Foaia matricola

Ziua de azi a debutat cu un eveniment la care inca nu stiu cum sa reactionez. Mi-am luat (in sfarsit!) diploma de licenta si foaia matricola de la Filosofie. In timp ce dadeam semnatura de primire, am avut un oftat - simbol al faptului ca e totusi un moment important in viata oricarui om atunci cand se trezeste brusc licentiat. M-am uitat in ochii functionarei, dar n-am surprins nici un fel de empatie. Ea participa la acest ritual de trecere de multe ori pe zi; iar orice ritual la care participi prea des isi pierde probabil din simbolism.

Dar nu asta a fost momentul cheie. Momentul cheie a fost atunci cand am citit ce scria pe documente, prevazatoare ca intotdeauna (ca doar scrie ca "diploma emisa trebuie verificata iar inexactitatile reclamate pe loc"). Am descoperit ca sunt oarecum sefa de promotie. E, uite ca la asta n-am stiut cum sa reactionez.

Rational vorbind, trebuia sa ma astept la asta. Contrar prejudecatilor, la facultatea de filosofie nu se ia usor zece, iar media 9.80 este nitel obscena pentru anumiti oameni. Cu toate astea, stiam ca am avut niste colegi de prima mana, cu care am avut intotdeauna placerea sa ma aflu intr-o concurenta formala (spun formala, pentru ca, after all, stim ca suntem destepti si ne admiram reciproc pentru asta).

De aceea, reactia mea cu privire la ce vedeam scris pe foaia matricola a fost o amestecatura de bucurie si sfiosenie. Bucurie pentru ca fusese un pic mai mult decat ma asteptam (da, ma asteptam sa fiu printre primii 10, dar nu era clar unde). Bucurie pentru ca ii fac pe parintii mei mandri, si pentru ca eu insusi voi spune asta cu mandrie in aplicatiile pentru masterat si burse. Cu sfiosentie pentru ca stiu ca, pana la urma, notele sunt niste simptome. Niste simptome pentru faptul ca la momentul potrivit ai avut ceva in bibilica si ai reusit sa-l transmiti intr-un asa fel incat sa fii apreciat de profesorul X. Sfiosenie fata de cativa colegi de generatie, pe care ii admir in continuare, si care stiu ca merita cu siguranta sa primeasca si ei pe putin aceeasi distinctie. S-a nimerit doar ca eu sa fiu mai perfectionista.

Notele sunt importante acum, cand ma intreaba fundatia Ratiu "auzi, da' tu cine esti?". N-or sa mai conteze deloc peste un an sau doi, cand voi fi "pasit" pe ele ca pe trepte care m-au dus un pic mai sus. Din perspectiva asta, notele sunt strict instrumentale. Dar si mai putin va conta cand ma voi reintalni cu colegii mei peste zeci de ani si, cu aceeasi admiratie, voi continua un dialog filosofic si uman.