Imigrant

Prima saptamana de New York City.
M-am intors din Romania cu inima usoara, stiind ca sunt iubita si ca fundamentele vietii mele au ramas in picioare. New York-ul este overwhelming prin ochii unui turist. Am incercat sa il privesc de la inceput ca ceva similar lui "acasa". Daca il privesti asa nu mai esti socat de inaltimea cladirilor si consideri ca tot ce vezi e, mai mult sau putin, normal, "zilnic".

Am reusit sa fiu relaxata din primele momente, am stat de vorba cu soferul de taxi, care era rus. Ma intorsesem acasa, intr-un oras in care n-am mai locuit niciodata, si apartamentul pe care nu-l mai vazusem niciodata ma astepta. E incredibil cand simti ca diferenta intre a fi super emotionat si a fi blazat poate sa stea doar intr-o decizie de moment: "Nu plec la 7000 de km departare de casa, ci ma intorc acasa". Desigur, e fake, si o stii. New York nu e casa ta. Esti doar un student care a venit in state sa invete alte lucruri. Esti doar un imigrant cu visuri de implinire. Dar lucrul de care iti dai seama cu pregnanta in NYC este ca TOTI sunt imigranti. Toti au avut parinti si bunici cu visuri de implinire. Toti sunt la fel de straini, si nu au nimic in plus fata de tine.

Apartamentul in care locuiesc impreuna cu o fata (din Mexic) si doi baieti (Bulgaria si Serbia) este extraordinar. Are tot ce trebuie unor tineri care trebuie sa-si poarte de grija. In NY nici nu e greu sa-ti porti singur de grija. Totul ti se da mura-n-gura. Trebuie doar sa ai suficienti bani, pentru ca viata e scumpa (pe o masa nu dai mai putin de 200 de mii).

Laitmotiv: nu trebuie sa te ingrijesti despre cum se gateste ciorba de pui, de unde sa duci gunoiul, sau cum sa faci rost de New York Times. De asta se ocupa societatea. Tu trebuie sa muncesti. Muncesti. Muncesti. Muncesti. Pentru viitorul tau, pentru siguranta apartamentului de maine, pentru copiii pe care vrei sa-i ai. Esti bun? Noi avem ce-ti trebuie. Si te platim. Iti dam casa, masa, masina, bani de buzunar. Tu trebuie doar sa MUNCESTI.

Emilia, noua mea colega de camera, ma intreba marti seara de ce am vrut sa vin in SUA. S-a dovedit ulterior ca motivul meu de a pleca din Bucuresti anul asta a fost acelasi pentru care a plecat ea din Mexico City acum 6 ani. Aici toata lumea iti da impresia ca nu inveti degeaba. Ca chestiile pe care te strofoci sa ti le bagi in cap iti vor folosi in viitor. Uneori conteaza si chestiile pe care ai de gand sa le faci, dar nu le-ai facut inca (vezi cum se intocmeste un cv pt NYC). Ai impresia ca nu trebuie sa fii nepotul ministrului sau al lui Bill Gates ca sa duci o viata. Daca esti increzator in ceea ce ai in cap (pentru ca nu ajunge doar sa ai), aici poti sa duci o viata normala. vis de imigrant.

In urmatoarele 4 luni viata va fi complet diferita fata de semestrul trecut. Experientele si contextul sunt aproape antagonice. La Bard eram "in the middle of nowhere", cufundata in studiu teoretic, mancare asigurata (Maslow sa nu ne incurce din activitatile intelectuale), cerc restrans de prieteni, cu care joci carti sau vezi un film. No clubs, no alcohol. Concerte simfonice, prieteni gay, iarba verde si veverite. Aici, ziua muncesc, seara am cursuri, noaptea citesc. In weekend amicii trag de mine sa mergem in vreun pub sau club. Aici nu e numai un singur amarat "Black Swan", ci New York City Nightlife. Aici metroul merge non-stop. Cel mai complicat metrou ever. Cel mai eficient metrou ever. Sunt lenesa, imi place sa dorm, sa joc un Sims. Sa citesc un Dworkin. They don't call me party pooper for nothing :).

Intru in campul muncii, finally, dupa 21 de ani. Sa vedem.