Prieteni cuvantatori si necuvantatori

Sunt zile in care te trezesti plin de energie, si viata iti da cateva palme si iti arata ca uneori trebuie sa fii supus incercarilor, sa suferi un pic, pentru a putea aprecia cu adevarat momentele frumoase. Poate soarta a considerat ca in ultimul timp viata mea a fost prea lipsita de griji. Culmea e ca, obiectiv vorbind, ea n-a fost chiar asa lipsita de griji. Nu in fiecare an dai zeci de examene, licente, si te muti dintr-o casa intr-alta. Nu in fiecare zi zbieri la parinti si trantesti usile. Nu in fiecare zi alergi plangand pe strazi.

Astazi intre ora 9 si 9 jumate soarta mi-a dat cateva palme si mi-a dat incercari. Prima a fost ca o prietena foarte draga mie se afla acum in spital, din cauze necunoscute, foarte brusc si lapidar. Sunt ingrijorata pentru ea, si desi se afla la zeci de kilometri fata mine, imi vine sa ma urc chiar acum in masina si sa ma duc sa o vad. Ea e foarte curajoasa, zice ca nu e nimic grav, insa stiu cum e sa stai in spital. In acel pat de spital rece si metalic. In acele cearceafuri albe si atat de impersonale, si rugoase, care iti rod pielea. Cu tuburi mari, infipte in venele subtiri, in pielea alba si moale. Cu oameni necunoscuti in jur, cu acea tristete si bolnaviciune in aer, cu speranta undeva mica si ascunsa intr-un cotlon, intr-o cuta de perna. Orele sunt nesfarsite, nu mai ai notiunea timpului, vremea se masoara in telefoanele primite de la cei dragi si vizitele parca prea rare.

Tata ma vedea vorbind la telefon, trista si socata, si n-a avut curajul sa-mi spuna ca pisoiul meu cel mic, cu nume de om mare, Popper, a disparut de 3 zile. "Probabil a murit, daca a cazut de la balcon, e prea prietenos si nu mai are urma de animalitate in el. Nu prea mai are instinct de conservare". Sunt foarte trista! O fiinta, care nu mi-a transmis niciodata iubirea ei prin cuvinte, ci doar prin gesturi, mangaieri, si ochi mari rotunzi si albastri. Si mieunatul specific, chitaitul lui pe care l-as recunoaste dintr-o mie. E prima oara cand o fiinta necuvantatoare dispare din viata mea. Cand pestisorii-zebra mi s-au sinucis aruncandu-se din acvariu pe mocheta rugoasa, nu am suferit prea mult. Erau prea "necuvantatoare" ca sa ma atasez de fiecare in parte, eram doar atasata de ideea de "pestisor". Acum ma incearca un alt sentiment. Imi testeaza limitele. De ce? Pentru ca sunt genul de persoana care nu tine la lucruri, tine numai la persoane. Popper era lucru sau persoana? Da, simt ca maine pot lua un nou pisoi de la magazin, si va incepe un alt capitol. Dar va fi alt capitol. Pentru ca individualitatea lui mi-a ramas intiparita in inima si imi va fi dor de ochii mari rotunzi si albastri, si atat de inteligenti! si de mieunatul lui specific.