Prima zi de lucru

First day of work - cum se procedeaza.
Of course, am avut super emotii. Sa fie totul perfect. Sa n-o scrantesc cu nimic. Deh, first impression counts.
In ultimul timp am avut urmatorul motto: Nu lasa lucrurile marunte sa te impiedice sa realizezi lucrurile mari. Prin urmare, prima mea grija (in ordine temporala SI logica) a fost sa reusesc sa ma trezesc la 7.30. O ora minunata pentru tine, spun cei care imi cunosc stilul de dormit. Dar, intr-adevar, daca stai sa te gandesti, daca nu reusesti sa faci un lucru simplu gen sa te scoli la timp, sau daca ramai blocat in casa etc. nu ajungi sa faci lucrurile pe care consider importante in viata de zi cu zi.

De ajuns cu teoria. Am reusit sa ma trezesc, am dormit oribil (de stres), m-am trezit buimaca. M-am imbracat cat am putut eu de elegant. Am ajuns cu 20 de minute inainte de ora. Evident, sefii mei au ajuns dupa o ora. Nu-i nimic. Am stat la taclale cu secretara Peggy, o doamna in varsta si cu o oarece tinuta, dar plictisita si a.k.a. foarte vorbareata si plina de barfe si povestiri. She's nice. Performanta a fost ca pana la sfarsitul zilei mi-a retinut numele, ea care se mandrea ca nu e "good with names".

Atmosfera din birou e relaxata. Deocamdata sunt singura cu cei doi sefi ai mei, amandoi tipi tineri in jur de 30 de ani. Unul din ei e serios, chelios cu ochi albastri. Il simt sef. El imi da sarcinile si el imi verifica articolele. Il limbaj BGIA, el este mentorul meu. Celalalt pare mai tanar, aiurit, cu parul in toate partile si cu ochelari. Canta incetisor in timp ce lucreaza. Dar e foarte simpatic. El pare geniul informatic, cel care se ocupa cu structura revistei, cu structura site-ului. Cum in cv m-am laudat ca stiu C si Java, maine il voi ajuta la niste baze de date si niste motoare de cautare personalizate pentru site. De-abia astept.

Imi place la nebunie ca am libertate de miscare si ca munca mea consta in scris articole pe teme ce se leaga de etica si de globalizare, dar temele pot fi oricat de diverse. My philosophical expectations are met. Ba chiar am fost incurajata sa scriu pe ce imi place, pe ce ma preocupa si pe ce stiu eu mai bine. De ce nu, pe probleme stiintifice.

Apropo de asta, am terminat in sfarsit primul meu articol pentru ei. S-a transformat incet dintr-un articol de 500-800 cuvinte in 2000 de cuvinte. Va fi publicat in curand, voi pune linkul aici. Celule stem. Urmatorul articol va fie pe Wikipedia (asta apropo de teza de licenta a lui Cristi care, sper a fost finalizata cu succes :)).

A fost epuizant. De emotii n-am avut pofta de mancare si n-am mancat la pranz. Maine probabil ii voi insoti pe sefii la pranz. Social networking. Sunt tipi destepti si am multe chestii pe care le pot discuta cu ei. Thank God nu e serviciu zi de zi, 5 zile pe saptamana. Nu as rezista chiar asa mult. Desi seamana mult cu statul in biblioteca pe care il practic de obicei. :)

Pe maine. First day of work - cum se procedeaza.
Of course, am avut super emotii. Sa fie totul perfect. Sa n-o scrantesc cu nimic. Deh, first impression counts.
In ultimul timp am avut urmatorul motto: Nu lasa lucrurile marunte sa te impiedice sa realizezi lucrurile mari. Prin urmare, prima mea grija (in ordine temporala SI logica) a fost sa reusesc sa ma trezesc la 7.30. O ora minunata pentru tine, spun cei care imi cunosc stilul de dormit. Dar, intr-adevar, daca stai sa te gandesti, daca nu reusesti sa faci un lucru simplu gen sa te scoli la timp, sau daca ramai blocat in casa etc. nu ajungi sa faci lucrurile pe care consider importante in viata de zi cu zi.

De ajuns cu teoria. Am reusit sa ma trezesc, am dormit oribil (de stres), m-am trezit buimaca. M-am imbracat cat am putut eu de elegant. Am ajuns cu 20 de minute inainte de ora. Evident, sefii mei au ajuns dupa o ora. Nu-i nimic. Am stat la taclale cu secretara Peggy, o doamna in varsta si cu o oarece tinuta, dar plictisita si a.k.a. foarte vorbareata si plina de barfe si povestiri. She's nice. Performanta a fost ca pana la sfarsitul zilei mi-a retinut numele, ea care se mandrea ca nu e "good with names".

Atmosfera din birou e relaxata. Deocamdata sunt singura cu cei doi sefi ai mei, amandoi tipi tineri in jur de 30 de ani. Unul din ei e serios, chelios cu ochi albastri. Il simt sef. El imi da sarcinile si el imi verifica articolele. Il limbaj BGIA, el este mentorul meu. Celalalt pare mai tanar, aiurit, cu parul in toate partile si cu ochelari. Canta incetisor in timp ce lucreaza. Dar e foarte simpatic. El pare geniul informatic, cel care se ocupa cu structura revistei, cu structura site-ului. Cum in cv m-am laudat ca stiu C si Java, maine il voi ajuta la niste baze de date si niste motoare de cautare personalizate pentru site. De-abia astept.

Imi place la nebunie ca am libertate de miscare si ca munca mea consta in scris articole pe teme ce se leaga de etica si de globalizare, dar temele pot fi oricat de diverse. My philosophical expectations are met. Ba chiar am fost incurajata sa scriu pe ce imi place, pe ce ma preocupa si pe ce stiu eu mai bine. De ce nu, pe probleme stiintifice.

Apropo de asta, am terminat in sfarsit primul meu articol pentru ei. S-a transformat incet dintr-un articol de 500-800 cuvinte in 2000 de cuvinte. Va fi publicat in curand, voi pune linkul aici. Celule stem. Urmatorul articol va fie pe Wikipedia (asta apropo de teza de licenta a lui Cristi care, sper a fost finalizata cu succes :)).

A fost epuizant. De emotii n-am avut pofta de mancare si n-am mancat la pranz. Maine probabil ii voi insoti pe sefii la pranz. Social networking. Sunt tipi destepti si am multe chestii pe care le pot discuta cu ei. Thank God nu e serviciu zi de zi, 5 zile pe saptamana. Nu as rezista chiar asa mult. Desi seamana mult cu statul in biblioteca pe care il practic de obicei. :)

Pe maine.

American dancing

Am vazut un videoclip pe internet si am simtit nevoia stringenta sa va impartasesc modul in care americanii stiu sa danseze (pe rap si r&b, singura muzica pe care o asculta).

Check this out! A-ha, a-ha, click it on!...
http://www.comedycentral.com/sitewide/media_player/play.jhtml?itemId=81349

Imigrant

Prima saptamana de New York City.
M-am intors din Romania cu inima usoara, stiind ca sunt iubita si ca fundamentele vietii mele au ramas in picioare. New York-ul este overwhelming prin ochii unui turist. Am incercat sa il privesc de la inceput ca ceva similar lui "acasa". Daca il privesti asa nu mai esti socat de inaltimea cladirilor si consideri ca tot ce vezi e, mai mult sau putin, normal, "zilnic".

Am reusit sa fiu relaxata din primele momente, am stat de vorba cu soferul de taxi, care era rus. Ma intorsesem acasa, intr-un oras in care n-am mai locuit niciodata, si apartamentul pe care nu-l mai vazusem niciodata ma astepta. E incredibil cand simti ca diferenta intre a fi super emotionat si a fi blazat poate sa stea doar intr-o decizie de moment: "Nu plec la 7000 de km departare de casa, ci ma intorc acasa". Desigur, e fake, si o stii. New York nu e casa ta. Esti doar un student care a venit in state sa invete alte lucruri. Esti doar un imigrant cu visuri de implinire. Dar lucrul de care iti dai seama cu pregnanta in NYC este ca TOTI sunt imigranti. Toti au avut parinti si bunici cu visuri de implinire. Toti sunt la fel de straini, si nu au nimic in plus fata de tine.

Apartamentul in care locuiesc impreuna cu o fata (din Mexic) si doi baieti (Bulgaria si Serbia) este extraordinar. Are tot ce trebuie unor tineri care trebuie sa-si poarte de grija. In NY nici nu e greu sa-ti porti singur de grija. Totul ti se da mura-n-gura. Trebuie doar sa ai suficienti bani, pentru ca viata e scumpa (pe o masa nu dai mai putin de 200 de mii).

Laitmotiv: nu trebuie sa te ingrijesti despre cum se gateste ciorba de pui, de unde sa duci gunoiul, sau cum sa faci rost de New York Times. De asta se ocupa societatea. Tu trebuie sa muncesti. Muncesti. Muncesti. Muncesti. Pentru viitorul tau, pentru siguranta apartamentului de maine, pentru copiii pe care vrei sa-i ai. Esti bun? Noi avem ce-ti trebuie. Si te platim. Iti dam casa, masa, masina, bani de buzunar. Tu trebuie doar sa MUNCESTI.

Emilia, noua mea colega de camera, ma intreba marti seara de ce am vrut sa vin in SUA. S-a dovedit ulterior ca motivul meu de a pleca din Bucuresti anul asta a fost acelasi pentru care a plecat ea din Mexico City acum 6 ani. Aici toata lumea iti da impresia ca nu inveti degeaba. Ca chestiile pe care te strofoci sa ti le bagi in cap iti vor folosi in viitor. Uneori conteaza si chestiile pe care ai de gand sa le faci, dar nu le-ai facut inca (vezi cum se intocmeste un cv pt NYC). Ai impresia ca nu trebuie sa fii nepotul ministrului sau al lui Bill Gates ca sa duci o viata. Daca esti increzator in ceea ce ai in cap (pentru ca nu ajunge doar sa ai), aici poti sa duci o viata normala. vis de imigrant.

In urmatoarele 4 luni viata va fi complet diferita fata de semestrul trecut. Experientele si contextul sunt aproape antagonice. La Bard eram "in the middle of nowhere", cufundata in studiu teoretic, mancare asigurata (Maslow sa nu ne incurce din activitatile intelectuale), cerc restrans de prieteni, cu care joci carti sau vezi un film. No clubs, no alcohol. Concerte simfonice, prieteni gay, iarba verde si veverite. Aici, ziua muncesc, seara am cursuri, noaptea citesc. In weekend amicii trag de mine sa mergem in vreun pub sau club. Aici nu e numai un singur amarat "Black Swan", ci New York City Nightlife. Aici metroul merge non-stop. Cel mai complicat metrou ever. Cel mai eficient metrou ever. Sunt lenesa, imi place sa dorm, sa joc un Sims. Sa citesc un Dworkin. They don't call me party pooper for nothing :).

Intru in campul muncii, finally, dupa 21 de ani. Sa vedem.

Portrait of the Teacher Idealist (eNFj)

Am fost nevoita de catre coordonatorii mei de aici sa fac Myers Briggs Personality / Leadership Test. Asta e rezultatul:



The Idealists called Teachers are abstract in their thought and speech, cooperative in their style of achieving goals, and directive and expressive in their interpersonal relations. Learning in the young has to be beckoned forth, teased out from its hiding place, or, as suggested by the word "education," it has to be "educed." by an individual with educative capabilities. Such a one is the eNFj, thus rightly called the educative mentor or Teacher for short. The Teacher is especially capable of educing or calling forth those inner potentials each learner possesses. Even as children the Teachers may attract a gathering of other children ready to follow their lead in play or work. And they lead without seeming to do so.
Teachers expect the very best of those around them, and this expectation, usually expressed as enthusiastic encouragement, motivates action in others and the desire to live up to their expectations. Teachers have the charming characteristic of taking for granted that their expectations will be met, their implicit commands obeyed, never doubting that people will want to do what they suggest. And, more often than not, people do, because this type has extraordinary charisma.
The Teachers are found in no more than 2 or 3 percent of the population. They like to have things settled and arranged. They prefer to plan both work and social engagements ahead of time and tend to be absolutely reliable in honoring these commitments. At the same time, Teachers are very much at home in complex situations which require the juggling of much data with little pre-planning. An experienced Teacher group leader can dream up, effortlessly, and almost endlessly, activities for groups to engage in, and stimulating roles for members of the group to play. In some Teachers, inspired by the responsiveness of their students or followers, this can amount to genius which other types find hard to emulate. Such ability to preside without planning reminds us somewhat of an Provider, but the latter acts more as a master of ceremonies than as a leader of groups. Providers are natural hosts and hostesses, making sure that each guest is well looked after at social gatherings, or that the right things are expressed on traditional occasions, such as weddings, funerals, graduations, and the like. In much the same way, Teachers value harmonious human relations about all else, can handle people with charm and concern, and are usually popular wherever they are. But Teachers are not so much social as educational leaders, interested primarily in the personal growth and development of others, and less in attending to their social needs.
Mikhail Gorbachev is an example of a Teacher Idealist.