Bipolarism

Mai sunt doua zile pana plec din Big Apple. Se intampla o chestie ciudata. Sa-l numim bipolarism la scara mica. Am doua stari care se schimba absolut random si la intervale diverse, de la parti ale zilei, pana la nivel de minute. Prima stare este nerabdare si dor de casa. Cand ti-e dor de un loc, ai in minte o imagine aurita, insorita, despre locuri, oameni si lucruri pe care le iubesti. Simpatica devine faza cand ma imaginez pe bulevardul insorit, ma imaginez urcand in autobuz. Si ghici ce: in autobuz, oameni batrani, care comenteaza frustrati despre un lucru despre care au o perceptie absolut confuza. Aici imaginea se intrerupe. Cand trec in faza 2, care se numeste parere de rau ca plec din New York, se pot intampla doua lucruri. Daca sunt pe strada, ma uit in sus, la cladirile inalte, si imi dau seama cat de mult o sa-mi lipseasca. Daca sunt in casa, ma uit la ceas si imi dau seama ca mai am putine sanse sa vad ceva din orasul asta mare. Si ma gandesc sa o iau la fuga. Nu m-am urcat pe Empire State Building, si nu am vazut nici un spectacol de pe Broadway. N-am apucat sa vad comedia aia britanica din cinema, Hot Fuzz, si nu m-am plimbat niciodata mai sus de strada 64. Nu stiu cu ce sa incep mai intai. Numai gandul ma streseaza si ma oboseste, si intr-un final ma hotarasc sa trag un pui de somn.
New Yorkul nu ma asteapta, alearga mai departe.