Asta-seara am fost la Mets vs. Brewers, unde Mets erau starurile New Yorkerilor. Stadion urias, plin cu oameni care intr-o ordine destul de spontana au intrat si s-au asezat pe scaunele lor. Baseballul nu este un joc de contact, si totul se misca incet. Asta este probabil unul din motivele pentru care suporterii nu au parte de violenta si nu devin nici ei violenti.
Dar este ceva in atmosfera care te face sa fii antrenat in joc si sa scandezi. Jocul in sine e 10% din toata distractia. Cateva lucruri absolut necesare sunt un hot dog si o bere. Un tricou cu echipa favorita. Un stegulet, o sapca, sau un "finger". And you're in the game.
Cum mi se pare absolut frustrant sa ma uit la un joc ale carui reguli nu le cunosc, am intrebat in stanga si in dreapta care a faza. Dupa ce intelegi care e faza si care sunt "baietii buni", nu-ti mai ramane decat sa stai cu sufletul la gura si sa aplauzi cand baietii buni castiga punctul.
Dar de departe cele mai interesante mi se par pauzele dintre aruncari. Asa cum vezi in filme, un ecran imens domina stadionul, si ecranul acesta te face sa canti imnul echipei, in stil karaoke. Cel mai tare mi se pare asa-numitul "noise-meter", care invariabil ii face pe oameni sa aplaude si sa scandeze din ce in ce mai tare. Ritmul jocului este dictat de muzica. Fiecare jucator intra pe teren insotit de propria lui melodie. Dar ce zici de asta: mascota Pepsi, cu capul cat o minge de baseball, trage cu tunul in spectatori, lansand tricouri. In "love break", vezi cupluri alese absolut intamplator; si cand oamenii se vad pe ecran, au o reactie de surpriza extrema si se pupa cu foc. Daca nu va aduceti aminte de filmul cu Meg Ryan si Tom Hanks, e cazul sa-l mai vedeti o data.
Si cum legile lui Murphy se aplica si pe stadioane, daca cumva stai la o coada interminabila ca sa-ti iei niste popcorn, ei bine, sa fii sigur ca atunci se intampla cele mai interesante faze ale jocului. Empirically tested.
Veni, vidi, aplaudati.
Si cel mai important, nimic nu pare fake.
Posts
No comments:
Post a Comment