Ieri am avut parte de o experienta unica in viata. (Trebuie insa sa atrag mai intai atentia parintilor mei ca voi vorbi despre niste lucruri despre care generatia mea un e jenata sa vorbeasca, si imi cer de pe acum scuze lor si celor ce citesc daca sunt deranjati de ceea ce spun sau modul in care ma exprim..)
Pana acum am fost nitel stresata de numarul de persoane gay pe care le intalnesc aici in State. In comparatie cu Romania, aici este absolut imposibil sa nu cunosti la un moment dat pe cineva cu o alta orientare sexuala. Si totusi, pana acum n-am reusit sa percep asta ca pe un fenomen zilnic, banal. Am refuzat de cele mai multe ori sa etichetez pe cineva ca fiind gay, desi erau semne, pur si simplu pentru ca in mintea mea a fi gay este un caz exceptional, de unul intr-un milion. Am incercat intotdeauna sa gasesc explicatii alternative.
Multe s-au schimbat aseara. Aseara am fost intr-un club gay. Pentru o vreme am fost singura fata din grup. Si eram singura straight. Cu ocazia asta amicul meu cel mai apropiat a recunoscut ca e homosexual. Aveam mici banuieli, dar intotdeauna am refuzat sa cred ca este o varianta prea probabila. E incredibil cat de usurati ne-am simtit amandoi dupa ce mi-a spus. Si este incredibil cat de lipsita de tensiune a fost toata seara, tinand cont ca eram intr-un bar unde erau 3 femei si restul numai barbati, aratosi, dar care nici nu se uitau la mine.
I-am spus amicului meu ca pe de-o parte ma simt nasol cand sunt inconjurata de atatia barbati si stiu ca nici unul nu poate fi atras mine. Este o chestie de feminitate, daca vrei. Pe de alta parte, i-am spus ca ma simt extraordinar de in siguranta tocmai pentru ca stiu ca nimeni nu-mi da atentie (inclusiv intr-o maniera „potential periculoasa”).
Sentimentul de eliberare a dat roade. Am putut aprecia un concurs de cantat. Nu cred ca e doar un stereotip: homosexualii au voci minunate. Am aplaudat cu fervoare. Dupa, am dansat. Si, inca o data, nu e un stereotip: homosexualii danseaza superb. Mami, mi-as fi dorit sa vezi prin ochii mei cat de frumos dansau baietii aia. De multe ori ma opream sa le admir miscarile. Am si dansat cu cativa. Nici un stres ca vor interpreta gresit gestul meu. Desi sunt de obicei foarte stresata cand dansez cu cineva (si devin rigida, nu ma pot coordona cu respectiva persoana), de data asta lipsa tensiunii si-a spus cuvantul.
Sa nu intelegeti gresit. Da, cred ca lumea homosexualilor este o alta lume. E o lume care mi se pare interesanta, dar pe care o voi admira intotdeauna din afara. Poate pare ciudat ce spun, dar am simtit si simt ca e vorba de doua specii diferite. Cu multe lucruri in comun, dar cu cateva lucruri esentiale diferite. Si cred ca speciile astea sunt autosuficiente, contactul intre ele nu este fundamental, nu au nevoie una de alta. Partea interesanta este ca suntem singurele specii de pe pamantul asta care ne dam seama de asta.
Pana acum am fost nitel stresata de numarul de persoane gay pe care le intalnesc aici in State. In comparatie cu Romania, aici este absolut imposibil sa nu cunosti la un moment dat pe cineva cu o alta orientare sexuala. Si totusi, pana acum n-am reusit sa percep asta ca pe un fenomen zilnic, banal. Am refuzat de cele mai multe ori sa etichetez pe cineva ca fiind gay, desi erau semne, pur si simplu pentru ca in mintea mea a fi gay este un caz exceptional, de unul intr-un milion. Am incercat intotdeauna sa gasesc explicatii alternative.
Multe s-au schimbat aseara. Aseara am fost intr-un club gay. Pentru o vreme am fost singura fata din grup. Si eram singura straight. Cu ocazia asta amicul meu cel mai apropiat a recunoscut ca e homosexual. Aveam mici banuieli, dar intotdeauna am refuzat sa cred ca este o varianta prea probabila. E incredibil cat de usurati ne-am simtit amandoi dupa ce mi-a spus. Si este incredibil cat de lipsita de tensiune a fost toata seara, tinand cont ca eram intr-un bar unde erau 3 femei si restul numai barbati, aratosi, dar care nici nu se uitau la mine.
I-am spus amicului meu ca pe de-o parte ma simt nasol cand sunt inconjurata de atatia barbati si stiu ca nici unul nu poate fi atras mine. Este o chestie de feminitate, daca vrei. Pe de alta parte, i-am spus ca ma simt extraordinar de in siguranta tocmai pentru ca stiu ca nimeni nu-mi da atentie (inclusiv intr-o maniera „potential periculoasa”).
Sentimentul de eliberare a dat roade. Am putut aprecia un concurs de cantat. Nu cred ca e doar un stereotip: homosexualii au voci minunate. Am aplaudat cu fervoare. Dupa, am dansat. Si, inca o data, nu e un stereotip: homosexualii danseaza superb. Mami, mi-as fi dorit sa vezi prin ochii mei cat de frumos dansau baietii aia. De multe ori ma opream sa le admir miscarile. Am si dansat cu cativa. Nici un stres ca vor interpreta gresit gestul meu. Desi sunt de obicei foarte stresata cand dansez cu cineva (si devin rigida, nu ma pot coordona cu respectiva persoana), de data asta lipsa tensiunii si-a spus cuvantul.
Sa nu intelegeti gresit. Da, cred ca lumea homosexualilor este o alta lume. E o lume care mi se pare interesanta, dar pe care o voi admira intotdeauna din afara. Poate pare ciudat ce spun, dar am simtit si simt ca e vorba de doua specii diferite. Cu multe lucruri in comun, dar cu cateva lucruri esentiale diferite. Si cred ca speciile astea sunt autosuficiente, contactul intre ele nu este fundamental, nu au nevoie una de alta. Partea interesanta este ca suntem singurele specii de pe pamantul asta care ne dam seama de asta.
Posts
No comments:
Post a Comment