Educatie intru adaptare si pierderea spontaneitatii

Fragment:

"Procesul educaţional urmăreşte în primul rînd să creeze indivizi „well-adjusted” (bine adaptaţi). Acest obiectiv educaţional este realizat prin menţinerea unui permanent raport de adecvare între copil şi imaginile pe care acesta şi le face despre sine şi lume. Copilul trebuie să se recunoască în imaginile sale, în chipul său „din oglindă”. Identitatea sa nu-şi găseşte reazemul în raportul obiectiv şi problematic dintre eu şi „celălalt”, ci în relaţia subiectivă dintre eu şi un eu igienizat (imaginea sa obiectivată, socialmente acceptabilă). Copilul îşi admiră în mod narcisist chipul în oglinda pe care i-o întinde societatea tehnologică, fără să-şi dea seama că imaginile şi dorinţele sale sînt „ajustate”. Ele decurg din scheme şi reţete de comportament întocmite de „sistem” şi interiorizate de copil în chip de dorinţe „personale”.
[...]
Copiii societăţilor postindustriale au pierdut bucuria spontaneităţii. Jocurile lor, video game-urile, nu au nimic din naturaleţea jocurilor tradiţionale. „De-a v-aţi ascunselea” de pe vremuri implica mişcări asimetrice, trasee fluctuante. Noi, copiii, nu ne deplasam pe traiectorii dinainte stabilite; ne ascundeam şi ne căutam unul pe altul; Vasilică se trăgea în spatele unui zid, Măriuţa se tupila după un copac. Radu ţîşnea ultimul şi „scăpa turma”. Trasee convergente, divergente, schimbări abrupte de ritm – „de-a v-aţi ascunselea” era un joc al trăirii ludicului ca o gratuitate concretă. Eram cu toţii „în joc”, legaţi prin relaţii spontane şi imprevizibile. Desigur, „de-a v-aţi ascunselea” avea legile ei; legile nu aveau însă o finalitate exterioară, jocul nu trimitea decît la dinamismul şi ambivalenţa propriului său spaţiu." (pp. 91-2)

Ovidiu Hurduzeu - Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley (2005)

Where does philosophy of law lead, after all?....

"This field is very broad, and it is highly unusual for a philosopher of law to do work in all, or even many, of the pertinent areas. Topics that fall within philosophy of law include, for example: the nature of law and the relationship between law and morality; the theory of legal reasoning and adjudication; the duty to obey the law; the justification of punishment; the nature of responsibility, moral and legal; theories of liberty and justice; the philosophical foundations of the substantive branches of law (criminal, law, property, torts, contracts, international law, etc.); theories of legislation and legal interpretation; the methodology of legal philosophy; and the intersection between the preceding areas and issues and themes in ethics, political philosophy, philosophy of language, metaphysics, philosophy of action, etc. Students should pay particular attention to how well faculty interests correspond with student interests-keeping in mind, of course, that your interests may change and develop in significant ways during the course of your graduate education."

— Brian Leiter (Texas)

On Vacation?

For quite a while I have been in quite a difficulty to describe my status. Why? Because, on one hand, my dad is always telling me "You are on a neverlasting vacation!". And I never argue with him, because I feel he is somehow right. On the other hand, my day is always so full, regardless whether it's Monday or Saturday or summer or winter! There is no difference in my head between weekdays and weekends, no difference between school time and summer vacation. Really. Months, days, seasons, they really make no difference to me. The only thing that matters is the year we're in, because I usually plan things this way ("Next year in September I'm gonna go to the UK").

Fortunately, today, while drinking juice, the solution to the paradox came to my mind:
I do feel on a permanent vacation! And this is because I do only things that I like, and things that I planned to do on my own. Yes, it's a big deal and I know many people would wish to have that luxury. Actually, I'm not sure it's a type of luxury you get born with (or not), but rather the one you create, by refusing to do all things that you are not passionate about. Just like Sartre suggested, I feel I do have the liberty to exit, to choose not to do a thing.

We live our daily lives doing things because "we must". But if you really analyse the things you must do, and their source, you arrive to two conclusions: it was either a duty derived from something you chose to do or to achieve (ex. you must meet X today because you promised you would); or it was a duty imposed by someone whom you consider important and you project their expectations upon you - like your parents, your boss, your professors. You must pass an exam because your parents expect you to get a college degree. You must be on time at work because your boss expects you to do so. You must step outside your own shoes, think out of the box: are those expectation REALLY that important? Aren't there other ways of fulfilling them, with less effort or frustration? Once you start giving them relative importance, you find a way to not see them as a "must" anymore, but rather one of the multiple ways you could achieve an expected result.

In the past I analyzed this kinds of duties and their source. Today, every time I say (to myself or out loud) that I must do something, I know that it is so because at one point I wanted to get to this point, or I let it happen. Maybe there are short-term frustrations, but it really makes me feel that everything I do I do it because I wanted to.

What a wonderful feeling!

Exercise: try to describe one expectation that you now identify as external, imposed on you by others, but you actually deem it very important (you internalised it)!

OK!

Provenienţa expresei OK este intens disputată şi nu există unanimitate cu privire la o explicaţie sau alta cu privire la intrarea în vocabular şi primele folosiri ale termenului, deşi se acceptă în general că este un termen care a apărut pentru prima oară în limba engleză. Gestul care însoţeşte expresia OK este mai puţin problematic şi este compus din unirea vârfului degetului mare cu degetul arătător, cu palma orientată înspre exterior, şi cu celelalte trei degete îndreptate în sus. O altă variantă a gestului este cea cu degetul mare îndreptat în sus şi celelalte patru degete strânse în palmă. În general, acest gest nu are un alt înţeles, el fiind înţeles întotdeauna ca OK. Există însă contexte culturale în care acest gest poate fi considerat ofensiv, deoarece face un apropo cu privire la orientarea sexuală a interlocutorului (care este astfel considerat homosexual).

Universal vorbind, OK are mai multe înţelesuri, în funcţie de contextul în care este utilizat. În primul rând, este utilizat pentru a descrie calitatea unui lucru, sau adecvarea la standardul de calitate. De exemplu, se spune “este OK să faci cutare lucru”. În al doilea rând, poate exprima un nivel de calitate mediocru, nu excelent; de exemplu, “lucrarea ta este OK, dar mai trebuie modificată”. În al treilea rând, în dialoguri OK poate denota acord şi iniţierea unei acţiuni, în expresii precum “OK, voi face aşa cum spui”. În al patrulea rând, în combinaţie cu diferite gesturi nonverbale, poate desemna intenţia de a calma spiritele sau de a micşora diferendele (de exemplu, “OK, dar nu trebuie neapărat să faci asta”). Nu în ultimul rând, uneori este folosit într-o exclamaţie pentru a exprima acelaşi înţeles ca “Este suficient!” sau “Stop!”.

Există nenumărate ipoteze cu privire la provenienţa expresiei OK, precum şi a gestului ce o însoţeşte, majoritatea fiind însă considerate improbabile. Cu privire la expresia verbală, există două ipoteze aproximativ egal acceptate. Prima ipoteză a fost lansată şi prezentată cu succes de către Allen Walker Read într-o serie de 6 articole apărute în jurnalul American Speech în 1963 şi 1964. Read a urmărit evoluţia utilizării expresiei OK în ziarele şi documentele americane, studiind în acelaşi timp şi istoria etimologiilor populare şi controversa cu privire la acestea. În urma cercetării, Read a explicat provenienţa expresiei OK din pronunţarea intenţionat greşită a expresiei “all correct” (şi anume “oll korrect”). Se pare că în anii '60 era o modă ca multe expresii să aibă o pronunţie comică, fonetică, apoi prescurtată în acronime. Prin urmare, OK ar fi fost una din multele expresii care au devenit în acea perioadă acronime.

O altă ipoteză egal acceptată este una propusă de W. S. Wyman in 1885 şi popularizată de Read, conform căreia OK derivă din cuvântul “okeh”. Dicţionarele din anii '60 explicau etimologia expresiei OK ca fiind de origine Choctaw (dialect amerindian), origine verificată prin resurse precum Gramatica Choctaw din 1870 ce explica înţelesul expresiei ca fiind “este aşa şi nu altfel” şi era de multe ori ca interjecţie pentru a atrage atenţia cuiva (Fay 2007).

Bibliografie:
Fay, Jim. (2007) The Choctaw Expression "Okeh" and the Americanism "Okay" http://www.prairienet.org/prairienations/ok.htm
Read, Allen Walker. "Could Andrew Jackson Spell?" American Speech 1963: 188-195.
---. "The First Stage in the History of 'O.K." American Speech Feb. 1963: 7-27.
---. "The Folklore of 'O.K.'" American Speech Feb. 1964: 5-25.
---. "Later Stages in the History of 'O.K.'" American Speech May 1964:83-101.
---. "The Second Stage in the History of 'O.K.'" American Speech May 1963: 83-102.
---. "Successive Revisions in the Explanation of 'O.K.'" American Speech December 84: 243-267.

Efectul Pygmalion ca profetie autorealizatoare

Prin definiţie, profeţia autorealizatoare este un efect psihologic pe care un individ care are anumite aşteptări din partea interlocutorului său îl proiectează şi îl cauzează în interlocutorul său. Descoperirea acestui efect de către Robert K. Merton a fost poate întâmplătoare, dar a avut o mare rezonanţă în toată lumea prin implicaţiile sociopsihologice pe care le are. Merton însuşi spunea că “am crezut atunci, acum fix 40 de ani, aşa cum cred şi acum, că acest concept de 'profeţie autorealizatoare' avea implicaţii directe şi însemnate pentru conduita socială de zi cu zi. Am vrut ca acest concept să aibă o vizibilitate mai mare în conştiinţa colectivă decât alte descoperiri sociologice mai tehnice. Şi aşa s-a şi întâmplat.” (Merton 299).

Aşa cum este definită de către Merton, profeţia autorealizatoare este o propoziţie iniţial falsă care invocă un anumit comportament, dar care prin faptul că este asertată provoacă acel comportament care o face astfel adevărată. Teoretic vorbind, cercul vicios poate fi întrerupt dacă asumpţiile pe care se bazează propoziţia iniţial falsă sunt reformulate şi clarificate.

Efectul Pygmalion este un caz particular de profeţie autorealizatoare. Efectul Pygmalion a fost descris pe larg de către Robert Rosenthal ca fiind efectul pe care profesorii îl au asupra studenţilor atunci când proiectează asupra acestora o anumită imagine şi îşi reglează aşteptările conform cu aceasta, indiferent de situaţia “reală”. În consecinţă, studenţii îşi ajustează performanţele în funcţie de aşteptările profesorilor lor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, profesorii tind să observe performanţele exclusiv în funcţie de aşteptările pe care le aveau. Aşa cum explică Rosenthal, “copiii din partea cărora se aştepta o creştere intelectuală au devenit într-adevăr mai autonomi şi vii din punct de vedere intelectual, sau cel puţin asta a fost percepţia profesorilor. [...] ne putem aştepta ca şi copiii din grupul mai puţin favorizat care s-au dezvoltat vizibil să fie remarcaţi şi apreciaţi de profesori. Nu a fost cazul.” (Rosenthal 30).

În concluzie, efectul Pygmalion este un caz particular de profeţie autorealizatoare prin faptul că se referă la aşteptările lui X cu privire la evoluţia comportamentală a lui Y, aşteptări pe care Y le împlineşte tocmai în virtutea faptului că X le are de la el.

Bibliografie
Robert King Merton, Carlo Mongardini, Simonetta Tabboni (1998) Robert K. Merton & Contemporary Sociology. Transaction Publishers
Robert Rosenthal. (2002). “The Pygmalion effect and its mediating mechanisms”. In J. Aronson (Ed.) Improving academic achievement. Academic Press, pp. 25-36.

Fetele neotenice

Neotenia este tendinţa de a reţine trăsături juvenile pe parcursul vârstei adulte. Din acest motiv, o faţă neotenică este o faţă care arată mai tânără decât este.

Guerrero şi Floyd desemnează trei trăsături specifice unei feţe neotenice: lungimea nasului, grosimea buzelor şi distanţa între ochi. Mai precis, “feţele mai tinere înfăţişează nasuri mai mici, buze mai pline şi ochi mai depărtaţi. Pe măsura trecerii timpului, nasul creşte, buzele se ofilesc şi ochii se apropie” (Guerrero 71).

Interesant este poate faptul că modelul feminin de frumuseţe se leagă de cele mai multe ori de trăsături faciale neotenice. Această legătură a fost demonstrată de către Jones în două studii, prin care a comparat un eşantion de feţe apărute pe coperta revistei Glamour şi un eşantion reprezentativ de femei tinere între 18 şi 25 de ani. Rezultatul acestei comparaţii a fost faptul că feţele din Glamour au fost vizibil mai neotenice decât feţele tinerelor femei.

Atractivitatea este totuşi limitată în sensul că ea rezultă dintr-o combinaţie între trăsături neotenice şi trăsături mature. O faţă feminină prea neotenică îşi pierde din sex-appeal. Studiile au arătat că cea mai bună combinaţie de trăsături (neotenice şi mature) este: ochi mari şi nas mic, pe de-o parte, obraz înalt şi obraji ţuguiaţi, pe de altă parte. Atracţia pentru o combinaţie de caracteristici faciale se poate explica prin faptul că trăsăturile neotenice atrag dorinţa de protecţie şi tandreţe, pe când celelalte trăsături semnalează maturitatea sexuală. Un efect similar îl are combinaţia de ochi mari şi maxilar puternic în cazul sex-appealului bărbatului (72).

Bibliografie
Laura K. Guerrero, Kory Floyd. (2005) Nonverbal Communication in Close Relationships, Routledge

Get a first life

Am primit azi un e-mail de la developerii The Sims Online. Au relansat platforma si vor sa invite toti fostii jucatori din nou in minunata lume virtuala Sims. Pentru cei care nu stiu la ce ma refer, este vorba de o platforma de interactiune online care reuneste cu succes toate avantajele haioase ale jocului The Sims. Practic, o lume virtuala. Sau un program complex de chat, depinde de viziuni si interese.

Eh, baietii lansasera varianta in 2002. Intre timp, au scos o varianta mult mai buna a jocului, Sims 2, dar pentru varianta online au ramas pe varianta veche. Intre timp capacitatile hardware, grafice si internet s-au schimbat in intreaga lume. Incet-incet, au ramas in urma, mai ales ca le-au luat-o si altii inainte (vezi Second Life).

Baietii sunt insa deschisi la minte, au creat si au participat pe forumuri de discutie, au creat pagini wiki gen open-source si i-au lasat pe utilizatori sa-si puna imaginatia la lucru.

O idee draguta si interesanta, in principiu, mai ales pentru o jucatoare infocata de Sims ca mine. Cred ca merita sa povestesc insa de ce nu am devenit un The Sims Online freak. Acum un an, in State fiind, lucrurile parand atat de usor de platit cu cardul (si banii usor de cheltuit), am decis sa investesc 10 dolarei si sa vad cat de entertaining poate fi TSO. Plimbandu-ma intr-o zi cu soare prin cartierul TSO, am intrat intr-o casa random, asa cum se intampla de obicei cu utilizatorii noi care nu si-au stabilit inca un stil virtual de viata. In acea casa, nimic obisnuit la prima vedere. Patru oameni (simsi adica) stateau impreuna, jucau sah, tenis, si chatuiau de zor. Cum sunt un animal prietenos, m-am bagat si eu in vorba. (Asta ma face sa aseman mult TSO cu un mIRC modernizat, dar care are ca activitate ultima vorbitul cu oameni complet necunoscuti.)

Elementul socant din poveste nu a aparut in momentul in care oamenii mi-au povestit ca sunt din California, si in care eu le-am spus ca sunt in New York, pe partea cealalta a continentului. Internetul face ca o astfel de conversatie sa cada in banalitate. Elementul socant a fost atunci cand cei patru indivizi mi-au impartasit faptul ca ei de fapt sunt o familie - mama, tata, doi copii - care stau fiecare frumos in fata cate unui calculator si nu fac nimic altceva decat sa isi duca in liniste viata - VIRTUALA.

Just think about it.

Cand mi-am revenit din soc, am iesit din joc, l-am dezinstalat, si m-am dus sa iau o gura de aer curat in Central Park, cu prietenii mei reali.

Pe aceasta cale transmit baietilor de la Electronic Arts ca da, voi reveni pe noua platforma online - numita acum EA Land - cand vor inventa un sistem prin care utilizatorii patologici sunt deconectati subit la fiecare n ore si sunt incurajati sa-si traiasca viata.

P.S. Asta mi-aduce aminte de un site, getafirstlife.com, creat drept gluma si critica a jocului online Second Life. Dati un click.

Paradisul copiilor

Ieri seara am avut ocazia sa gust un pic din farmecul Zilelor Filmului Iranian organizate de Ambasada Iranului la Bucuresti. Am vazut filmul Bacheha-Ye aseman (The Children of Heaven), un film sensibil despre lumea suburbiilor din Tehran si despre bucuriile si dilemele copilariei.

Pe scurt, cand micul Ali pierde din intamplare pantofiorii surioarei sale Zahra, cei doi copii se hotarasc sa nu spuna parintilor si sa se duca pe rand la scoala cu unica pereche de adidasi ai lui Ali. Surprinzator si sensibil nu este numai modul in care cei doi frati hotarasc sa-si rezolve singuri problemele, deoarece stiu ca parintii lor au si-asa destule pe cap, ci faptul ca reusesc sa-si pastreze coloana vertebrala si incearca sa gaseasca o solutie, dupa capul lor, chiar si in situatiile foarte dificile.

Cei doi copii sunt in scoala primara, si totusi au o constiinta si o responsabilitate care le ofera talie de adult. Memorabila este replica tatalui de la inceputul filmului: "Ali, ai deja 9 ani, nu mai esti un copil!" Ceea ce mi-a inspirat genul acesta de relatie parinte-copil este faptul ca nu poate fi vorba de o "exploatare a minorului" asa cum o descrie de multe ori superficial gandirea vestica, ci o simbioza perfecta intre toti membrii familiei, o preocupare pentru bunastarea familiei ca intreg si o lipsa de egoism care nu poate fi inteleasa decat in termeni culturali.

Cel mai mult m-a socat insa bucuria pentru lucrurile cele mai simple din viata. Am comparat copilul din mine cu cei doi copii si mi-am dat seama ca nu pot simti aceeasi bucurie cand fac baloane de sapun sau daca primesc un pix chinezesc aurit. Diferenta economica de clasa isi spune cuvantul deci si in diferenta costurilor marginale. Unui copil ca Zahra, care are o singura pereche de pantofiori pe care o poarta pana o rupe, bucuria de a primi o noua pereche de pantofi este una imensa. Ce ar trebui sa primesc eu ca sa simt o bucurie asemanatoare? O casa? Totul se traduce in nivelul de asteptari, asteptari endogene create in contextul nasterii noastre si permanent modificate de posibilitatea de a le atinge.

It's all about what we take for granted.

Vizionarea filmului The Children of Heaven a fost numai o incursiune in cultura persana si viata iranianului de rand, ci si o incursiune in strafundurile simtirii mele de copil si asteptarilor mele ca adult.


Nota: astazi este ultima zi de film iranian la cinemateca Union. Filmul care va rula, Kheili dour, kheili nazdik (So close, so far) promite o dezbatere cu tenta puternic filosofica intre traditie si modernitate, est si vest, vechi si nou. De-abia astept.

Indicii pentru frumos

Meditand intamplator la diverse aspecte ale vietii mele care s-au schimbat in ultimul timp, am ajuns sa imi dau seama de niste chestii pe care, in mod normal, nu le-as considera indicatori de fericire. Ba chiar mama mea ar fi probabil de o parere contrara: ca unele lucruri ce tin de personalitatea ta, de faptul ca esti om, de faptul ca esti femeie, deci de feminitate, eleganta, nu se schimba indiferent in ce stare de spirit te-ai afla.

Ei, in ultima vreme, imi dau seama ca pe raftuletul meu de la baie am din ce in ce mai putine lucruri. Prima chestie ar fi ca nu prea mai port bijuterii. Si nu ma refer la bratari si inele, ci si la cercei si orice fel de accesorii. Alta chestie ar fi ca nu ma mai machiez foarte complicat, ci doar cat sa par ca m-am trezit din somn. Nu imi mai pierd minute in sir facandu-mi coada impletita sau coc. Si nu fac asta pentru ca nu ma mai simt frumoasa, si nici pentru ca ma simt frumoasa oricum as arata, ci, cred eu, la un moment dat femeia ajunge la un prag unde ajunge sa transceanda asemenea sentimente: pur si simplu nu mai simt nevoia sa ma simt frumoasa sau urata.

Ca sa inteleg mai clar ce se intampla cu mine, a trebuit sa iau o linie de gandire inversa. M-am intrebat: ce ne face pe noi femeile sa cumparam bijuterii, farduri, haine asortate, pantofi si alte accesorii? Raspunsul mai simplu: ca sa fim atragatoare. Raspunsul mai lung e undeva ascuns in orice campanie de publicitate adresata femeilor, fie ea la un ruj sau la un sampon, si ascuns printre randurile replicilor din filmele americane de genul:

"- Oh, my dear, I am so unhappy! I got dumped by John today!
- Hey, my friend, cheer up! There's no need to cry for that! Better go and treat yourself with a brand new haircut!"

Majoritatea vietii noi femeile ne-o petrecem in repaos, in asteptarea lui Fat Frumos, care ne va vedea cat de bine machiate si ce coafura superba avem, ca sa nu mai zicem de cat de bine ne stau pantalonii si cat de frumos se asorteaza cu geanta, si ne va oferi toata fericirea din lume. Nu am reusit sa-mi explic niciodata de ce de cate ori faceam comanda de produse cosmetice ma simteam de parca cu fiecare produs venea Mos Craciun. Acum lucrurile se leaga un pic. Cand suntem in repaos, avem nevoie de mici lucruri cu care sa ne umplem viata, cu care sa dam impresia ca investim in fericirea si viitorul nostru. Ce placere nebuna au femeile cand se gandesc ca noua lor crema de fata de un milion va opri aparitia ridurilor pe fata si ca astfel il vor mai putea astepta pe Fat Frumos* inca ceva timp dupa expirarea termenului!

Il intrebam pe Andrei ce fac barbatii in "starea de repaos". Mi-a reamintit ca barbatii se duc la sala, isi cumpara after shave, masini si haine, sau gasesc alte moduri de isi umple golul si de a investi pentru o viitoare relatie. Mi se pare deci ca totul se reduce la un fenomen de catalizare a unor reactii chimice care vin natural intre barbati si femei, dar care, avem impresia, maresc sansele sa ne gasim fericirea.

Am ajuns astfel, de la lipsa cerceilor din ureche, sa determin pe cale rationala un lucru pe care intuitiv si sentimental il stiam deja de demult: faptul ca sunt fericita, ca mi-am gasit acel Fat Frumos, si ca nu mai am cercei in urechi nu pentru ca nu ma mai intereseaza cum arat, ci pentru ca iubirea mea pentru el si a lui pentru mine este cea care ma infrumuseteaza.


* Unele femei nu au nici o treaba cu Fat Frumos ca barbat. Sa zicem deci ca Fat Frumos e un nume generic pentru acel ceva care aduce fericire si implinire in viata unei femei.

Coercitie si libertate

Astazi am citit in cartea lui Hayek niste idei interesante, la care ne gandim cateodata si lucrurile par clare la prima vedere. E un mecanism prin care autori de gen reusesc cu succes sa dea impresia ca, odata ce termenii pe care ii folosesc cu precadere sunt definiti, atunci realitatile sociale si politice sunt clare si nu ridica prea multe dubii - iar dubiile sunt create de cei in mintea carora conceptele nu sunt clar definite si incoerent utilizate.

Asa si Hayek. [...]Defineste conceptul de libertate ca absenta coercitiei. Apoi defineste coercitia ca incluzand amenintarea cu provocarea unui rau "victimei" si intentia de a determina un comportament in vederea atingerii unui scop care nu apartine "victimei". Bun. In momentul in care concepte de baza sunt definite, cititorul are variantele urmatoare: ori accepta de bune definitiile si asumptiile pe care acestea le implica, ori inchide cartea si o pune inapoi in raft.

Eu gasesc o placere nebuna in a iesi din propria-mi individualitate, marcata de diverse preconceptii si principii, si a ma transpune in paradigma altcuiva, incercand sa privesc lumea printr-o alta lentila [nu neg ca o transpunere perfecta poate fi imposibila, dar sunt impotriva ideii ca transpunerea nu se poate face defel].

Odata acceptata perspectiva lui Hayek, merita discutate cateva idei interesante: de exemplu, coercitia nu este similara cu acele conditii instituite in mod spontan de o piata concurentiala. Altfel spus, faptul ca economia de piata ne limiteaza alegerile (ex. un vanzator impune un pret ridicat pentru masina pe care ne doream de atata timp sa o cumparam) nu inseamna ca asta e coercitie. Cei pasionati de conspiracy theory nu ar fi de acord. Din nou, noi cei care nu acceptam premisa ca exista o conspiratie mondiala vom accepta ca mana invizibila (a la Adam Smith) nu e ea cea pe care o putem invinovati ca ne strange de gat.

Eh, zice Hayek, exista cazuri insa in care constrangerea economica e echivalenta cu coercitia: si anume atunci cand exista un monopol total asupra unor resurse esentiale pentru existenta noastra. Asta e rezonabil. Nu-i asa ca din punctul asta de vedere un stat socialist care are monopolul asupra tuturor locurilor de munca are o putere de coercitie maxima asupra cetatenilor sai? Si in cazul asta, arbeit macht frei..

O remarca mult mai actuala a lui Hayek se refera la ideea ca pentru a putea fi coercitiv, un individ trebuie sa cunoasca date despre actiunile altui individ. Hayek pune accentul pe importanta cunoasterii datelor personale de actiune si propune ca astfel sa fie definita sfera privata [si nu pe efectele actiunilor individuale, asa cum propusese Mill]. Ideea lui Hayek devine esentiala intr-o era in care Internetul devine o sursa de informatii private, iar cei care o controleaza pot cu usurinta sa devina coercitivi.

Cum ar fi, de exemplu, daca de maine Google ne-ar pune sa platim accesul la motorul de cautare, dupa ce am devenit intr-atata dependenti de el?..

Romanian language

Am citit deunazi din intamplare un articol de Wikipedia numit "Romanian Language". Am gasit in el multe raspunsuri la multe intrebari pe care am inceput sa mi le pun in legatura cu limba mea materna, inca de cand am venit in America.
Cred ca va fi interesant sa va impartasesc si voua detalii frumoase, curiozitati, chestii haioase in legatura cu limba romana. Daca nu e nimic funny in ceea ce scrie mai jos, macar interesant cat de cat sper ca va fi.

Romanian developed in isolation with regard to the other Romance languages. Therefore, it was influenced by Slavonic (due to migration/assimilation, and feudal/ecclesiastical relations), Greek (Byzantine, then Phanariote), Turkish, and Hungarian, while the other Romance languages adopted words and features of Germanic.
Out of the main Romance languages, Romanian is closest to Italian, the two show limited degree of asymmetrical mutual intelligibility, especially in their cultivated forms: speakers of Romanian seem to understand Italian more easily than the other way around.
Obs. De multe ori m-am minunat cat de similara mi se pare italiana.

In the following sample sentence (meaning "She always closes the window before having dinner.") cognates are written in bold:
Ea închide întotdeauna fereastra înainte de a cina. (Romanian)Ea semper fenestram claudit antequam cenet. (Latin)Ella (or lei) chiude sempre la finestra prima di cenare. (Italian)Elle ferme toujours la fenêtre avant de dîner. (French)Ella siempre cierra la ventana antes de cenar . (Spanish)Ela fecha sempre a janela antes de jantar. (Portuguese)Ella tanca sempre la finestra abans de sopar. (Catalan) On the other hand, Romanian vocabulary has been strongly influenced by French and Italian in the Modern Age (see French, Italian and other international words). At present, the lexical similarity with Italian is estimated at 77%, whereas French follows at 75%, Sardinian 74%, Catalan 73%, Spanish at 71%, Portuguese and Rheto-Romance at 72%.
The languages of the "Balkan linguistic union" belong to distinct branches of the Indo-European language family: Bulgarian and Albanian, and in some cases Greek and Serbian. The shared features include a postposed definite article, the syncretism of genitive and dative case, the formation of the future and perfect tenses, as well as the avoidance of infinitive.
Of great importance was the influence of Old Church Slavonic, as it was the liturgical language of the Romanian Orthodox Church (compared to western and central European countries which used Latin) from the Middle Ages, until the 18th century.
Borrowings from Old Church Slavonic include: a izbăvi < izbaviti "to save", a blagoslovi < blagosloviti "to bless", blajin < blažĕnŭ "merciful, peaceful", cinste < čĩştĩ "honesty", ispravă < isprava "deed, accomplishment", vrednic < vrĕdĩnŭ "dignified, worthy", jertfă < žrŭtyva "sacrifice, immolation", mir < miro "chrism, holy oil".
As was characteristic of the Middle Ages, the Church had a great influence on people's lives. Thus even basic words such as a iubi "to love", glas "voice", nevoie "need", and prieten "friend" are of Church Slavonic origin. Names were also influenced by the use of Slavonic in Church and in administration.
Even before the 19th century, Romanian came in contact with several other languages. Some notable examples include:

• Greek: folos < ófelos "use", buzunar < buzunára "pocket", proaspăt < prósfatos "fresh"
• Hungarian: oraş < város "town", a cheltui < költeni "to spend", a făgădui < fogadni "to promise", a mântui < menteni "to save"
• Turkish: cafea < kahve "coffee", cutie < kutu "box", papuc < papuç "slipper", ciorbă < çorba "wholemeal soup, sour soup"
• German: cartof < Kartoffel "potato", bere < Bier "beer", şurub < Schraube "screw"

Romanian is the only Romance language where definite articles are enclitic: that is, attached to the end of the noun (as in North Germanic languages), instead of in front (proclitic ). They were formed, as in other Romance languages, from the Latin demonstrative pronouns.
Obs. That is soooo coool!
Contemporary Romanian - highlighted words are French or Italian loanwords:
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Romanian, excluding French or Italian loanwords - highlighted words are Slavic loanwords:
Toate fiinţele omeneşti se nasc slobode şi deopotrivă în destoinicie şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu cuget şi înţelegere şi trebuie să se poarte unele faţă de altele după firea frăţiei. Romanian, excluding loanwords:
Toate fiinţele omeneşti se nasc nesupuse şi asemenea în preţuire şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu cuget şi înţelegere şi se cuvine să se poarte unele faţă de altele după firea frăţiei.