Efectul Pygmalion ca profetie autorealizatoare

Prin definiţie, profeţia autorealizatoare este un efect psihologic pe care un individ care are anumite aşteptări din partea interlocutorului său îl proiectează şi îl cauzează în interlocutorul său. Descoperirea acestui efect de către Robert K. Merton a fost poate întâmplătoare, dar a avut o mare rezonanţă în toată lumea prin implicaţiile sociopsihologice pe care le are. Merton însuşi spunea că “am crezut atunci, acum fix 40 de ani, aşa cum cred şi acum, că acest concept de 'profeţie autorealizatoare' avea implicaţii directe şi însemnate pentru conduita socială de zi cu zi. Am vrut ca acest concept să aibă o vizibilitate mai mare în conştiinţa colectivă decât alte descoperiri sociologice mai tehnice. Şi aşa s-a şi întâmplat.” (Merton 299).

Aşa cum este definită de către Merton, profeţia autorealizatoare este o propoziţie iniţial falsă care invocă un anumit comportament, dar care prin faptul că este asertată provoacă acel comportament care o face astfel adevărată. Teoretic vorbind, cercul vicios poate fi întrerupt dacă asumpţiile pe care se bazează propoziţia iniţial falsă sunt reformulate şi clarificate.

Efectul Pygmalion este un caz particular de profeţie autorealizatoare. Efectul Pygmalion a fost descris pe larg de către Robert Rosenthal ca fiind efectul pe care profesorii îl au asupra studenţilor atunci când proiectează asupra acestora o anumită imagine şi îşi reglează aşteptările conform cu aceasta, indiferent de situaţia “reală”. În consecinţă, studenţii îşi ajustează performanţele în funcţie de aşteptările profesorilor lor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, profesorii tind să observe performanţele exclusiv în funcţie de aşteptările pe care le aveau. Aşa cum explică Rosenthal, “copiii din partea cărora se aştepta o creştere intelectuală au devenit într-adevăr mai autonomi şi vii din punct de vedere intelectual, sau cel puţin asta a fost percepţia profesorilor. [...] ne putem aştepta ca şi copiii din grupul mai puţin favorizat care s-au dezvoltat vizibil să fie remarcaţi şi apreciaţi de profesori. Nu a fost cazul.” (Rosenthal 30).

În concluzie, efectul Pygmalion este un caz particular de profeţie autorealizatoare prin faptul că se referă la aşteptările lui X cu privire la evoluţia comportamentală a lui Y, aşteptări pe care Y le împlineşte tocmai în virtutea faptului că X le are de la el.

Bibliografie
Robert King Merton, Carlo Mongardini, Simonetta Tabboni (1998) Robert K. Merton & Contemporary Sociology. Transaction Publishers
Robert Rosenthal. (2002). “The Pygmalion effect and its mediating mechanisms”. In J. Aronson (Ed.) Improving academic achievement. Academic Press, pp. 25-36.