala poate fi usor rezolvata.

Da, ziceam ca azi mi s-a confirmat aceasta traire atat de abstracta si totusi atat de puternic simtita. Am pornit cu ideea ca voi gasi bani pentru a merge in studii in Anglia, si mi-am zis ca nu trebuie sa imi limitez gandirea si optiunile in patternurile normale gen "o sa iau bursa X ca daca n-o iau nu plec". Nu, plec oricum, orice ar fi, pentru ca simt ca locul meu e acolo. Bani se gasesc in multe locuri, trebuie doar sa-i gasesti.

Initial m-am gandit ca o modalitate ar fi sa umblu dupa sponsorizari la companii, banci, oameni de afaceri. Sa le arat ca sunt un student de exceptie, cu skilluri, cunostinte, si forta de munca valoroasa. Si sa imi finanteze studiile in schimbul unor beneficii profesionale ulterioare. Astazi insa mi-a venit ca din senin ideea sa apelez la GODfatherul meu.

GODfatherul meu, pe cat de rar am avut ocazia sa-l intalnesc, pe atat l-am respectat mai mult ca model de om de succes. Mental, le multumesc parintilor mei ca au avut inspiratia sa imi puna destinul spiritual in mainile unui om atat de inteligent, cu picioarele pe pamant, si atat de bun. Mi-a primit telefonul cu inima deschisa si cu vorbe calde care mi-arata ca nu m-a uitat si tine sincer la mine. A primit cu bucurie vestile cele noi, si s-a oferit cu entuziasm sa ma ajute sa gasesc moduri noi in care sa gasesc sprijin material. El este de fapt si primul care si-a oferit pe loc increderea in potentialul si in viitorul meu.

Cu ajutorul lui, am gasit o modalitate geniala de a-mi acoperi parte din costurile vietii atat de scumpe la Londra - clasicul 2%. M-a facut fericita sa vad ca e atat de simplu sa obtii niste lucruri care altfel par a fi obtinute doar cu multa truda si sudoare. [Si daca imi ar vrea cineva sa-mi reproseze acum ca nu stiu valoarea muncii, e pe buna dreptate. Insa am modul meu propriu de a contribui la rotirea Pamantului.] Traiasca filosofia.

Transa

Azi am intrat pentru prima oara in transa. Nu, nu e vorba de transa mea zilnica de 12 ore numita somn, pe care o consider o pacoste pentru ca imi mananca juma' de viata. Ma refer la genul de transa in care intri dupa o relaxare totala a trupului si a mintii, o transa in care cel putin teoretic intri in contact cu vibratia ta.

Cine ma cunoaste stie ca vorbesc destul de mult, si asta pentru ca m-am obisnuit sa spun tot firul gandurilor care imi curge prin minte. Si daca poate ca gandeam ca un om obisnuit, filosofia m-a facut sa gandesc de doua ori mai mult (si de cele mai multe ori foarte abstract - adica interesant, dar fara folos). Eh, e deci greu pentru un om care ma cunoaste foarte bine sa isi inchipuie cum am reusit eu sa stau juma' de ora fara sa ma gandesc la NIMIC, blank, nada, zip. Neuronii au fost fericiti de pauza.

Ok, incetez cu mistoul. Fac probabil misto pentru ca stiu ca majoritatea oamenilor iau in ras chestii gen yoga, meditatie, experiente transpersonale. Ei bine, nu e nimic de ras. E pe bune. It works. Intri cu toate grijile zilnice, cu noroiul de pe picioare, cu rautatile din inima. Iesi usor, linistit, multumit de ce ai si ca ai oameni care te iubesc. Intri dezorientat, confuz. Iesi stiind ca ai un scop in viata, si ca atunci cand ti-l urmezi, totul curge cum trebuie, si nu simti cum trece timpul.

Da, am sa mai intru in transa si data viitoare.

2006 reloaded

Azi am facut o fapta buna fata de mine insami. Mi-am amintit cu placere de momentele petrecute in State si, implicit, de povestirile mele timide de pe vechiul blog. Cum vechiul blog mai exista, dar este undeva prafuit intr-un colt al Internetului, m-am gandit sa iau entry cu entry, sa-l sterg de praf, si sa-l asez frumos in acest blog.

Prin urmare, dragi cititori, va propun sa (re)cititi entry-urile din 2006 aici. Cititorii mei fideli isi vor reaminti cu placere cand mi-au fost alaturi prin primele mele experiente si ganduri de imigranta americana. In curand, voi posta si seria de entry-uri din 2007. Pana atunci, lectura placuta!