World disciple travels to a new location

Dear reader,

Since I have recently turned 25, and I'm also going through an important phase in my life (or at least I hope so :P), I have decided to move the location of my blog to a more relevant, stable, and easy-to-remember address. Please do visit me at http://diana-constantinescu.info/ !!

Towards my monastery

Humble and guilty, this is how I feel when I remember my blog. It’s been so long since I haven’t written a word, and yet I communicate so much every day. It’s been a year since my birthday, and although I had 3-4 small entries since then, I still consider my 9th of July blog entry the last “serious” entry I had.

Last week I turned 25. Monica asked me yesterday what happens at 25, because she can’t remember anymore. I joked that 25 is pretty similar to 24, and I feel there was no big shift in my life, although I feel I evolved constantly. I now reread my “Found my perfect birthday” and I agree, yes, no big shift took place. I am still searching for my intuitive and feeling soul; I am still feeling the energy. I still try to balance between reason and emotions, still try to find the spontaneity, and I think I’m doing better every day. I focus on the now, I focus on enjoying the lovely people that I meet, I focus on asking questions whose answer reveal something from the other. I still feel there is God, and I still laugh at the stupid yet innocent paradox which philosophers put themselves in when trying to think and explain Him. I still feel that I am an adult now, that playing is fun and useful for one’s mental health, but only a part of life – the rest of it is building and sticking to plans about career, house, family, vacations, children, growing old, and dying at peace.

Last year, I was writing from Berlin, happy to be there studying about death with Andrei, both still young and fresh and loving each other. Since then, I earned the scholarship (I simply cannot forget the genuine feeling of surprise that I was one of the selected ones), and I left home for London. I left for a year of study, of isolation, of missing Andrei and of building for the future. Monica told me that this isolation would serve both of us well – missing each other is a symptom that strong feelings are still in place, and facing the distance would only render the bond stronger. And she was right. Nothing faded away, although I was pretty worried at one point (they say love disappears after 3 years… and she also said we shouldn’t stay apart for too long, ‘cause we might get used to that), and everything grew stronger roots and brighter greener leaves.

Feeling lonely and fearing the unknown, I went away and turned my new home and my body into a monastery. I started practicing Qi Gong on my own, started drinking plenty of herbal and Chinese tea, I stopped eating meat and, overall, just took care of myself. I was delighted to eat seafood as a cheap regular meal, and to try new types of Chinese, Japanese, and Korean dishes (which became my regular meals). And all these not only made me feel so much better, but gave me new feelings and thoughts – feelings of wellbeing, happiness, and gratitude that I have the chance to feel like that.

I couldn’t get used to a certain rigidity and coldness of British people that I interacted with for the past year. They are so afraid to be inappropriate, subjective or unfair, that they become plaster masks with a frozen smile. I caught the virus in the sense that, in communicating, I am overly polite and nice (everyone is “Dear..”). The difference is that I feel everyone is dear (up to point where the counterevidence is brought forth).  Yet I admit there is something fake in all this kind of talking, or not talking. I remember being shocked one beautiful Sunday morning by a lady neighbour who started out of nowhere yelling so hysterically at her kids, that I frightfully thought she was going to kill them. It was not really “out of nowhere” – she was born and raised within a society where you don’t express your emotions of anger, dissatisfaction, or frustration. We have such a wonderful country and we offer you so many things, which you cannot get anywhere else, that you better play “civilized”. Yet the hysterical mother managed to build up a mountain of anger and frustration which began to collapse and destroy everything on its way down.

It was very difficult for me to stay apart from Andrei. I went back home pretty often, and that pretty much kept me going. I could have resisted heroically and suffered, and played less dependent, but what would’ve been the point? I would just have hidden some feelings that I was having anyway. I admitted and I still admit that he was my number 1 reason for wanting to return. But apart from that, I cared for and grew up seedlings of wishes to return, and wishes to do something meaningful when I return.
[to be continued]

Zilele Educației Non-Formale – Ediția I - 13-15 Aprilie 2010

Zilele Educației Non-Formale – Ediția I

În perioada 13-15 aprilie 2010, are loc prima ediție ZENf – Zilele Educației Non-Formale, prin care se urmărește promovarea metodelor de educație non-formală și a conceptului de angajabilitate. Evenimentul - care cuprinde lansarea unui ghid al angajabilității și a unui portal, workshopuri și traininguri susținute de specialiști, proiecții de film si multe alte activități – este inițiat de organizația non-guvernamentală LEAP (Link Education and Practice) și se va desfășura simultan, în mai multe locuri din București: ArCuB, Casa de Cultură a Studenților, Euro<26 și Casa Universitarilor.

Link Education And Practice - este prima organizație constituită ca platformă de interacțiune între studenți, companii, instituții și ONG-uri, cu scopul de a crea o punte de legătură între oferta educațională existentă și cerințele pieței de muncă. Pentru aceasta, LEAP își propune să promoveze și să faciliteze accesul tinerilor la activități de educație non-formală (voluntariat, stagii de practică, traininguri, școli de vară etc) – activități care rafinează calitățile și aptitudinile importante în dezvoltarea personală și profesională.

Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei zile și cuprinde o serie de activități derulate de LEAP și partenerii săi. Va avea loc lansarea celei de-a doua ediții a Ghidului de Angajabilitate - LEAP și a portalului de educație non-formală. Pe parcursul celor 3 zile se va derula și expoziția "Citește printre rânduri" - alcătuită din print-uri ale desenelor din caietele de școală - ca reprezentare a conceptului de complementare a educației formale cu cea non-formală, precum și training-uri susținute de partenerii LEAP. Temele abordate variază de la antreprenoriat social (Euro<26), managementul voluntarilor, drepturile copilului (Organizația Salvați Copiii România), la workshop-uri de scriere creativă (Mario Barangea), atelier de povești, lecție de teatru și improvizație (A treia Cafea). De asemenea, vom afla cum arată educația non-formală prin artă (MaiArt), ce oportunități există pentru studenți (Mihail Mușat) și vom avea un atelier de joacă (Lume Bună). Exersăm „public speaking” (ARDOR) și vorbim despre leadership și inovație (Achieve Global), angajabilitate (Fundația CODECS pentru Leadership), dezvoltare personală și profesională (ANPCDEFP). Vom rezerva activități specifice pentru liceeni (workshop susținut de Yourway) și vom face o incursiune în viața asociațiilor studențești.

Acestea și multe altele vor avea loc la prima ediție ZENf – Zilele Educației Non-Formale 2010. Pentru a participa la workshop-uri și training-uri, este necesară înscrierea pe site-ul LEAP (www.leap.ro) până pe 11 aprilie, ora 23:59. Participarea este gratuită.

Parteneri:

ONGS: Advice, ASPSE, AEGEE, AIESEC, ASLS, ASLUB, ASER, Clubul Studentilor Economisti – Sibiu, CS-URA, EESTEC, OSE, PRime, SiSC, VIP
Parteneri educaționali: A Treia Cafea, ANPCDEFP, Achieve Global, ARDOR, CROS, Euro<26,FORCE, HOLA, Fundația CODECS pentru Leadership, Lume Buna, MaiArt, Organizația Salvati Copiii România, ProVobis, Skills4Work, StartUB, Yourway
Parteneri media: BizCampus, Calendar Evenimente, CampusNews.ro, Elevate, Evenimentestudentesti.ro, Catalyst/Hipo.ro, Online Student,port.ro, studentie.ro, SmartFM
Parteneri logistici: ArCuB, Casa de Cultură a Studenților București - Centrul de Educație Non-formală, Casa Universitarilor


Pentru înscrieri și pentru mai multe informații, vizitați www.leap.ro

Found my perfect birthday

On this rainy and cold day, I found my perfect birthday. I re-analyzed, rediscovered and repainted myself as a young woman, who is done with childish foolishness, who has done searching for a goal in life, who discovered her path. I am 24, it is time to stop searching and to start building. Fortunate me! I feel I know what I have to do in life, I know which things make me happy, fulfilled, and happy to be. So rare these things might seem nowadays!

During the last year I have sweetened my thinking, payed much more attention to the spiritual, mistic part of my existence. I came down from the abstract realms of rationality, I searched for my intuition, for my spontaneity, for the feeble voice of my soul who was trying to whisper until now that peace of mind cannot be attained without a piece of soul. I tried my best to stop judging everything by their results, to stop evaluating my day by checking my deeds. I tried to catch the hidden meaning of the moments that seem to have no goal.

I got attracted by astrology, by transpersonal psychology, by the concept of "energy". "Energy" entered my vocabulary as a words so full of meaning, encompassing all things and being the underlying substance of the Universe. I solidified my life choices by validating them with what (pretty serious) personality tests and astrological interpretations. (Of course, the most validating of it all is the feeling that I feel fulfilled by what I do.) Transpersonal psychology was the most useful step I ever made in the spiritual direction. If I knew by now that there is a God in a highly rational and abstract way, I have now learned to see Him and love Him in a highly intuitive and spiritual way, without really caring about His form in world religions. I now see unity, harmony, I see the power of our minds. So deterministic until now, being so fascinated until now by law (of the universe, of our society), I have now learned that laws can be bent if we only deem it possible and really wish for it. I learned how important parents are, how important it is to understand them and accept exactly as they are, and moreover, to maintain an open channel of communication - because they represent an amazingly essential part of one's own inner core, and distancing yourself from them is distancing yourself from a huge part of your own self.

It could seem paradoxical, but I became at the same time more practical. I now imagine how a life of philosophical study could bring you as emptyhearted as a life without it. It is indeed beautiful to be so separated by the worldly issues and enjoy a life of leisure and scholarship. Yet they could equally bring an emptiness and a sense of uselessness very hard to fight with. These, it seems to me, are beautifully balanced by active involvement in what you care about. In my case, it's education. I do feel myself fulfilled when I have an active role in increasing people's awareness about themselves, about the wonders of the world, and about how education is important for their personal development.

Nothing could seem more taboo yet be more appropriate to think about on your birthday than death and getting older. As if by chance we have been talking here at ECLA about what it is to confront the idea of dying, how to prepare for death, what it is to live your life well, what it is to feel that you're getting older and that until now you have wasted your time. Surely, I won't feel the imminence of death until I'll be dying. Yet there is some usefulness in this kind of thinking. It gives you a permanent frame of reference, a guide for judging that what you're doing is "as it should".

In this context, I came to appreciate what I have now. I have my loving parents, with whom I seem to get along and to understand better and better. I have my beloved Andrei, without whom I cannot live. I have so many wonderful friends, which I hope will always be by my side. I have my work, my philosophy, my passions. And if I'm mentally healthy, health problems will also stay away. And when everything runs so smooth, money are never to be a problem.

Avanti, I say to myself, 'cause nothing can go wrong when you do all things that fulfill you, keep close all people that are dear, and refrain for doing things just because "you have to" or "this is how life is". Life is what I make of it, and at 24 I am ready to paint it in the brightest colors.

Avem nevoie de logica!

Gandind pozitiv despre bani

Sunt fericita si cu multa pofta de viata! Mi s-a confirmat inca o data concret si real ca atunci cand ceea ce faci faci cu placere, si o faci bine, si te simti implinit, blocajele se dizolva de la sine. Acum, dupa ce am inceput sa povestesc despre transa, unii vor reaction isteric daca vorbesc si despre energi pozitive. Dar am inceput s-o cred si pe-asta, pentru ca in cazul meu functioneaza. In ultimul timp, cand imi propun un lucru, si ma gandesc cu drag si entuziasm ca mi se va intampla cu adevarat, mi se intampla! E cliseic. Este absolut bestial.

Tot de curand (adica in ultimul an), am ajuns sa cred ca banii nu sunt niciodata o problema daca nu-i consideri o problema. Daca iti dai seama ca important e sa ai tot restul lucrurilor: liniste, implinire, iubire, sensul vietii, dedicare, perseverenta. Iarasi suna cliseic, stiu, dar nu pot pune mai precis in cuvinte simtirile mele de acum. Simt ca acum, cand simt ca am toate aceste lucruri minunate, si cand simt ca este un lucru asa de rar ca un om sa se simta implinit pe atatea planuri, parca orice problema materiala poate fi usor rezolvata.

Da, ziceam ca azi mi s-a confirmat aceasta traire atat de abstracta si totusi atat de puternic simtita. Am pornit cu ideea ca voi gasi bani pentru a merge in studii in Anglia, si mi-am zis ca nu trebuie sa imi limitez gandirea si optiunile in patternurile normale gen "o sa iau bursa X ca daca n-o iau nu plec". Nu, plec oricum, orice ar fi, pentru ca simt ca locul meu e acolo. Bani se gasesc in multe locuri, trebuie doar sa-i gasesti.

Initial m-am gandit ca o modalitate ar fi sa umblu dupa sponsorizari la companii, banci, oameni de afaceri. Sa le arat ca sunt un student de exceptie, cu skilluri, cunostinte, si forta de munca valoroasa. Si sa imi finanteze studiile in schimbul unor beneficii profesionale ulterioare. Astazi insa mi-a venit ca din senin ideea sa apelez la GODfatherul meu.

GODfatherul meu, pe cat de rar am avut ocazia sa-l intalnesc, pe atat l-am respectat mai mult ca model de om de succes. Mental, le multumesc parintilor mei ca au avut inspiratia sa imi puna destinul spiritual in mainile unui om atat de inteligent, cu picioarele pe pamant, si atat de bun. Mi-a primit telefonul cu inima deschisa si cu vorbe calde care mi-arata ca nu m-a uitat si tine sincer la mine. A primit cu bucurie vestile cele noi, si s-a oferit cu entuziasm sa ma ajute sa gasesc moduri noi in care sa gasesc sprijin material. El este de fapt si primul care si-a oferit pe loc increderea in potentialul si in viitorul meu.

Cu ajutorul lui, am gasit o modalitate geniala de a-mi acoperi parte din costurile vietii atat de scumpe la Londra - clasicul 2%. M-a facut fericita sa vad ca e atat de simplu sa obtii niste lucruri care altfel par a fi obtinute doar cu multa truda si sudoare. [Si daca imi ar vrea cineva sa-mi reproseze acum ca nu stiu valoarea muncii, e pe buna dreptate. Insa am modul meu propriu de a contribui la rotirea Pamantului.] Traiasca filosofia.

Cu extracuricularul inainte!

Mereu ma minunez cum cateva cuvinte iti pot schimba total starea de spirit. Poate fi "te iubesc" sau "vrei sa te mariti cu mine?". Azi nu a fost nici una din cele doua. Dar sfarsitul de zi se anunta pe putin banal, si lipsit de realizari notabile. Ba chiar eram nitel frustrata, ca nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus (inclusiv sa ajung la conferinta tinuta de Weiler la ICR).

Dar iata ca  un e-mail cu cateva cuvinte din partea directorului de masterat de la UCL au fost suficiente pentru a indeparta orice nor de pe fruntea-mi incruntata! Am reusit sa obtin in sfarsit un accept final, definitiv si curatit de orice conditionari la acest masterat la care imi doream foarte foarte foarte mult sa ajung. Pe langa faptul ca e vorba de Anglia, pe langa faptul ca e vorba de insasi Londra, de buricul ei, pe langa faptul ca e vorba de a 7-a universitate din lume si a 2-a din europa pe filosofia dreptului, nici nu se putea mai bine decat un masterat care pare ca realizeaza o combinatie organica intre toate lucrurile care mi s-au parut cele mai interesante si mai apropiate de realitate in filosofie: etica, filosofia politica si mai ales filosofia dreptului.

Da, urmatorul pas este sa fac rost de bani. Insa, in starea de euforie in care ma aflu acum, imi spun ca banii nu ar trebui sa fie niciodata o problema, o piedica in realizarea visurilor. Da, par foarte naiva. Insa in ultimii ani am invatat ca daca ai suficient de multa energie si motivare pentru a face un lucru, resursele materiale vin de la sine. Deci, lasati fondurile sa vina la mine!

P.S. Apropo de tematica abordata pe Cele10minute, e interesant cum iarasi educatia non-formala si-a spus cuvantul. O sustinatoare puternica in aceasta aplicatie a fost chiar directoarea americana a bursei Soros, care mi-a supervizat implicarea in societatea civila (si in sectorul non-profit) in ultimii 2 ani. Scrisoarea ei de recomandare atat de calda si frumoasa m-a umplut de mandrie ca - da, domne, activitatile astea chiar ajuta, iar cine nu intelege adevarul asta e un fraier. Pentru inca o data, extracuricularul ma impinge inainte.

Gastronomie pascala

Pastele de anul asta a fost o ocazie buna sa ma dau "gospodina familiei". Tata, care este un gurmand, imediat a aprobat propunerea mea ca eu sa fac toata mancarea specifica (mai ales ca de-abia asteapta sa ma aiba la mana cu chestii de genul "mai tii minte cand ai uitat sa pui sare in drob?...").

Firea mea metodica a fost mult prea vizibila cand am intocmit lista de cumparaturi: am facut un tabel cu coloane, am pus mancarea sub "categorii de alimente" si am ordonat-o in functie de cat de proaspata trebuie sa fie in ziua de Paste. Ca doar una e sa cumperi cartofi si alta e sa cumperi ceapa verde, nu?

In ultimul timp, obisnuiesc sa-mi lansez singura provocari culinare. Constientizez din ce in ce mai mult ca sunt o fire perfectionista si ca, din fericire, asta are rezultate delicioase la capitolul bucatarie. Asta pentru ca m-am invatat sa ma incred orbeste in geniul lui Sanda Marin si in ideea ca "daca urmaresti reteta si ai ingrediente bune, n-are cum sa nu iasa ceva bun". In cazul meu, ideea asta a functionat, si prind din ce in ce mai mult curaj in bucatarie - sa incerc sa gatesc ceva nou, sa ma apropii de cuptor, sa adaug un ingredient dupa intuitie.

Asadar, am abordat pentru prima oara in cariera mea gastronomica oua colorate, drob, friptura si ciorba de miel. Cozonacul si pasca le-am cumparat din comert, dar cum am fost destul de dezamagita de raportul pret/calitate, anul viitor le voi coace eu la cuptor. Pentru comenzi de cozonac si pasca, va rog sunati la numarul fara suprataxa 072...

Rezultatul? Oua foarte frumos colorate (unele oua rosii cam nefacute - problema de termodinamica ce merita studiata la liceu); friptura si ciorbita delicioase; drob slabutz - daca nu-mi ia tata masina de tocat, nu mai fac! Probabil cel mai important rezultat este cresterea stimei individuale, care imi da curajul sa incerc si mai multe data viitoare.

Wish me luck!

Ironia sortii academice

Ironia sortii a ales sa se petreaca intr-o frumoasa zi de joi. E de fapt vorba de o zi de joi speciala - Joia Mare - insa ma aflu cu regret la varsta la care sufletul meu nu mai rezoneaza cu cele sfinte.

A fost si ziua in care am decis sa-mi iau inima in dinti si sa sun la un oarecare admissions office din Londra. Daca nu stii cum e, ei bine, e ca un interviu, sau ca atunci cand trebuie sa tii un speech in public: esti atat de emotionat si totusi trebuie sa faci impresie buna, cu un discurs snur si cu un comportament ireprosabil... Tremura carnea pe mine.

Accentul american mi-a aparut brusc atunci cand doamna de la admissions mi-a raspuns. Aveam speech-ul pregatit – intotdeauna ajuta cand ai emotii – si am inceput sa debitez rapid motivele pentru care sunasem. Pe scurt, vroiam sa stiu odata daca ma acceptasera sau nu! Doamna mi-a dat raspunsul atat de repede si de lapidar incat am simtit ca s-a consumat prea repede momentul. In Romania, dureaza pe putin juma de ora sa te gaseasca intr-o baza de date; iar pentru raspunsuri concrete trebuie sa stii sa te rogi cu lacrimi. Eu am impresia ca in momentele cheie din viata timpul ar trebui brusc sa se scurga mai incet, sa existe o explozie, sa simti ca sari in sus de bucurie. In cazul meu momentul trecuse atat de repede incat detenta a survenit la minute dupa. Si da, am simtit explozia.

Si am inteles din nou cat de tricky era intrebarea din testul acela de personalitate de pe TheSpark.com: „Daca ti s-ar indeplini cea mai mare dorinta, dar nu ai putea spune nimanui, ai accepta?”. Pentru ca da, primul impuls a fost sa impartasesc, sa dau si altcuiva din explozia mea de bucurie. Mamei i-au dat lacrimile. Pe tata l-am simtit mandru si a venit sa ma imbratiseze strans si puternic. Pe iubit l-am simtit aproape, dar din pacate SMS-ul estompeaza cumva trairile.

Dar ironia nu a incetat sa apara, dupa ce bucuria fusese traita si rumegata („Maiculitaa, o sa stau la Londra un an!”). Tata s-a strambat si a zis recalcitrant „Astia sunt cam idioti”, aducandu-mi faxul primit. Intr-adevar, m-au chemat abia la anul, pentru ca s-au gandit ca ar fi mai potrivit sa imi termin masterul inceput aici.

Ironia? Tre sa dau un master de la UCL pe un master de la Spiru Haret. UCL e a saptea din lume in acel clasament in care Romania nici macar nu apare. Spiru este ULTIMA pe lista in Romania. Bref: UCL sterge pe jos cu Spiru. Iar eu sunt nevoita sa-mi irosesc un an din viata ca sa urmez un master unde nici n-apuc sa-mi vad profii. Grav, nu??

Foaia matricola

Ziua de azi a debutat cu un eveniment la care inca nu stiu cum sa reactionez. Mi-am luat (in sfarsit!) diploma de licenta si foaia matricola de la Filosofie. In timp ce dadeam semnatura de primire, am avut un oftat - simbol al faptului ca e totusi un moment important in viata oricarui om atunci cand se trezeste brusc licentiat. M-am uitat in ochii functionarei, dar n-am surprins nici un fel de empatie. Ea participa la acest ritual de trecere de multe ori pe zi; iar orice ritual la care participi prea des isi pierde probabil din simbolism.

Dar nu asta a fost momentul cheie. Momentul cheie a fost atunci cand am citit ce scria pe documente, prevazatoare ca intotdeauna (ca doar scrie ca "diploma emisa trebuie verificata iar inexactitatile reclamate pe loc"). Am descoperit ca sunt oarecum sefa de promotie. E, uite ca la asta n-am stiut cum sa reactionez.

Rational vorbind, trebuia sa ma astept la asta. Contrar prejudecatilor, la facultatea de filosofie nu se ia usor zece, iar media 9.80 este nitel obscena pentru anumiti oameni. Cu toate astea, stiam ca am avut niste colegi de prima mana, cu care am avut intotdeauna placerea sa ma aflu intr-o concurenta formala (spun formala, pentru ca, after all, stim ca suntem destepti si ne admiram reciproc pentru asta).

De aceea, reactia mea cu privire la ce vedeam scris pe foaia matricola a fost o amestecatura de bucurie si sfiosenie. Bucurie pentru ca fusese un pic mai mult decat ma asteptam (da, ma asteptam sa fiu printre primii 10, dar nu era clar unde). Bucurie pentru ca ii fac pe parintii mei mandri, si pentru ca eu insusi voi spune asta cu mandrie in aplicatiile pentru masterat si burse. Cu sfiosentie pentru ca stiu ca, pana la urma, notele sunt niste simptome. Niste simptome pentru faptul ca la momentul potrivit ai avut ceva in bibilica si ai reusit sa-l transmiti intr-un asa fel incat sa fii apreciat de profesorul X. Sfiosenie fata de cativa colegi de generatie, pe care ii admir in continuare, si care stiu ca merita cu siguranta sa primeasca si ei pe putin aceeasi distinctie. S-a nimerit doar ca eu sa fiu mai perfectionista.

Notele sunt importante acum, cand ma intreaba fundatia Ratiu "auzi, da' tu cine esti?". N-or sa mai conteze deloc peste un an sau doi, cand voi fi "pasit" pe ele ca pe trepte care m-au dus un pic mai sus. Din perspectiva asta, notele sunt strict instrumentale. Dar si mai putin va conta cand ma voi reintalni cu colegii mei peste zeci de ani si, cu aceeasi admiratie, voi continua un dialog filosofic si uman.

Schimba Lumea

Am iesit dintr-un sistem totalitar si traim in Democratie, nu? Ok - hai sa vedem cum functioneaza: Esti chemat la vot o data la patru ani. In general, ai de votat intre cativa indivizi fatarnici care se ofera sa te reprezinte, dar ale caror intentii reale sunt dubioase.

Sunt cateva partide care, odata la 4 ani, iti propun fiecare cate o suta de solutii mediocre la pachet. Votezi partidele, se creeaza un guvern, un parlament, care, treptat, uita tot ce au promis. Noi ramanem cu problemele.
Si totusi, acum suntem liberi si avem democratie: votam alesi care ne reprezinta interesele. Cu schimbalumea.ro, mai facem inca un pas.

Internetul nu este pe deplin utilizat in sprijinul proceselor democratice. Deocamdata, este folosit cel mult pentru a informa cetatenii sau, in cel mai bun caz, pentru a-i ajuta sa-si plateasca amenzile fara a mai sta la coada. Plecand de la aceasta constatare, schimbalumea.ro iti propune experienta unei noi generatii a democratiei: democratia user-friendly.

Implica-te activ in formularea problemelor si solutiilor care te afecteaza chiar pe tine. Propune si discuta probleme si solutii, organizeaza si lanseaza apeluri la actiune: de la petitii sau initiative legislative, pana la organizarea de intalniri, flashmob-uri si demonstratii. Problemele TALE si felul in care ne organizam INTRE NOI au de acum un spatiu liber, intuitiv si distractiv.

E o corvoada inutila mersul la vot? Te intelegem! Decat sa alegi intre oameni intre care nu ai de ales, mai bine stai pe net. Ramai acasa! Stai in fata monitorului si Schimba Lumea!

Vino la Adfel pe Motoare, Luni 25 Aug incepand cu 16.00 si pana la sfarsit, timp in care vom sta de vorba cu toti cei interesati.

Scoala de antreprenoriat social

Ai intre 16 si 26 de ani si vrei sa inveti cum sa produci schimbare sociala durabila? Vrei sa faci parte din prima generatie de antreprenori sociali romani? Inscrie-te pana la 20 iulie la scoala de vara "Impreuna pentru Schimbare Sociala"! Este incurajata participarea tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Agentia de Monitorizare a Presei si Asociatia ORICUM pentru Educatie lanseaza prima scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din Romania. Programul "Impreuna pentru Schimbare Sociala" se adreseaza tinerilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 26 de ani, cu potential de lider, implicati in comunitatile din care fac parte, creativi si dornici sa invete mai multe despre metode inovatoare de aduce schimbari pozitive in comunitatile lor.

Timp de 5 zile, in perioada 26 – 30 iulie, 20 de tineri apartinand romani, dar si apartinand minoritatilor nationale, se vor aduna la Predeal, la prima scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din Romania. Organizatorii cauta atat promovarea antreprenoriatului social prin training-uri, exemple practice si un incubator de proiecte, cat si stimularea dialogului intercultural prin incurajarea participarii tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Participantii la scoala de vara vor lucra in echipe cu scopul generarii de proiecte bazate pe principiile antreprenoriatului social. Proiectele rezultate in urma scolii de vara vor primi feedback si monitorizare, urmand ca autorii lor sa participe in toamna la un workshop de prezentare a proiectului, iar autorii celui mai bun proiect sa primeasca finantare de start-up pentru implementarea ideii lor.

Puteti afla mai multe detalii despre program pe pagina dedicata acestuia: http://www.antreprenoriatsocial.ro. Tot aici puteti completa online formularul de aplicatie pentru a participa la "Impreuna pentru Schimbare Sociala". Deadline-ul pentru primirea aplicatiilor este 20 iulie.

"Impreuna pentru Schimbare Sociala" este un program finantat de Uniunea Europeana, prin programul "Tineret in Actiune", si de Open Society Institute.

Licenta

MIERCURI 25.06.2008

COMISIA V - SALA 207

8.00-9.00

BABAN G. DANA=9

BALAN V. MIHAELA=7.50

BĂLŢOI V. NICOLETA-ANDREEA=8.75

BRATU I. ROXANA-MĂDĂLINA=9.50

BURLIBASA M. ANA RUXANDRA=7.75

9.00-10.00

CHIRAN N. DELIA-FLORINA=9.25

CINTEZĂ A.M. IRINA-MARIA=8.75

CIOATĂ D. IOANA-ERIKA=9

COSTEA I. ANDREEA=8

DOBA C. RALUCA ADINA=7

10.00-11.00

FIERBINTU T. IULIA=9

GHIRCOIAS P. RALUCA IOANA=7

HOSTIUC M. SORINA=8.75

IONESCU AL. MANUELA=9.25

IONESCU C. MIHAELA GABRIELA=9.25

11.00-12.00

CIOLCA E. MARILENA IULIANA=9

CONSTANTIN (ENASTESCU)N. CARMEN=8

CONSTANTINESCU M. ANDREEA DIANA=10

DABU F. ALIN-FANEL=8

DAVID N. CRISTINA LUMINITA=8

13.00-14.00

ENACHE T. RODICA=8

GHITA (DUMITRU) I. VALENTINA MARIA=8

GHITA M.F.CARMEN ANDREEA=9

GRADINARU G. MARICICA=9.25

IORDAN I. ARGENTIN TEODOR=10

14.00-15.00

PAVEL C.(POPESCU) STELUTA=absent

POPESCU R.A. RALUCA= 9

RADOI (URSACHI) D ANDREEA=9

RISTEA I. ROXANA ADINA=8.50

ROTARU (TUDOR)T. MIHAELA=10

15.00-16.00

STANESCU V. COSTELA=9

TANASE D. ANDREEA DANIELA=9

Absolvire

Se spune ca absolvirea facultatii e unul din momentele alea importante, care se intampla o data in viata, si care marcheaza incheierea unei etape si inceputul alteia. Well, la capitolul asta sunt un pic mai nonconformista. In primul rand pentru ca sunt studenta la doua facultati. Si atunci care din momente il consideri momentul-cheie?? Sa zicem insa ca Facultatea de Filosofie a fost intotdeauna facultatea mea de suflet, mediul in care am crescut, am invatat si am devenit un alt om, un pic mai aproape de maturitate si completitudine. Poate de aceea ziua de 15 mai a fost ziua in care mi-am luat la revedere de la colegi, de la profesori, de la bancile facultatii. Pentru cei care vor sa vada cateva poze frumoase cu oameni frumosi, click aici.

Poate cel mai ciudat este insa faptul ca sarbatoresc absolvirea facultatii fara a indeplini doua conditii importante: nu mi-am incheiat mediile, si nu mi-am dat licenta. Al doilea e un motiv valabil pentru noi toti si, teoretic vorbind, e cel putin ciudat. Cum poti sa te lauzi ca ai absolvit facultatea daca fara licenta nu iti poti lua diploma de absolvire?

Ma gandesc ca singurul motiv pentru care lucrurile se intampla in ordinea asta e unul mai degraba operational. Acest moment este probabil singurul in care providenta ii poate aduce pe toti colegii la un loc. Licenta poti s-o dai si peste un an, doi, fiecare in ritmul sau; insa toti avem ritmuri diferite. Asa ca acesta a fost ultima data cand probabil ne sincronizam, sau cel putin pentru urmatorii 5 ani.

In orice caz, festivitatea a fost foarte placuta, cu simboluri si substanta. Si desi unii n-au fost de acord cu obiceiul "american" de a purta robe si toci, acestea nu ne-au impiedicat pe niciunul din noi sa investeasca in eveniment atata simtire si emotii cat a putut.

Paradisul copiilor

Ieri seara am avut ocazia sa gust un pic din farmecul Zilelor Filmului Iranian organizate de Ambasada Iranului la Bucuresti. Am vazut filmul Bacheha-Ye aseman (The Children of Heaven), un film sensibil despre lumea suburbiilor din Tehran si despre bucuriile si dilemele copilariei.

Pe scurt, cand micul Ali pierde din intamplare pantofiorii surioarei sale Zahra, cei doi copii se hotarasc sa nu spuna parintilor si sa se duca pe rand la scoala cu unica pereche de adidasi ai lui Ali. Surprinzator si sensibil nu este numai modul in care cei doi frati hotarasc sa-si rezolve singuri problemele, deoarece stiu ca parintii lor au si-asa destule pe cap, ci faptul ca reusesc sa-si pastreze coloana vertebrala si incearca sa gaseasca o solutie, dupa capul lor, chiar si in situatiile foarte dificile.

Cei doi copii sunt in scoala primara, si totusi au o constiinta si o responsabilitate care le ofera talie de adult. Memorabila este replica tatalui de la inceputul filmului: "Ali, ai deja 9 ani, nu mai esti un copil!" Ceea ce mi-a inspirat genul acesta de relatie parinte-copil este faptul ca nu poate fi vorba de o "exploatare a minorului" asa cum o descrie de multe ori superficial gandirea vestica, ci o simbioza perfecta intre toti membrii familiei, o preocupare pentru bunastarea familiei ca intreg si o lipsa de egoism care nu poate fi inteleasa decat in termeni culturali.

Cel mai mult m-a socat insa bucuria pentru lucrurile cele mai simple din viata. Am comparat copilul din mine cu cei doi copii si mi-am dat seama ca nu pot simti aceeasi bucurie cand fac baloane de sapun sau daca primesc un pix chinezesc aurit. Diferenta economica de clasa isi spune cuvantul deci si in diferenta costurilor marginale. Unui copil ca Zahra, care are o singura pereche de pantofiori pe care o poarta pana o rupe, bucuria de a primi o noua pereche de pantofi este una imensa. Ce ar trebui sa primesc eu ca sa simt o bucurie asemanatoare? O casa? Totul se traduce in nivelul de asteptari, asteptari endogene create in contextul nasterii noastre si permanent modificate de posibilitatea de a le atinge.

It's all about what we take for granted.

Vizionarea filmului The Children of Heaven a fost numai o incursiune in cultura persana si viata iranianului de rand, ci si o incursiune in strafundurile simtirii mele de copil si asteptarilor mele ca adult.


Nota: astazi este ultima zi de film iranian la cinemateca Union. Filmul care va rula, Kheili dour, kheili nazdik (So close, so far) promite o dezbatere cu tenta puternic filosofica intre traditie si modernitate, est si vest, vechi si nou. De-abia astept.

Call for operators

INSOMAR realizeaza o cercetarea pe teme social-politice la nivelul Bucurestiului, in perioada 12-21 februarie.

Chestionarul are 6 pagini si e foarte usor de completat avand 95% intrebari inchise.

Sunteti platiti cu 8 RON / chestionar. Pragul minim - 16 chestionare, prag maxim nu exista:), in functie de disponibilitatea fiecaruia.

De asemenea, primiti bani de transport, 25 RON pentru abonamentul RATB sau METROREX de pe luna in curs.

Chestionarele se aplica la domiciliu, iar programul este la libera alegere in limitele respectarii deadline-ului.

Va puteti alege sectorul in care sa realizati chestionarele.

Persoanele de contact corespunzatoare fiecarui sector sunt urmatoarele:

Sectorul 1 - Badanau Ileana - cinzyana@yahoo. com
Sectorul 2 - Vizireanu Ana - ana.vizireanu@ gmail.com
Sectorul 3 - Nae Oana - monicuta.stelista@ yahoo.com
Sectorul 4 - Costin Andreea - andreea_cos@ yahoo.com
Sectorul 5 - Brumaru Virgil - vokinette@yahoo. com
Sectorul 6 - Banciu Raluca - raluca.banciu@ gmail.com

Nu ezitati sa ne contactati. Mai avem nevoie de multi operatori.

Seara de Craciun in familie

Intotdeauna viata de full house a parut misto. Mi-aduc aminte de serialul Al saptelea cer, unde viata impreuna cu cei sapte copii ii facea pe tata si pe mama sa nu se plictiseasca niciodata. Eu am fost si sunt un copil singur la parinti. Ba la mai multe perechi de parinti. Mi s-a spus intotdeauna ca asta e un avantaj: ca parintii nu te compara permanent cu ceilalti frati ai tai, ca nu trebuie sa te bati pe fiecare pereche de sosete, ca nu trebuie sa imparti mostenirea cu altii (da, unii parinti isi pun si problema asta). Da, genul ala de copil singur la parinti care este tinut in puf si laudat de toata lumea.

Insa nu am trait niciodata avantajele de a avea frati, de a avea familie, desi le-am intuit. Insa aseara, in ajunul Craciunului, am avut ocazia sa ma simt parte a unei familii mari si vesele, case se aduna in jurul bradului si isi imparte cadourile. Da. A fost foarte placut. Aseara am avut, pentru prima oara in viata, trei frati. Tot aseara am avut pentru prima oara si trei bunici. Am avut si cativa verisori, care au venit in vizita.Aseara am fost in curtea vecinilor cu parintii si fratii si am cantat colinde. Am primit bomboane si "nuce". I-am surprins si pe parinti tinand cu drag un bebelus de-al vecinului in brate si dorindu-si nepoti. M-am imbujorat. Timpul a trecut repede, si seara s-a sfarsit la fel de pe neasteptate ca si un vis frumos.

Sunt multe lucruri pe care nu ai cum sa le afli din carti. Sau daca sunt descrise in carti, o mare incarcatura sentimentala se pierde pe drumul catre ochii cititorului. Am trait intr-o familie mica, din care numai eu si verisoarele mele vom duce (sau nu) numele mai departe. De Craciun anul asta am invatat ca solidaritatea si iubirea de familie iti da o inima mai usoara si un sprijin moral pe care nici sosetele personale si nici mostenirile nu ti le ofera.



[daca entry-ul asta pare o defulare, ei bine, este]

Exactitate meteo

O ocazie unica. Ia sa vedem noi cum se descurca americanii impotriva furiilor naturii! Zilele trecute au fost neobisnuit de calde la Bard. E intai decembrie. Trebuia sa fie frig si, de ce nu, niste zapada. Toti amicii mei americani m-au amenintat de mai bine de doua luni ca iarna o sa fie grea. Si totusi, in ultimele zile m-am luptat cu caldura. 20 de grade celsius.

Insa s-a intamplat ceva neasteptat. Ieri am fost anuntata ca "un front de aer foarte rece din Antarctica va ajunge maine in New York". Va fi un vant extrem de puternic, si probabil furtuna. Mi-am zis: s-o vad si pe-asta. Si cum nu ar fi fost de ajuns, maine s-ar putea sa ninga.

Perfect, mi-am zis, o ocazie buna sa testez multe chestii de-aici: 1. exactitatea previziunilor meteorologice. In Romania niciodata nu mi-a pasat de ce zic meteorologii. Din simplul motiv ca nu prea o nimeresc baietii. Eh, acum pot sa spun ca baietii americani o nimeresc cam la fix. Am ras citind mesajul oficial "Furtuna va incepe la pranz". Era 12:15 minute si nu incepuse nici o furtuna! Eh, furtuna a inceput la 1:30. Eram in clasa. M-am uitat pe geam si mi-am zis "Oh shit, the storm has begun."

Bun, deci pe-asta au nimerit-o. Nota 10. Fricoasa din fire, am luat in seama toate sfaturile lor: am mers la distanta de copaci, mai mult prin-nauntru, si m-am uitat pe sus dupa crengi zburatoare. Cel mai simpatic sfat al lor: "Be prepared to duck". Hehe :) Ca gluma, mi-am zis ca e bine ca am un ghiozdan greu in spate, ca altfel m-ar fi zburat vantul.

Ca un om prevazator, m-am oprit la magazinul din campus si am cumparat cate ceva de mancare (daca intr-adevar ramanem fara curent, izolati si infometati??). Bine am facut :P.
Vantul a fost simpatic. Nu prea l-am luat in seama. Mi-am scris e-mailurile, mi-am facut treburile, mi-am spalat rufele (ca daca ramanem fara curent si eu n-am haine curate sa supravietuiesc??), am facut un dus (ca daca ramanem fara curent si fara apa calda, eu cum o sa supravietuiesc pentru un timp nelimitat??)

Interludiu: actiunile si gandurile mele reflecta o gandire pur europeana. Ei nu prea isi fac griji de-astea. Daca au o lanterna (care, da, e buna la casa omului pe timp de intuneric!) totul e ok. Si au dreptate, aici la ei acasa. Pentru ca sistemul se asigura impotriva acestui gen de situatii si se asigura ca oamenii sa aiba cat mai putine motive sa se planga. [In contrast, imi aduc aminte cat de oribil e sa traiesti fara caldura, fara gaz, fara apa calda - pentru ca da, am avut ocazia in viata sa le experimentez - pe rand sau in acelasi timp].

Deci da, mi-am zis in momentul in care a picat curentul (la ora 6:30 seara), asta e o ocazie buna sa vad cum se descurca americanii in situatii de-astea. Nu tu lumina, nu tu frigider, nu tu aragaz. Nu tu internet :). Nu tu energie. Dar baietii au generatoare de rezerva. Thank God!

Am reusit sa-mi pastrez interesul filosofic doar pentru o perioada scurta. Dup-aia, ca orice om, mi-am dat seama cate lucruri nu pot sa fac fara curent electric. Pana si bateria de la laptopul asta se va termina in curand. Totul tine de ce aleg sa fac cu el.

Probabil ca cel mai mult ma deranjeaza ca nu pot sa invat. Luminile de rezerva sunt prea slabe pentru gustul meu. Dar daca nu pot sa invat, nici nu vreau sa-mi pierd timpul. Asa ca sunt intr-o dilema. Si dilema asta ma consuma momentan atat de tare, incat obosesc. Pana la urma se pare ca solutia e sa ma culc. Si e doar 7 jumate.


Desteapta-te romane!


E liniste si intuneric in tot campusul. Tocmai am realizat ca sunt dezolata. Singurul sunet pe care il aud este tiuitul enervant al alarmei, care ne anunta incontinuu ca e "Power trouble". Nu zau!


P.S. Este ora 1 noaptea. Tocmai s-au implinit 6 ore jumate de cand s-au stins luminile. Acum avem din nou electricitate, civilizatie. Dar am avut o seara superba, si parca toata vraja a plecat odata cu intunericul...

Furtuni de Bard

Ca sa va inspaimant putin, uitati prin ce trece statul New York zilele astea. Inclusiv eu :)
[acesta e un mail trimis oficial de Bard security tuturor celor care traiesc in campus]

To the Bard Community:

As an addition to the high wind warning already sent, I would like to add the following
thoughts:

* the stately old growth trees we live with, admire, and walk under may
attempt to harm us. They tend to loose branches and may even fall - keep
vigilant and look up now and then. Be prepared to duck.
* the usual power outages should be expected. Get your computing work
done now and back up any of your brilliant thoughts.
* as the sun sets and the power leaves on its brief sabbatical, having a
working flash light is a good idea. Remember NO CANDLES!!! it is a
mandatory $500 fine.
* the temperature will drop dramatically - bring a warm coat with you
this evening.
* keep your cell phone charged.
* if you are on the roads with a car or bike, the winds are powerful
enough to blow you off the road - Annandale Road will also have large
branches and trees to make your trip interesting and memorable. Drive
slowly - Be careful
* Call friends and family now while you can - explain to them that you
live in the wilds of upstate New York. electricity is a luxury item.
* DO NOT USE ELEVATORS!!! If you live in a dorm or work in a building
with an elevator, use the stairs. If not, our security staff will be
practicing their rescue skills... on you.
* the last wind storm crushed three vehicles parked under trees. If you
own a vehicle you would like to keep for another semester, try to avoid
parking under a large tree.
This weather experience is set to begin after 3pm. After midnight the
wind gusts may be over 75 mile per hour with accompany rain.

If you should need help or have any concerns, call security at 7460 or,
if an emergency arises, use the emergency line - 7777

ken cooper

P.S. Zilele trecute am suferit de caldura. Am avut maxima de 20 de grade Celsius (la sfarsitul lui noiembrie!). Azi avem furtuna si vant foarte puternic. Maine se pare ca o sa ninga! Ce nebunie!
Daca nu intru pe net zilele urmatoare, inseamna ca a picat curentul electric :)
take care!

Thanksgiving?

Este ultima joi din noiebrie. Asta inseamna ca intreaga America sarbatoreste Thanksgiving Day. Toti studentii au plecat acasa la familiile lor. Campusul e absolut pustiu. Totul e inchis: biblioteca, dining hall, tot-tot. Nu circula nimic. Ploua, evident. Asa, special, pentru noi astia mai fraieri care ramanem in campus pentru ca, dat fiind ca familiile noastre sunt la 10000 km departare, nu prea avem cum sa petrecem nimic cu ele. Dar nu sunt deloc deprimata. Este un moment excelent sa-mi trag rasuflarea, sa imi pun ordine in ganduri, sa mai scriu cate ceva in blog. Sa-mi aduc aminte de ce s-a intamplat in ultima luna.

S-au intamplat atat de multe chestii legate de felul meu de a fi incat as putea zice ca sunt aproape coplesita. Stiam ca parintii isi doresc pentru copiii lor lucrurile pe care ei nu au reusit sa le faca. Si, Doamne, ce dreptate au!! (De obicei copiii isi dau cam tarziu seama de chestiile astea...) Pentru tata: Bard este un loc plin de muzicieni. In fiecare saptamana are loc cate un concert de muzica clasica. Atat de multi copii talentati! Si daca nu sunt trimisi de mici la o scoala, praful se alege de ei! De multe ori mi-au dat lacrimile ascultand cate o bucata de muzica clasica. Nu a avut absolut nici o importanta instrumentul. Acum, intamplator, ascult Chopin. De ce nu stiu sa cant la pian?!?! Nu-i nimic, copiii mei vor sti. Nu e asta un regres la infinit?...

Pe cat de mult descopar o noua cultura, un nou stil de viata, un nou mod de a gandi, pe atat ma descopar pe mine insami. Ah, ce suna a cliseu! Dar, Doamne! Cat de adevarat simt cuvintele astea! Numai un "clash of civilizations" iti poate deschide deschide ochii asupra inchistarii structurale la care te adaptezi si pe care o accepti in propria societate. Si despre care spui ca este normala, naturala.

Dar, cum spuneam, exista in opinia mea un defect major al societatii americane: consumerismul. Am incercat din mai multe perspective. Nu, tot defect pare. Chiar aseara, in timp ce culisam printre rafturile faimosului Walmart, un prieten american (din sud) imi atragea atentia: "Preturile tuturor produselor sunt stabilite exact la nivelul la care americanul de rand considera ca isi poate permite sa cumpere lucruri de care de fapt oricum nu are nevoie". Adica, unde mai gasesti un microwave de 38.88$ sau o imprimanta all-in-one hp cu 46$???

Am gasit unele produse care sunt ATAT de nefolositoare, incat rad cu lacrimi cand le vad. Voi face in curand o lista cu toate produsele absolut aberante pe care le-am gasit intr-un catalog. Pana una alta, trebuie sa initiez prima mea sesiune de gatit de pe semestrul asta: supa de pui cu galuste si ciulama de pui cu mamaliguta. Mancare de Thanksgiving Day. In felul asta resping ostentativ obisnuitul curcan!