Recharging...

Simt ca mi-am atins linistea mult-visata. Si desi asta nu inseamna niciodata sa-nu-facem-nimic-24-din-24, ci inseamna intotdeauna lucruri mici (spalat pe dinti, cumparat paine, un suc cu prietenii), acele lucruri mici care iti umplu existenta de zi cu zi dar nu o incarca. Simt ca o mare presiune a disparut parca din senin. Ma dezumflu si e placut. Dorm mult si linistit, citesc o carte buna, imi pierd vremea cu joculete pe internet, mananc o piersica, scriu un entry in blog.

Poate cel mai placut este ca acum simt ca pot sa dau telefon unui prieten vechi, sa ii spun zambind din toata inima ca imi e dor de el/ea, ca mi-ar placea sa ne vedem si sa recuperam toate zilele alea care au trecut navalnic si agitat pentru fiecare din noi. Ne intalnim, ne imbratisam, ne asezam la o masa, cu cate o limonada in fata, ne e cald. Ne povestim ultimele succese, ne impartasim dramele. Intotdeauna filosofam un pic. Acestea sunt clipele in care ne detasam, privim mai relaxati lucrurile care s-au petrecut in ultimul timp si tragem concluzii pe care altcumva nu aveam vreme si rabdare sa le tragem. Tragem linie si privim in viitor.

Mai surprinzator este insa ca de cate ori ating aceasta stare de relaxare, ma umplu de energie, energie pozitiva, pentru un nou inceput. Mi se pare paradoxal, sincer!, ca dupa ce astept cu atata ardoare sa scap de stres si deadlineuri si chestii de facut, ajung instantaneu, printr-un moment de detensionare, sa fiu gata sa o iau de la inceput. Cu lucruri noi, cu lucruri pe care le proiectezi atunci cand iti spui "ah, ce mi-ar placea sa fac asta cand oi avea timp!".

Un curs de parasutism suna bine. Si m-as apuca si de olandeza. Tae bo sau tai chi? Cartea lui Sacks ma asteapta de mult timp in raft. Si El ma asteapta sa ma vada vesela si senina si iubitoare asa cum ma stie. Si marea ma asteapta, sarata si racoroasa asa cum o stiu de atata timp.

Deci, what next?