Minte si corp

Esti in convalescenta. Esti pe drumul vindecarii, pentru ca asa vreau eu. Ai suferit o luna, fortele ti s-au imputinat, bolile au venit peste tine, pentru ca am vrut eu sa le las sa te doboare. Ai crescut prea mult timp in invataturile naivilor parinti si bunici, crezand ca noi doi suntem separati, ca nu avem nimic de impartit. L-ai crezut pe Descartes ca suntem doua substante diferite, ca suntem doua naturi intre care este vid, care nu se amesteca si nu se influenteaza. Ba ai fost vanitos si ai crezut doar ceea ce ti-a convenit: ca "mens sana in corpore sano". Ai fost sigur de faptul ca, atunci cand ma zbat si ma stresez, asta nu e problema ta.

Ei bine, este. Totul a inceput usor, cu o mica raceala. O raceala care trece in cateva zile, cu un paracetamol si cateva ceaiuri calde. Ai zis sa nu bagi prea multe medicamente in tine. Ok, wise choice. Dar mie nu mi-ai dat liber. M-ai asigurat ca nu e nimic grav, ca sunt buna si ca pot sa mentin standardul si atunci cand tu nu esti in cea mai buna forma. Nu te-am dezamagit si am tras tare. Am gandit referate, am citit o mie de pagini. Am incercat sa fac mai multe deodata, cum fac eu de obicei, si tu m-ai incurajat. Insa eu, in strafunduri, m-am stresat. Erau prea multe de facut, si toate trebuiau facute excelent, fara discount de calitate.

Conjunctivita a fost un mic semn de alarma. Ai auzit cu urechile tale ce a zis doamna oftalmolog, ca totul se trage de la slabirea sistemului imunitar. Se implinise o saptamana si tu nu numai ca nu scapasei de raceala, dar ai dat si peste alta boala. Boala care pe mine personal m-a deranjat mult. Deja imi incurca activitatea. Cum sa mai invat, cum sa mai dau examene, cand eu nu pot citi?

Te-ai prins ca ceva nu e in regula abia cand, scapand de conjunctivita, a dat peste tine o faringita acuta. Tu deja bagai 7 tipuri de medicamente in tine, antibiotice included. Dar nu te-ai prins ca trebuie sa ma ai si pe mine ca aliat. M-ai tratat ca pe o sclava, biciuindu-ma sa trag tare in continuare, tantos ca cu atatea artilerii de medicamente o scoti tu la capat cu sistemul imunitar. Nici in momentul ala n-ai inteles ca nu degeaba omul bolnav trebuie sa stea in pat, acasa, sa doarma si sa manance si sa bea ceaiuri si ATAT.

Pojarul a venit mai mult ca o gluma. Erai sfarsit de oboseala, renuntasei sa mai lupti. M-ai tras si pe mine in jos. Cum sa mai fac eu bine in sesiune cand tu simti nevoia sa dormi tot timpul? Si te-a palit si o boala contagioasa, care ne-a trimis pe amandoi in carantina. Ne-am inecat amandoi ca tiganul la mal. Am ratat examene, am strans cateva restante. Trebuia sa o luam mai usor de la inceput, tot aici ajungeam.

M-ai vazut stresata, m-ai vazut plangand de multe ori si n-ai cautat sa vezi adevaratul motiv. M-ai vazut varsandu-mi nervii pe cei dragi care n-au facut decat sa ne ofere sprijin si dragoste. Am devenit un yo-yo, am avut urcusuri si coborasuri, care n-au facut decat sa ma puna in dilema, sa ma puna sa ma intreb cum sunt eu de fapt, de unde inconstanta sentimentala, de unde poate fi spart cercul vicios.

Eu m-am prins ca totul se leaga. Ca si tu esti la fel de dependent de mine precum sunt eu de tine. We're in this together. Am vazut in filmul ala cum o minte umana poate schimba o picatura de apa. Cum poate transforma materia. Nu esti atat de intangibil fata de mine precum crezi.

Daca lucram ca echipa, daca ne ascultam unul pe celalalt, ce s-a intamplat luna asta nu se va mai intampla. Sustine-ma, incurajeaza-ma sa cred (cum vreau sa cred) ca totul va fi bine, si e suficient.


[monologul mintii catre corp]