Educatie intru adaptare si pierderea spontaneitatii

Fragment:

"Procesul educaţional urmăreşte în primul rînd să creeze indivizi „well-adjusted” (bine adaptaţi). Acest obiectiv educaţional este realizat prin menţinerea unui permanent raport de adecvare între copil şi imaginile pe care acesta şi le face despre sine şi lume. Copilul trebuie să se recunoască în imaginile sale, în chipul său „din oglindă”. Identitatea sa nu-şi găseşte reazemul în raportul obiectiv şi problematic dintre eu şi „celălalt”, ci în relaţia subiectivă dintre eu şi un eu igienizat (imaginea sa obiectivată, socialmente acceptabilă). Copilul îşi admiră în mod narcisist chipul în oglinda pe care i-o întinde societatea tehnologică, fără să-şi dea seama că imaginile şi dorinţele sale sînt „ajustate”. Ele decurg din scheme şi reţete de comportament întocmite de „sistem” şi interiorizate de copil în chip de dorinţe „personale”.
[...]
Copiii societăţilor postindustriale au pierdut bucuria spontaneităţii. Jocurile lor, video game-urile, nu au nimic din naturaleţea jocurilor tradiţionale. „De-a v-aţi ascunselea” de pe vremuri implica mişcări asimetrice, trasee fluctuante. Noi, copiii, nu ne deplasam pe traiectorii dinainte stabilite; ne ascundeam şi ne căutam unul pe altul; Vasilică se trăgea în spatele unui zid, Măriuţa se tupila după un copac. Radu ţîşnea ultimul şi „scăpa turma”. Trasee convergente, divergente, schimbări abrupte de ritm – „de-a v-aţi ascunselea” era un joc al trăirii ludicului ca o gratuitate concretă. Eram cu toţii „în joc”, legaţi prin relaţii spontane şi imprevizibile. Desigur, „de-a v-aţi ascunselea” avea legile ei; legile nu aveau însă o finalitate exterioară, jocul nu trimitea decît la dinamismul şi ambivalenţa propriului său spaţiu." (pp. 91-2)

Ovidiu Hurduzeu - Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley (2005)