Flux

Da, sunt foarte constienta de faptul ca au trecut 7 luni de cand nu am mai scris. Si nu pentru ca nu as fi avut ce sa scriu. Explicatia initiala a fost aceeasi ca pentru pauzele anterioare: de cate ori ma apuc sa scriu in engleza, dupa un entry-doua ma blochez. Si nu pentru ca mi-e greu sa scriu in engleza, sau ca stau cu dictionarul langa mine. Ci pentru ca un flux al constiintei trebuie captat si transcris in limba in care e gandit. Si inca o data, nu e vorba ca nu gandesc in engleza: sunt de 5 luni in Londra si gandesc aproape tot timpul, ba si visez, in engleza. Doar ca atunci cand sunt reflexiva, cu privire la propriile trairi, ganduri, planuri si temeri, tot romana e de baza.

Dar s-ar putea ca limba sa nu fi fost singura panica. De 6 luni am inceput sa scriu intr-un jurnal, old style. Cu coperti frumoase, cu foi si cu pix, ma strajuieste la capul patului, pe noptiera. Nu am fost niciodata in stare sa scriu un jurnal intim, pentru ca nu i-am vazut scopul. Insa am fost sfatuita acum 6 luni sa-l scriu ca tratament sufletesc - sa fie acel loc in care toate frustrarile, tristetile, temerile nerostite si neexprimate sa isi gaseasca supapa de eliberare, iar in sufletul meu sa ramana numai pace si liniste.
Desigur, un astfel de jurnal nu ar putea fi un blog public - nu neaparat pentru ca mi-ar arata gandurile gri si slabiciunile, ci pentru ca pur si simplu nu as vrea sa incarc sufletele celor care ma citesc, si-asa pline de propriile lor griji si tristeti, cu greutatile mele. Rufele murdare nu se spala in public nu numai de jena, dar si de grija de a nu-i murdari pe cei din jur.
Jurnalul meu intim si-a atins scopul: am reusit sa scriu in el, lasand cat am putut ratiunea si concretul la o parte, si concentrandu-ma cat pot pe trairi si sentimente ne-rationalizate sau cosmetizate. Usor-usor, mi-am facut curatenie in suflet, am sters praful si am lustruit, si am lasat noile experiente sa-si lase amprenta.
In acelasi timp, am invatat cat de mult mai usor e sa treci peste evenimentele si sentimentele negative daca le privesti fata in fata, daca le recunosti ca fiind ale tale, daca le exprimi (in scris, verbal, cantand, lovind peretii etc. - fiecare dupa stilul lui). Si asa raman numai momentele si sentimentele luminoase, pozitive, care ma fac fericita si recunoscatoare.

Si da, ultimul motiv poate pentru care n-am mai scris si am o mare retinere sa scriu este ca in ultimele 7 luni s-au petrecut multe transformari cu mine. Si, daca as incepe sa scriu, cititorii nu m-ar mai recunoaste. Ar crede ca mint, ca bravez, ca vorbesc aiurea. Doar atunci cand nu vezi pe cineva o perioada lunga iti dai seama cat i-a crescut parul/s-a ingrasat/a imbatranit etc. Asa si eu. Schimbarile cu mine s-au petrecut organic, treptat, dar definitiv. Iar rezultatul, sper, nu este gretos ci autentic.

Blogul nu a fost niciodata pentru mine doar un jurnal intim - pentru ca a fost modul meu de a tine legatura cu cei dragi, carora le pasa de ce se intampla cu mine, si care se regasesc in unele din trairile mele. In altele, descopera un element nou. Dar blogul este si va fi o transcriere nemijlocita a fluxului constiintei.