Teama

Mi-este greu sa scriu. Aici. In rest scriu mult, comunic mult. Ba chiar ma tot cert singura ca am impresia ca vorbesc prea mult in ultimul timp. Victimele sunt amicii mei din Londra, necunoscutii de pe strada. Pe cine prind. Parca am descoperit comoara vorbitului si impartasitului fara bariere, fara discriminare, fara secrete. Flow of consciousness nestramutat, sincer, lipsit de blocaje. Simt ca nu am nimic de ascuns, fata de mine, de tine, de oricine. Mi-ai putea spune: si nu te simti dezgolita? Neprotejata? Tie ce-ti mai ramane? Daca se intorc propriile tale cuvinte, ganduri, dezvaluiri, impotriva ta? S-ar putea sa fiu intr-o faza de inocenta totala, in care ma bucur sa fiu - dar simt ca nimic nu se poate intoarce impotriva mea, indiferent de intunecimea gandurilor celuilalt, pentru ca impartasesc deja tot ce sunt ce stiu si ce gandesc cu tine, deliberat, major si vaccinat.

Si totusi, cu blogul e mai greu. Vorbeam cu C. acum ceva timp si-i spuneam ca mi-e teama sa scriu aici. Mi-e teama ca am facut salturi prea mari si bruste si ca devin poate de nerecunoscut pentru vechii mei cititori. Poate or sa zica - ce s-o fi intamplat? - sau or sa creada ca ma prefac. C. m-a incurajat insa sa scriu in continuare, spunandu-mi ca vei continua sa empatizezi, macar un pic, cu ce scriu aici, chiar daca poate stilul de scris mi-e nitel schimbat, orasul e altul, varsta e alta, si am crescut poate separat. Ceva tot ne leaga poate, la nivel fundamental. As zice ceva cliseic gen "pentru ca suntem oameni" - si as zice totusi ceva corect. Indiferent de ce s-a intamplat in ultimele 7 zile, 7 luni sau 3 ani, indiferent de faptul ca esti diferit(a) fata de mine, ai avut alta viata, alte intamplari, alta familie, alti prieteni, alta educatie etc. e ceva care ne uneste si care ne face sa empatizam unul cu altul.

Sper ca C. sa aiba dreptate, si sa poti empatiza cu mine. Momentan, insa, trag aer in piept, imi fac un pic de curaj, si imi deschid inima catre tine.

Flux

Da, sunt foarte constienta de faptul ca au trecut 7 luni de cand nu am mai scris. Si nu pentru ca nu as fi avut ce sa scriu. Explicatia initiala a fost aceeasi ca pentru pauzele anterioare: de cate ori ma apuc sa scriu in engleza, dupa un entry-doua ma blochez. Si nu pentru ca mi-e greu sa scriu in engleza, sau ca stau cu dictionarul langa mine. Ci pentru ca un flux al constiintei trebuie captat si transcris in limba in care e gandit. Si inca o data, nu e vorba ca nu gandesc in engleza: sunt de 5 luni in Londra si gandesc aproape tot timpul, ba si visez, in engleza. Doar ca atunci cand sunt reflexiva, cu privire la propriile trairi, ganduri, planuri si temeri, tot romana e de baza.

Dar s-ar putea ca limba sa nu fi fost singura panica. De 6 luni am inceput sa scriu intr-un jurnal, old style. Cu coperti frumoase, cu foi si cu pix, ma strajuieste la capul patului, pe noptiera. Nu am fost niciodata in stare sa scriu un jurnal intim, pentru ca nu i-am vazut scopul. Insa am fost sfatuita acum 6 luni sa-l scriu ca tratament sufletesc - sa fie acel loc in care toate frustrarile, tristetile, temerile nerostite si neexprimate sa isi gaseasca supapa de eliberare, iar in sufletul meu sa ramana numai pace si liniste.
Desigur, un astfel de jurnal nu ar putea fi un blog public - nu neaparat pentru ca mi-ar arata gandurile gri si slabiciunile, ci pentru ca pur si simplu nu as vrea sa incarc sufletele celor care ma citesc, si-asa pline de propriile lor griji si tristeti, cu greutatile mele. Rufele murdare nu se spala in public nu numai de jena, dar si de grija de a nu-i murdari pe cei din jur.
Jurnalul meu intim si-a atins scopul: am reusit sa scriu in el, lasand cat am putut ratiunea si concretul la o parte, si concentrandu-ma cat pot pe trairi si sentimente ne-rationalizate sau cosmetizate. Usor-usor, mi-am facut curatenie in suflet, am sters praful si am lustruit, si am lasat noile experiente sa-si lase amprenta.
In acelasi timp, am invatat cat de mult mai usor e sa treci peste evenimentele si sentimentele negative daca le privesti fata in fata, daca le recunosti ca fiind ale tale, daca le exprimi (in scris, verbal, cantand, lovind peretii etc. - fiecare dupa stilul lui). Si asa raman numai momentele si sentimentele luminoase, pozitive, care ma fac fericita si recunoscatoare.

Si da, ultimul motiv poate pentru care n-am mai scris si am o mare retinere sa scriu este ca in ultimele 7 luni s-au petrecut multe transformari cu mine. Si, daca as incepe sa scriu, cititorii nu m-ar mai recunoaste. Ar crede ca mint, ca bravez, ca vorbesc aiurea. Doar atunci cand nu vezi pe cineva o perioada lunga iti dai seama cat i-a crescut parul/s-a ingrasat/a imbatranit etc. Asa si eu. Schimbarile cu mine s-au petrecut organic, treptat, dar definitiv. Iar rezultatul, sper, nu este gretos ci autentic.

Blogul nu a fost niciodata pentru mine doar un jurnal intim - pentru ca a fost modul meu de a tine legatura cu cei dragi, carora le pasa de ce se intampla cu mine, si care se regasesc in unele din trairile mele. In altele, descopera un element nou. Dar blogul este si va fi o transcriere nemijlocita a fluxului constiintei.

2006 reloaded

Azi am facut o fapta buna fata de mine insami. Mi-am amintit cu placere de momentele petrecute in State si, implicit, de povestirile mele timide de pe vechiul blog. Cum vechiul blog mai exista, dar este undeva prafuit intr-un colt al Internetului, m-am gandit sa iau entry cu entry, sa-l sterg de praf, si sa-l asez frumos in acest blog.

Prin urmare, dragi cititori, va propun sa (re)cititi entry-urile din 2006 aici. Cititorii mei fideli isi vor reaminti cu placere cand mi-au fost alaturi prin primele mele experiente si ganduri de imigranta americana. In curand, voi posta si seria de entry-uri din 2007. Pana atunci, lectura placuta!

Pretexte

Am aterizat intamplator pe vechiul blog, cu entry-urile din State. M-am simtit cuprinsa de melancolie, asa cum mi se intampla intotdeauna mie. Dar mai ales m-am simtit cuprinsa de jena. Pentru ca in ultimul timp am tot inventat scuze pentru faptul ca nu mai scriu in blog. Pacat. Recitesc acum niste fraze si imi dau seama ca lucrurile pe care le spuneam mi s-au sters complet din memorie. Si imi dau seama ca daca nu le-as fi scris, si n-ar fi ramas, n-as mai fi avut nicicand acces la ele. Si m-am rusinat. Pentru ca da, in ultimele luni mi s-a intamplat un potop de lucruri. Si asta a fost cel mai bun pretext: ca atunci cand iti traiesti viata ti-e mai greu sa te "smulgi" din tumultul ei si sa o descrii nepartinitor.

Dar parca si in State mi se intamplau multe: parca fiecare calatorie pana la piata era o adevarata aventura, o calatorie initiatica. Deci pana la urma nu e de la asta. Poate ca e din cauza ca iubesc? Se poate. Stau si ma gandesc: in State eram singura, eram ingenua, eram ca o statuie care priveste fascinata timp de secole cum se scurge lumea imprejurul ei. Acum sunt in focul vietii, simt, traiesc sentimentul, sunt "into it" si pur si simplu nu pot spune "piua" si nu pot pasi in spate sa privesc mai bine.

Un alt pretext e limba. De cate ori m-am apucat sa scriu in engleza blogul, de atata ori m-am pierdut uneori pe parcurs. Diana M imi zice ca scriu mai bine in engleza. Problema e ca gandesc mai prost :). Adica mai incet, si cu mai mult efort - mai ales ca trece din ce in ce mai mult timp de cand nu am mai fost imersata in lumea anglofona. Prin urmare, cum sa te poti exprima liber, fluent, daca scrii juma de ora la un blog entry? Uite, pana acum nu mi-a luat mai mult de 4 minute sa scriu ce-am scris. The constant flow of thought.

Deci, da, cred ca are de-a face cu singuratatea. Si da, imi pare rau ca am trecut prin multe multe si n-am apucat sa le povestesc. Si o sa le uit, si or sa se piarda...

Macar au mai ramas cateva randuri pe care le-am scris pe undeva pe un caiet. O sa le transcriu aici in curand.

Am I back?

One more try

I've been writing in my blog(s) for a couple of years. That doesn't make me an expert, I'm not the one-entry-a-day-type, but I guess blogging helped me write about the kind of things that we usually think or feel about, but never get the discipline to sit and write it on a piece of paper.
This has been my problem since always. I think a lot, about a lot of things, but I'm too lazy and I lack discipline in writing down my thoughts.
Well, I still believe blogging is a good exercise for people like me who 1: begin writing 10 diaries but end up continuing none; 2: plan to write a lot in their lives. I plan to write a lot.
In my first blog, the one I kept while in the US, the entries were written in Romanian. Excuse? It was meant for my friends and parents to read it and get the latest news about me. When I returned to Romania, I believed it's fair to start writing in English, since at that point I had many friends in US who maybe wanted to catch up with me.
Well, it didn't work. I wondered if I couldn't because writing in a foreign language makes it much more difficult. I quit the initiative and started a new blog, in Romanian.
Still, I have the regret that you guys will never get to read my blog, if you're interested, just because you don't know Romanian. I wouldn't learn Romanian. You probably won't.

So I'll try. I'll give my best to write in English from now on. One more try.

Minte si corp

Esti in convalescenta. Esti pe drumul vindecarii, pentru ca asa vreau eu. Ai suferit o luna, fortele ti s-au imputinat, bolile au venit peste tine, pentru ca am vrut eu sa le las sa te doboare. Ai crescut prea mult timp in invataturile naivilor parinti si bunici, crezand ca noi doi suntem separati, ca nu avem nimic de impartit. L-ai crezut pe Descartes ca suntem doua substante diferite, ca suntem doua naturi intre care este vid, care nu se amesteca si nu se influenteaza. Ba ai fost vanitos si ai crezut doar ceea ce ti-a convenit: ca "mens sana in corpore sano". Ai fost sigur de faptul ca, atunci cand ma zbat si ma stresez, asta nu e problema ta.

Ei bine, este. Totul a inceput usor, cu o mica raceala. O raceala care trece in cateva zile, cu un paracetamol si cateva ceaiuri calde. Ai zis sa nu bagi prea multe medicamente in tine. Ok, wise choice. Dar mie nu mi-ai dat liber. M-ai asigurat ca nu e nimic grav, ca sunt buna si ca pot sa mentin standardul si atunci cand tu nu esti in cea mai buna forma. Nu te-am dezamagit si am tras tare. Am gandit referate, am citit o mie de pagini. Am incercat sa fac mai multe deodata, cum fac eu de obicei, si tu m-ai incurajat. Insa eu, in strafunduri, m-am stresat. Erau prea multe de facut, si toate trebuiau facute excelent, fara discount de calitate.

Conjunctivita a fost un mic semn de alarma. Ai auzit cu urechile tale ce a zis doamna oftalmolog, ca totul se trage de la slabirea sistemului imunitar. Se implinise o saptamana si tu nu numai ca nu scapasei de raceala, dar ai dat si peste alta boala. Boala care pe mine personal m-a deranjat mult. Deja imi incurca activitatea. Cum sa mai invat, cum sa mai dau examene, cand eu nu pot citi?

Te-ai prins ca ceva nu e in regula abia cand, scapand de conjunctivita, a dat peste tine o faringita acuta. Tu deja bagai 7 tipuri de medicamente in tine, antibiotice included. Dar nu te-ai prins ca trebuie sa ma ai si pe mine ca aliat. M-ai tratat ca pe o sclava, biciuindu-ma sa trag tare in continuare, tantos ca cu atatea artilerii de medicamente o scoti tu la capat cu sistemul imunitar. Nici in momentul ala n-ai inteles ca nu degeaba omul bolnav trebuie sa stea in pat, acasa, sa doarma si sa manance si sa bea ceaiuri si ATAT.

Pojarul a venit mai mult ca o gluma. Erai sfarsit de oboseala, renuntasei sa mai lupti. M-ai tras si pe mine in jos. Cum sa mai fac eu bine in sesiune cand tu simti nevoia sa dormi tot timpul? Si te-a palit si o boala contagioasa, care ne-a trimis pe amandoi in carantina. Ne-am inecat amandoi ca tiganul la mal. Am ratat examene, am strans cateva restante. Trebuia sa o luam mai usor de la inceput, tot aici ajungeam.

M-ai vazut stresata, m-ai vazut plangand de multe ori si n-ai cautat sa vezi adevaratul motiv. M-ai vazut varsandu-mi nervii pe cei dragi care n-au facut decat sa ne ofere sprijin si dragoste. Am devenit un yo-yo, am avut urcusuri si coborasuri, care n-au facut decat sa ma puna in dilema, sa ma puna sa ma intreb cum sunt eu de fapt, de unde inconstanta sentimentala, de unde poate fi spart cercul vicios.

Eu m-am prins ca totul se leaga. Ca si tu esti la fel de dependent de mine precum sunt eu de tine. We're in this together. Am vazut in filmul ala cum o minte umana poate schimba o picatura de apa. Cum poate transforma materia. Nu esti atat de intangibil fata de mine precum crezi.

Daca lucram ca echipa, daca ne ascultam unul pe celalalt, ce s-a intamplat luna asta nu se va mai intampla. Sustine-ma, incurajeaza-ma sa cred (cum vreau sa cred) ca totul va fi bine, si e suficient.


[monologul mintii catre corp]

"Dupa"

Acesta este semnul unui nou inceput. Am renuntat sa mai scriu in blogul de pe 360. Imi era din ce in ce mai greu sa continui ce incepusem acolo. Initial nu intelegeam de unde atata lene si lipsa de inspiratie. Abia in momentul asta mi-am dat seama ca era vorba de o tranzitie intre ceea ce a fost experienta Statele Unite si ceea ce incepe acum. Nu puteam sa continui sa scriu pentru ca tiparele mele mentale, limbajul, gandirea, imi erau in proces de transformare si outputul era un fel de "System error".

In orice caz, acum am decis sa tai nodul gordian. Blogspot imi place, pare mult mai ok si mai profesionist decat Yahoo 360. Hai sa incep un nou capitol in viata mea, sa imi continui incursiunea prin lume. Sunt un discipol al lumii intregi, si voi cauta sa invat tot ce pot de la ea. Blogul va fi o oglinda a ceea ce invat si ceea ce vreau sa impartasesc si cu altii, asa cum a fost si pana acum.

Ma uitam adineauri prin blogul Corinei, prin entry-urile ei de asta-iarna. M-am transpus inca o data in frigul New-Yorkului, in nebunia din Times Square si in rapiditatea cu care lucrurile merg acolo. Dar ca si ea, pentru mine experienta Statelor Unite este un capitol incheiat, este o etapa catre ce va urma. Iar acest blog va fi acel "dupa".


Here we go.

This is the last entry of this blog. At least officially. It was created in the first place to accompany me through my American experience in 2006/2007. I kept writing even after my departure from New York because I was still tied to that place.
Now I'm reintegrated, readjusted. I'm back on track. I'm not back to my previous life, because all things are to be judged in terms of "before" and "after". Now the "after" phase has begun.
I didn't forget anything from US. All my American friends, experiences, all the places are stuck in my memory and they formed a lens that makes me see things differently. But now I go on to other experiences, hoping that life will make me return naturally to US.
I continue to be a world disciple, a being that wants to learn from all the world in time and space. And a new learning and sharing cycle has begun.

My new blog is http://worlddisciple.blogspot.com/ and it will be written in Romanian.
Keep in touch.

Language and refinement of thought

Today something weird happened to me. It was the first time in my life when I had in mind a concept, a concept in English, and I could not translate it in my mother tongue. It's a dilematic situation: I feel I fully comprehend the meaning of the word, that I understand it and I know how and when to use it, I know how to explain its meaning in Romanian (in a phrase), I know synonyms in English, but I just can't find an identical meaning in my language!

For the first ten minutes, I felt I had the translation on the tip of my tongue. The explanation was, of course, that because I haven't had used it in Romanian for a long time, but I definitely had used it in US, it was harder to remember. It was just a matter of memory.

But after the first ten minutes, I realized that the issue is deeper. I asked my parents for the translation, I searched in four dictionaries: I was unsatisfied, because the translations found weren't identical, they didn't express exactly what I thought that concept expresses.

There is a saying that crosses my mind. This could be the explanation! I heard a long time ago that English is a complicated language, because its concepts are more refined. For a foreigner, English-speaking people have three words for the same meaning, and there seems to be no difference between them. But for a native, there are fine nuances that make the difference. Since I learned German, I know it's even more true for German language.

But what if our thought is conditioned by the language we use since birth? More specifically, what if the limits of our thinking are drawn by the limits of our mother tongue? If English natives are raised and their thinking develops within the English language, doesn't that mean that their thinking is more refined and more evolved than ours? This would make a whole lot of sense, especially if you appreciate Anglo-Saxon and Germanic thinkers. Weren't they the most rigorous and precise thinkers?

But if this is true, what happened to me? How was it possible that by learning how to use a word in a foreign language, I learned some meanings difficult or even impossible to express in my own language? (Hehe, in the former sentence I initially wrote "hard" instead of "difficult". In Romanian, we use the same word for both meanings after all. Not counting neologisms. Constant refinement?..)

I have another hypothesis: maybe when we learn a word that is not in our mother tongue, we invest it with meanings that we think are fit, according to the instances where we use that word and people understand. If I say "boole" every time I want to say "bowl" and I act accordingly (I'm taking the bowl of soup in my hands), people get used to me saying "boole", and, if I don't know I'm pronouncing it wrong, I will believe that "boole" is the word for bowl and I therefore invest "boole" with a new (not very refined!) meaning, meaning that is recognized only by me. What if that refined meaning of the word I cannot translate is only in my head? What do you think?

One week left

Stai, sa-mi trag rasuflarea. Pfiiiiuuuu....

One week left. Saptamana viitoare pe vremea asta voi fi depus ultimul referat de pe semestrul asta. Suntem toti extenuati, plictisiti. Nu mai vrem sa invatam chestii noi, sa mai citim alte carti. Toti studentii internationali imi impartasesc ca le-a ajuns cat au citit semestrul asta. Mie germana imi iese literalmente pe urechi.

Suntem un pic tristi. Prietenii incropite acum cateva luni, saptamana viitoare ne vom desparti, poate pentru totdeauna. Imi dau seama ca vizavi de ei, am invatat multe despre mine si despre cat de mult ma mandresc cu Romania. Mi-a duc aminte de ce a scris Raluca Draghici pe blogul ei. Si creca se intampla in felul urmator: un roman care a fost in State are multe motive sa urasca Romania. Dar in afara, Romania ofera lumii un mit, si fiecare roman e reprezentantul ei. Prietenii mei din Serbia si Bulgaria mi-au marturisit ca, inainte sa ma cunoasca, nici macar nu se gandeau la Romania ca tara. Profesoara de germana mi-a aratat, mai mult sau mai putin intentionat, cat de similara e cultura europeana vestica de cea estica. Si cat de similara e cu franceza, engleza, romana.

Mi-am dat seama cat de speciala este limba romana. Suna trivial ce am spus, dar o simt foarte puternic. Nu poti sa ai feelingul asta decat intr-un mediu de est-europeni (sarbi, bulgari, croati, bosniaci, rusi etc) care toti se inteleg intre ei, dar tu nu intelegi nimic. In schimb intelegi (si esti inteles de catre) italieni, spanioli, francezi. Asta da limba latina!

Ah, am avut placerea in ultima luna sa cunosc o sarmanta fata turcoaica. Ea e in SUA de la 3 ani, dar stie turceste. Of course, avem mai multe cuvinte comune decat ne-ar placea sa recunoastem..


Of, I'm off the track again. Si e tarziu, maine trebuie sa scriu un referat.
Be back with last week impressions.

You know you go to Bard if...

Legenda: aceasta e o lista facuta de dragii mei colegi de la Bard. Am marcat cu rosu chestiile pe care le-am observat si eu in mod direct si/sau cred ca sunt total adevarate. Have fun!

-you hear people on the shuttle talking about whether the moon actually exists
-you begin to wonder whether it actually does exist
- you know the numbers of Broadway Pizza and Cappucino's by heart
- almost everything shuts down by nine pm
- everything is too far anyway
- if the shuttle drivers are ever on time, or even ahead of schedule, they do not wait
- when you say that you are going to the bars, people know you really mean you are going to the only bar around the area, which is Black Swan
- you have considered becoming vegetarian at one point in your time here
- you are vegetarian
- you are vegan
- as a freshman, you complained of how isolated the campus is
- as a senior, you are still complaining of how isolated the campus is
- you chose the college based on how isolated it is
- you love Blithewood
- the waterfalls are incredible
- the weather is crazy warm one day, and really cold the next
- when someone finds out you go to bard, they immediately ask, "what's that?"
- when someone finds out you go to bard, they immediately ask, "hey, isn't that the school where all the potheads go?"
- other people believe you are a pothead because you go to bard
- you see students smoke the herb in front of the library, the campus center, in their dorm rooms, and several other public places
- you identify really strongly with these people
- students reminisce about Drag Race as though it's the best thing that ever happened to them
- students reminisce about Drag Race even if they were too hammered to make it to drag race
- the old gym is nostalgically recalled as being the center of all social activities
- you remember the old gym as a place of puke, smoke, and smelly bodies
- it seems no one takes a shower on campus
- you don't take showers regularly, and if you do, you feel you are part of a minority
- you know the numbers of the taxi companies around the area by heart
- as a first year student, it seems the upper classmen really don't like you
- as a second year student, you feel you know everything there is to know about bard
- on your third year, you wonder where everyone is because it seems everyone is studying abroad somewhere
- in your final year, you feel like you know very few people, and can't wait to get out of bard
- every fashion sense makes sense
- all the other bard kids' fashion sentiments don't make sense except your own
- you know your professors by their first names
- you have had dinner with your professors at some point
- your professors are really helpful
- you know that when they said bard reportedly has a 11: 1 student teacher ratio, they were lying
- you come in as a computer science major and end up concentrating on theater
- or vice versa
- you believe starbucks is the epitome of all corporate evil, along with macdonald's, KFC, etc, and you don't eat in any of those place
- the view of the Catskill mountains are fabulous
- the river is breathtaking
- there are more bees on campus than people when the weather gets warm
- everyone seems to want to save the world
- the study abroad programs are great
- you make good friends really easily
-everyone appears to be lobbying for world peace, the withdrawal of American troops from Iraq, the conservation of trees, or other such causes.
- these same people own all the SUVs on campus.
- 99.99% of the school appears to be democrats.
-Donna Butt is the prettiest girl you've seen in months
-you get seriously fucked by the financial aid office on a regular basis
-you have felt that your professor needs to straighten up and fly right
-you feel like you are drowning in a sea of pretentious bourgeois white people
-the Botstein-autocracy pisses you off
-you've discussed Bakunin while playing Edward-40-Hands
-you've marveled at the immense power yielded by the head of the planning committee at Budget Forum
-you enjoy confrontations with Alex Weinstein
-Viki Papadimitriou has been extremely sweet to you one day and then brutally cold the next
-you're a straight girl who can't get a date because every guy is either gay, in a relationship, or a sleeze bag who is probably sporting an STD...
-you think your Cliff story is more impressive than mine
-you think the PAC is a waste of foil
- you're an anarchist in theory but a bourgeois socialist in practice
- your walk to class is what your non-bard friends would call a hike
-you're either staunchly against or for the color pink
- tofu, yogurt, granola, and fruit salad aren't a health fad; they're a way of life

How to get to know America in 10 days

Am incercat sa fac o lista cu toate chestiile diferite care sunt pe aici:

• oameni totali necunoscuti te saluta; si de multe ori nici nu asteapta sa le raspunzi la salut;
• desi ajungi sa cunosti multa lume, sunt sanse sa nu-i mai vezi a doua oara; si, cel mai frecvent, nu le mai retii numele;
• sunt mai deschisi decat noi cand intra in vorba;
• totusi, mentin un nivel de superficialitate al discutiei pana cand ajung sa te cunoasca mai bine (cel mai exuberant dintre noi si-a facut cei mai multi "prieteni", dar dupa 5 zile imi zicea disperat ca nu a reusit sa aiba nici o discutie "serioasa" cu vreunul din noii lui prieteni). funny fact: persoana cu care am avut cea mai "deep" discutie este un tip homosexual foarte aiurit care reflecteaza asupra motivelor pentru care nu ar trebui sa se sinucida. Ii place Nietzsche.
• cei din anul 1 mi se par foarte destepti si nu prea timorati; asta e de bine; de fapt, se pare ca studentii internationali sunt mai timorati - tot incerc sa-i conving ca nu au de ce.
• limba este o problema stresanta; de fapt, poate e cea mai stresanta momentan; ma oftic cand fac greseli, ma simt ca o tarancuta care zice "imi place merele"; singurul fapt care ma linisteste este ca profesoara si colegii de clasa mi-au spus ca ma descurc foarte bine.
• SUNT SUPER STRESATI CU COLESTEROLUL! pe unul nu l-am vazut sa bea pepsi normal; diet diet diet;
• au multe activitati de grup; ideea e sa se cunoasca mai bine intre ei; mi se pare o idee buna, iar tacticile sunt eficiente; daca refuzi sa participi de prea multe ori, am impresia ca incep sa te considere un alien;
• mancarea e buna, multa si variata; dar nu prea e naturala :)
• cina e cea mai importanta masa a zilei; that kinda sucks; dejunul inseamna in general sandwichuri, salate, pizza - noroc ca nu ma iau dupa ei!
• caminele sunt super civilizate; dar pun accentul pe propriul spirit de curatenie - daca esti dezordonat si murdar, in dezordine si murdarie vei trai;
• natura! multa natura! 90% din campus sunt copaci si iarba;
• sunt multi homosexuali; in privinta asta sunt foarte open minded; funny quote: "Actually, they're not more open minded than us, they simply are open minded!" (Filip, Macedonia)
• oamenii fumeaza "pe strada";
• au pauza de pranz, in mod oficial; mi se pare foarte tare; intre 1.30-2.00 nu sunt deloc cursuri;
• cluburile sunt scumpe si nu se fumeaza inauntru (in statul NY); in general, te incurajeaza sa faci party-uri acasa;
• NU EXISTA BLAT! (si cu asta am acoperit o gramada de domenii)
• au un tic verbal like, nu stiu, ingrozitor. tot repeta, like, you know, un cuvant, like, parca nu au efectiv, like, ce sa spuna altceva. like, intelegi?
• exista distractie si pentru parintii nostri! am fost intr-un loc in care oameni de peste 35 de ani (chiar pana la 60 de ani) petrec si danseaza cum vor ei, pe muzica lor (anii '50-'60-'70-'80);
• preturile te pacalesc din doua motive: 1. cele mai ieftine chestii sunt 1$ (o sticla de apa), orice tampenie folositoare (o cartela de tel, un bilet la opera) e 5$; de fapt, pentru un roman, chestiile astea sunt chiar scumpe! 2. nu includ taxele; and that sucks - daca vrei sa iti iei ceva la 19.99$ (evident, sunt numai preturi de-astea), te trezesti ca de fapt te costa vreo 24$;
• bacsisurile sunt obligatorii si cam mari (la o bautura - si-asa scumpa - de 6$ dai bacsis 1$);
• de ziua ta de nastere, nu tu trebuie sa cumperi bautura, ci invitatii tai iti cumpara tie bautura! asta e chiar funny!
• americanii danseaza mai mult din picioare si din maini; nu ca noi euro-orientalii, care dam mai mult din fund si din buric :)

To be continued...

P.S. Multumesc celor care au facut brainstorming alaturi de mine.

A avea sau a nu avea un blog

M-am hotarat sa invat sa aberez la marele public despre umila mea viata. Sincer, am evitat aceasta ocupatie pentru ca mi se pare penibila. Trebuie sa fie foarte interesant faptul ca se trezeste un om oarecare intr-o zi oarecare la o ora oarecare si se hotaraste sa se spele pe dinti cu Colgate cu fluor si nu cu Blendamed.

Unii zic ca cica trebe sa scrii numai lucrurile mirifice care ti se intampla. Mie nu mi se pare ca mi se intampla lucruri mirifice. Sunt doar emotiile si stresurile si sperantele zilnice.

Stresul de azi: maine dimineata la 8 jumate am programare la viza SUA. Am pregatit dosaru', am facut o poza superba de pasaport in care se vede un cap tamp (dar simpatic).

Speranta de azi: ca o sa iau respectiva viza. Ca altfel e naspa.

Emotiile de azi: ca o sa ploua in continuare. E misto ploaia, mai taie din caldura asta insuportabila. Da' nici chiar asa. Inundatii nene, si la noi si la americani. La nemti e mai naspa, da cu mingi de ping pong. Plus ca e naspa la mare daca ploua. Vreau vreme buna.

Sfarsit de log plictisitor. O zi buna in continuare.

George Santayana
"It is a great advantage for a system of philosophy to be substantially true."
[The Unknowable]