Comunicare

Mentorul ne spuse: "... acum vom vedea cine 60 de ani si nu se poate indoi de spate, pentru ca vom incerca o noua pozitie." Era o postura care parea atat de simpla la prima vedere, si totusi incepura sa se auda chicoteli amuzate si bufnituri surde in incercarea noastra de a sta ca niste copii mici, pe vine, cu talpile lipite de saltea. Nu dura mai mult de doua minute, ca ne ridicaram in picioare. "Ha, asta a fost simplu" imi zise ratiunea.

Insa pulsul incepu sa imi creasca exponential in timp ce incercam sa fiu atenta la fiecare fibra a fiintei mele. Brusc parca toata apa din corp mi se revarsa ca o pojghita subtire de apa pe pielea intregului corp. Mi-am frecat degetele unul de celaltalt, curioasa fiind daca e doar o senzatie sau sunt uda leoarca. Degetele - suspect de uscate.

Pulsul imi crestea din ce in ce mai mult, imi bubuia aritmic in tample, iar in urechi auzeam un tiuit atat de puternic incat m-am simtit total rupta de realitatea acustica inconjuratoare. "Ce chestie, imi zise ratiunea, ultima oara nu mai vedeai - te pomenesti ca acum asurzesti?!" Insa si glasul batjocoritor al ratiunii se auzi din ce in ce mai infundat, fiind ca pulsul devenise asa de mare incat mi s-a facut rau. "Daca simtiti vreodata ca ceea ce vi se intampla va depaseste, opriti-va" zisese. "Mai pot, mai rezist, sunt curioasa ce o sa se mai intample."

Ne propunea deja sa trecem de la o alta postura, iar eu ma simteam din ce in ce mai rau. "Ganditi-va la o persoana iubita si incercati sa-i transmiteti lucruri bune, ganduri de iubire". Mi-era teama sa ma gandesc la cineva drag, si nu pentru ca nu aveam la cine, ci pentru ca ma simteam intr-un fel in care nu credeam ca as putea transmite ceva bun. De dragul exercitiului insa mi-l imaginai pe tata, in scaunul lui rosu Ikea, in treningul lui de casa. Incercam sa-i transmit numai sentimente frumoase, insa senzatia pe care o aveam era atat de puternica incat nu ma mai puteam concentra. Ratiunea imi sopti timid: "dar daca in loc sa-i transmiti lucruri bune, ii transmiti starea ta de acum?..." M-am smucit brusc din stare - am preferat sa ma asez, sa ies din exercitiu, sa imi revin. Tot corpul meu era rece si ud, si tremuram cu ochii inchisi, pe intuneric.

[to be continued]

Voluntari pe alee

Astazi, pe o alee umbroasa si vibranta de parc, s-au reunit o seama de energii. Parcul a forfotit parca mai mult ca oricand, mosii au facut o pauza din sahul lor etern, copiii au itit capusoarele din carucioare, si parca soarele insusi a iesit de dupa nori, pentru a privi cum zeci de voluntari si entuziasti impanzesc aleea cu proiectele si visurile lor.

Pentru mine, targul voluntarului pe o alee de parc este o idee inedita. Mi-a facut bine aerul curat si caldura de vara. Parca nici discursurile si glumele nu mai par atat de cliseice, ci se impletesc armonios cu aerul primitor de pe alee. LEAP a avut stand, cam saracut pe partea logistica (cel putin in prima parte a zilei, in care Diana eMMe a trebuit sa deseneze ea un banner, iar eu promiteam ca in curand va veni "camionul de ghiduri"), dar la fel de vibrant si de jucaus ca de obicei, demonstrand inca o data ca lucrurile ce ne ocupa pe toti au o latura ludica, dar seriozitatea nu se dizolva niciodata pe de-a-ntregul. Asa cum, oricat de ud ar fi asfaltul si de frecventi pasii oamenilor, "cariera" nu s-a sters de pe sotronul nostru.

Sentimentul de departe cel mai misto a fost acela ca suntem toti impreuna, ca suntem de aceeasi parte a baricadei, ca suntem zeci (sute) de tineri care, indiferent de preocuparile noastre particulare, la ora 2 fix putem sa ne luam toti de mana, si sa strigam toti in cor "Sunt voluntar!". Pentru ca nu e competitie, e un acel ceva ce ne uneste: dorinta de a creste o idee, de a o materializa, si de a creste si a ne materializa noi insine odata cu ea.

Am simtit ca ma umplu din nou de energie vitala, de mandria de a face ceva pentru mine si pentru multi altii in acelasi timp, si de a nu fi singura.

Proiectie

Incep sa proiectez. Sa imi imaginez acel viitor care incepe usor-usor sa se contureze. Ma uit pe harta la Gower Street, la Kensington Gardens, la British Museums, si ma vad strabatand strazile la pas. In timpul zilei, pe soare, si cu vibratia orasului forfotind. Ma vad intrand la metrou, ma vad strabatand piata Tavistock, uitandu-ma la oamenii ce trec si vorbesc cu accent puternic.
Ma vad in camera de camin, mica, cu un pat, un birou si un dulap. Lampa de birou e puternica, dar reuseste sa creeze un spatiu intim seara tarziu, atunci cand stau si citesc un text de seminar. Ma vad stand intinsa in patul care nu e al meu decat pentru un an, uitandu-ma spre tavan si gandindu-ma cu sfiala si putina frica la faptul ca maine dimineata trebui sa il abordez pe profesor cu un lucru care ma framanta. Ma vad parand deschisa, vorbareata, si sigura pe mine, dar fiind un pic emotionata pentru ca prima oara cand intru in vorba cu tineri pe care nu-i cunosc si incerc sa gasesc un spatiu de intersectie cu personalitatea lor.
Ma vad intr-un irish pub, band a treia bere nefiltrata, si auzind instinctiv forfota si galagia vesela a oamenilor din jurul meu. Imi dau seama ce norocoasa sunt ca sunt acolo, si ca incerc sa fiu una din ei, desi ei nu stiu cat de norocosi sunt ca au de-a gata un mediu despre care altii vad doar in filme. O aud pe mama la telefon, ingrijorata ca ies seara tarziu pe strazi, si imi dau seama ca mi-a inculcat o prudenta care nu-si are locul aici decat in cartierele rau-famate, in care oricum e greu de crezut ca voi ajunge. Ma vad singura, dorind sa fiu impreuna cu el asa cum am fost atata timp. Ma vad un observator fin si melancolic al tuturor celor ce ma inconjoara, si notand ca un cercetator diferentele ce unesc lumea mea de lumea asta. Si totusi singuratatea e apasatoare, stiind ca ne despart atatia kilometri, si imi doresc sa fie tot timpul aici cu mine, bucurandu-se impreuna cu mine de ceea ce traiesc si ceea ce descopar.
Ma vad apreciata, incurajata, ma vad criticata si corectata din punct de vedere gramatical, ma vad incercand sa prin si eu accentul acela atat de nobil, ma vad auzindu-ma singura cat de prost vorbesc si cat de mult ma rusinez de asta. Ma vad sfioasa, cerand sa fiu considerata egal, dar netratandu-ma eu insami ca egal al lor, pentru ca eu parca vin dintr-un fund de lume.
Ma vad facand poze - incercand sa imortalizez atmosfera pe care o simt - ma vad scriind in blog - incercand sa-i fac si pe altii sa traiasca clipa pe care o traiesc si eu, sa simta frica si admiratia pe care o simt, sa ma simta cum cresc si devin un om mai complet, mai complex, mai aproape de lume.

Si paradoxul este ca desi proiectez si incerc sa vad viitorul, asta nu ma face decat sa apreciez mai mult ce fac, ce simt, ce traiesc acum. Nu o sa mai stau strans lipita de el, el sarutandu-mi incet fruntea. Nu o sa imi mai aud prietenele sperand. Nu o sa-mi mai vad parintii imbratisandu-ma mandri. Nu voi mai avea bani de icre de manciuria, nu voi mai dansa la 6 dimineata pe plaja din Vama Veche, nu voi mai avea 23 de ani. Nu voi mai avea mustrari de constiinta ca nu citesc filosofie. Nu imi voi mai vedea elevii afisand o mina plina de curiozitate atunci cand le povestesc despre lege si morala. Nu voi mai fi bucuroasa ca am castigat primii mei bani. Nu ma voi mai simti acasa.

Si sunt atat de fericita ca inca mai pot face toate astea acum.

Gandind pozitiv despre bani

Sunt fericita si cu multa pofta de viata! Mi s-a confirmat inca o data concret si real ca atunci cand ceea ce faci faci cu placere, si o faci bine, si te simti implinit, blocajele se dizolva de la sine. Acum, dupa ce am inceput sa povestesc despre transa, unii vor reaction isteric daca vorbesc si despre energi pozitive. Dar am inceput s-o cred si pe-asta, pentru ca in cazul meu functioneaza. In ultimul timp, cand imi propun un lucru, si ma gandesc cu drag si entuziasm ca mi se va intampla cu adevarat, mi se intampla! E cliseic. Este absolut bestial.

Tot de curand (adica in ultimul an), am ajuns sa cred ca banii nu sunt niciodata o problema daca nu-i consideri o problema. Daca iti dai seama ca important e sa ai tot restul lucrurilor: liniste, implinire, iubire, sensul vietii, dedicare, perseverenta. Iarasi suna cliseic, stiu, dar nu pot pune mai precis in cuvinte simtirile mele de acum. Simt ca acum, cand simt ca am toate aceste lucruri minunate, si cand simt ca este un lucru asa de rar ca un om sa se simta implinit pe atatea planuri, parca orice problema materiala poate fi usor rezolvata.

Da, ziceam ca azi mi s-a confirmat aceasta traire atat de abstracta si totusi atat de puternic simtita. Am pornit cu ideea ca voi gasi bani pentru a merge in studii in Anglia, si mi-am zis ca nu trebuie sa imi limitez gandirea si optiunile in patternurile normale gen "o sa iau bursa X ca daca n-o iau nu plec". Nu, plec oricum, orice ar fi, pentru ca simt ca locul meu e acolo. Bani se gasesc in multe locuri, trebuie doar sa-i gasesti.

Initial m-am gandit ca o modalitate ar fi sa umblu dupa sponsorizari la companii, banci, oameni de afaceri. Sa le arat ca sunt un student de exceptie, cu skilluri, cunostinte, si forta de munca valoroasa. Si sa imi finanteze studiile in schimbul unor beneficii profesionale ulterioare. Astazi insa mi-a venit ca din senin ideea sa apelez la GODfatherul meu.

GODfatherul meu, pe cat de rar am avut ocazia sa-l intalnesc, pe atat l-am respectat mai mult ca model de om de succes. Mental, le multumesc parintilor mei ca au avut inspiratia sa imi puna destinul spiritual in mainile unui om atat de inteligent, cu picioarele pe pamant, si atat de bun. Mi-a primit telefonul cu inima deschisa si cu vorbe calde care mi-arata ca nu m-a uitat si tine sincer la mine. A primit cu bucurie vestile cele noi, si s-a oferit cu entuziasm sa ma ajute sa gasesc moduri noi in care sa gasesc sprijin material. El este de fapt si primul care si-a oferit pe loc increderea in potentialul si in viitorul meu.

Cu ajutorul lui, am gasit o modalitate geniala de a-mi acoperi parte din costurile vietii atat de scumpe la Londra - clasicul 2%. M-a facut fericita sa vad ca e atat de simplu sa obtii niste lucruri care altfel par a fi obtinute doar cu multa truda si sudoare. [Si daca imi ar vrea cineva sa-mi reproseze acum ca nu stiu valoarea muncii, e pe buna dreptate. Insa am modul meu propriu de a contribui la rotirea Pamantului.] Traiasca filosofia.

Transa

Azi am intrat pentru prima oara in transa. Nu, nu e vorba de transa mea zilnica de 12 ore numita somn, pe care o consider o pacoste pentru ca imi mananca juma' de viata. Ma refer la genul de transa in care intri dupa o relaxare totala a trupului si a mintii, o transa in care cel putin teoretic intri in contact cu vibratia ta.

Cine ma cunoaste stie ca vorbesc destul de mult, si asta pentru ca m-am obisnuit sa spun tot firul gandurilor care imi curge prin minte. Si daca poate ca gandeam ca un om obisnuit, filosofia m-a facut sa gandesc de doua ori mai mult (si de cele mai multe ori foarte abstract - adica interesant, dar fara folos). Eh, e deci greu pentru un om care ma cunoaste foarte bine sa isi inchipuie cum am reusit eu sa stau juma' de ora fara sa ma gandesc la NIMIC, blank, nada, zip. Neuronii au fost fericiti de pauza.

Ok, incetez cu mistoul. Fac probabil misto pentru ca stiu ca majoritatea oamenilor iau in ras chestii gen yoga, meditatie, experiente transpersonale. Ei bine, nu e nimic de ras. E pe bune. It works. Intri cu toate grijile zilnice, cu noroiul de pe picioare, cu rautatile din inima. Iesi usor, linistit, multumit de ce ai si ca ai oameni care te iubesc. Intri dezorientat, confuz. Iesi stiind ca ai un scop in viata, si ca atunci cand ti-l urmezi, totul curge cum trebuie, si nu simti cum trece timpul.

Da, am sa mai intru in transa si data viitoare.

2006 reloaded

Azi am facut o fapta buna fata de mine insami. Mi-am amintit cu placere de momentele petrecute in State si, implicit, de povestirile mele timide de pe vechiul blog. Cum vechiul blog mai exista, dar este undeva prafuit intr-un colt al Internetului, m-am gandit sa iau entry cu entry, sa-l sterg de praf, si sa-l asez frumos in acest blog.

Prin urmare, dragi cititori, va propun sa (re)cititi entry-urile din 2006 aici. Cititorii mei fideli isi vor reaminti cu placere cand mi-au fost alaturi prin primele mele experiente si ganduri de imigranta americana. In curand, voi posta si seria de entry-uri din 2007. Pana atunci, lectura placuta!

Cu extracuricularul inainte!

Mereu ma minunez cum cateva cuvinte iti pot schimba total starea de spirit. Poate fi "te iubesc" sau "vrei sa te mariti cu mine?". Azi nu a fost nici una din cele doua. Dar sfarsitul de zi se anunta pe putin banal, si lipsit de realizari notabile. Ba chiar eram nitel frustrata, ca nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus (inclusiv sa ajung la conferinta tinuta de Weiler la ICR).

Dar iata ca  un e-mail cu cateva cuvinte din partea directorului de masterat de la UCL au fost suficiente pentru a indeparta orice nor de pe fruntea-mi incruntata! Am reusit sa obtin in sfarsit un accept final, definitiv si curatit de orice conditionari la acest masterat la care imi doream foarte foarte foarte mult sa ajung. Pe langa faptul ca e vorba de Anglia, pe langa faptul ca e vorba de insasi Londra, de buricul ei, pe langa faptul ca e vorba de a 7-a universitate din lume si a 2-a din europa pe filosofia dreptului, nici nu se putea mai bine decat un masterat care pare ca realizeaza o combinatie organica intre toate lucrurile care mi s-au parut cele mai interesante si mai apropiate de realitate in filosofie: etica, filosofia politica si mai ales filosofia dreptului.

Da, urmatorul pas este sa fac rost de bani. Insa, in starea de euforie in care ma aflu acum, imi spun ca banii nu ar trebui sa fie niciodata o problema, o piedica in realizarea visurilor. Da, par foarte naiva. Insa in ultimii ani am invatat ca daca ai suficient de multa energie si motivare pentru a face un lucru, resursele materiale vin de la sine. Deci, lasati fondurile sa vina la mine!

P.S. Apropo de tematica abordata pe Cele10minute, e interesant cum iarasi educatia non-formala si-a spus cuvantul. O sustinatoare puternica in aceasta aplicatie a fost chiar directoarea americana a bursei Soros, care mi-a supervizat implicarea in societatea civila (si in sectorul non-profit) in ultimii 2 ani. Scrisoarea ei de recomandare atat de calda si frumoasa m-a umplut de mandrie ca - da, domne, activitatile astea chiar ajuta, iar cine nu intelege adevarul asta e un fraier. Pentru inca o data, extracuricularul ma impinge inainte.

Necazuri in paradis

Azi s-a intamplat un lucru interesant pe blogul Cele10minute. Persoanele care au scris commenturi mi-au confirmat ideea ca un om va fi de la inceput displacut daca da semne ca vrea sa "iasa" din multime. Vizitatorii nu au fost deranjati de mesajul meu cat de tonul cu care il spuneam, cu atitudinea pe care o afisam de pe scaun, de cuvintele "pretioase" pe care le foloseam, de biblioteca plina de carti afisata arogant in spatele meu. Am vrut sa afisez aceste lucruri din mai multe motive:

1. sa imi demonstrez ca un vizitator oarecare al unui site oarecare judeca drept "lipsit de substanta", "departat de realitate", cel mai probabil artificial, un mod de a fi care pe el insusi nu-l caracterizeaza. In general, toleranta pentru alte valori este destul de mica, si mai ales cand este vorba despre valori legate de "cum sa-ti traiesti viata" etc. care sunt vazute ca elitiste si sunt bagate oamenilor pe gat de atatea secole.

2. sa vad cat de repede te judeca oamenii dupa 120 de secunde. si te judeca repede. ma gandeam ca eram frustrata ca intr-o saptamana n-o sa pot sa impartasesc ceea ce ma caracterizeaza, si ca oamenii care vad blogul or sa vada doar o frantura de ceea ce sunt. dar acum sunt linistita, pentru ca stiu ca oricum nu as fi reusit asta, nici daca as fi vorbit cate o ora pe zi. pentru ca oamenii se eticheteaza unii pe altii in primele 10 secunde, si apoi se privesc prin ochelarii de cal pe care si i-a construit.

3. sa arat ca stereotipurile pe care incerc sa le combat exista cu adevarat. ce rost ar avea sa spun ce poti sa ajungi dupa ce termini facultatea de filosofie, daca n-ar exista ideea ca "pai nu poti face nimic cu filosofia, poate sa te faci prof de liceu"? ce rost ar avea sa spun ca o activitate pentru care am lucrat pe moka m-a dezvoltat mai mult decat orice bere la terasa daca nu exista oameni care ar reactiona cu "cum, tu lucrezi pe moka??".

Intrebarea ar din partea vizitatorilor blogului ar fi "da' de ce ai vrea sa afli astea?". Pentru ca, in ciuda aparentelor, cred cu tarie ca e absolut irelevant ce se afla in carti, la facultate, in aberatiile intelectualilor, daca ea nu corespunde realitatii. Pentru ca, de exemplu, am terminat facultatea de comunicare si relatii publice, si am vrut sa verific daca vreo boaba din teoria pe care am invatat-o la facultate se pupa cu realitatea. And it does.

Din pacate, ceea ce se intampla ma si intristeaza, oricat de satisfacuta as fi ca ipotezele mi s-au confirmat. Sunt trista ca oamenii trag asa de repede concluzii, ca sunt putini curiosi sa afle si altceva decat ceea ce deja stiu.

Cu aceste cuvinte ale mele in minte, mi-ar placea sa va uitati si voi la clip si sa imi lasati un comment acolo.

Cele 10 minute care mi-au schimbat viata

Pentru saptamana aceasta Palette m-a invitat sa fiu gazda blogului video "Cele 10 minute care mi-au schimbat viata" - o initiativa jucausa si interactiva. In aproape fiecare zi a acestei saptamani voi aparea intr-un clip de 2 minute in care voi construi povestea celor 10 minute care mi-au schimbat viata.

Ceea ce m-a atras pe mine in acest proiect este mintea deschisa pe care baietii care se ocupa de blog o au cu privire la concept. Sper si intuiesc ca acest fapt sa-mi lase libertatea sa arat cititorilor blogului Palette cine sunt.

Pana acum am postat primul video, pe care il gasiti aici.

Singurul lucru care ma jeneaza deocamdata este faptul ca 2 minute mi se par prea scurte pentru a putea construi o poveste coerenta, in care sa arat toate fatetele personalitatii mele. Pentru ca intre toate clipurile cred ca trebuie sa existe un fir conducator, asta presupune ca eu sa fac in permanenta conexiunea intre clipuri, si asta ma face sa pierd timp pretios de filmare. Plus ca, pentru a transmite ceva profund si ne-banal in 2 minute, ceva care sa nu sune a reclama, trebuie sa turui fara prea mari pauze in vorbire si in acelasi timp sa para ca este cel mai natural lucru cu putinta.

Va invit sa vizitati zilnic blogul http://www.cele10minute.ro/ si sa va lasati comentariile acolo.
Eu voi incerca sa completez ce spun acolo cu lucrurile-pe-care-n-am-apucat-sa-le-spun aici, pe blogul personal.

Inceput didactic la CEX

O noua dimineata insorita de sambata, si eu ca o scolarita, incantata ducandu-ma la scoala. Da, pare ciudat ca fac asta sambata dimineata. Si poate e si mai ciudat ca ma simt ca o scolarita, din moment ce eu sunt in cazul asta profesoara.

Anul acesta mi-am luat inima in dinti si m-am oferit sa predau cateva cursuri la CEX. CEX-ul, pentru cei care nu cunosc, este Centrul de Excelenta in Filosofie. Un loc absolut minunat pentru o initiere in indeletnicirea filosofica, dedicata celor care abia incep sa dea timid cu nasul de aceasta (in principal, elevi de liceu). Domnul Sandoiu este figura emblematica a CEXului, si coloana lui vertebrala. Sunt absolut sigura ca fara figura socratica a dumnealui, CEXul nu ar exista.

Ma gandesc ca e interesant si in acelasi timp trist ca pe vremea cand eram si eu eleva la CEX (in 2003/2004), blogurile nu erau un fenomen in Romania. Din acest motiv, la vremea aceea nu am avut inspiratia sa-mi astern trairile - care au fost unele importante si intense.

In cazul meu, CEXul a fost indicatorul dupa care m-am ghidat cand am ajuns la "intersectia" clasei a 12-a. A fost elementul care m-a transformat profund ca persoana - m-a maturizat, m-a facut nitel mai inteleapta si mai deschisa la minte, mi-a indreptat rationarea, si mi-a adancit curiozitatea pentru lume. Pana la CEX, stiam ca imi plac multe lucruri, dar n-o vedeam neaparat ca pe-o virtute: era mai degraba o extenuare si risipire de energie faptul ca nu puteam sa ma hotarasc daca imi place mai mult fizica, biologia, sau matematica, sau romana, sau franceza, sau chimia, sau informatica, sau economia, sau engleza.... si prin urmare ma duceam la toate olimpiadele. Iar cand te risipesti in 10 parti, risipit ramai. Cu atat mai mult in clasa a 12-a, cand e presiunea sociala ca trebuie sa-ti alegi facultatea (si, implicit, cariera), iar mie imi placeau toate si nici una mai mult ca alta!

Filosofia a fost salvarea mea. Intr-un sens pozitiv, a fost ceea ce mi-a oferit toate domeniile deodata, mi-a format o cunoastere a fundamentelor a tuturor lucrurilor care se intampla pe lumea asta si in intelectul uman. Pentru o voce critica, filosofia a fost ceea ce mi-a "amanat" decizia de specializare pentru inca 4 ani.

Cert este ca fara CEX nu as fi ajuns aici. La CEX am facut logica la un nivel superior, greaca veche, am analizat Kant rand cu rand. La 17 ani. Ce am invatat intr-un an de CEX nu am invatat in 5 ani de facultate, pe nici un continent. Probabil ca asta va fi valabil si in viitor.

De pe-atunci simteam o admiratie, o stima, si o sfiosenie profunda pentru oamenii care fac parte din CEX - profesori si seminaristi. De-a lungul ultimilor 5 ani, desi poate am invatat multe lucruri noi la facultatea de filosofie, tot nu am reusesc sa depasesc aceasta combinatie de sentimente. Si, implicit, nu m-am simtit pregatita sa vin EU la CEX si sa ii invat EU pe alti copii de liceu ce am invatat eu.

Iata insa ca mi s-a intamplat si ca imi place la nebunie. In mod explicit m-am gandit intotdeauna ca am talent pedagogic. Si mai ales o nevoie stringenta si adanc inradacinata in constiinta ca vreau sa impartasesc ce aflu si ce gandesc cu cei care vor sa invete.

Voila, acuma s-a confirmat empiric. Se pare ca si elevii mei (ce mi-au devenit foarte dragi de cat de pasionati si curiosi si destepti sunt) ma plac si vor sa afle lucruri de la mine. Intuitiv, cred ca nici ca se putea un loc mai bun decat CEXul unde sa-mi incep cariera academica. Mi-a dat incredere in fortele proprii si ma incurajeaza sa continui sa merg pe drumul pe care l-am inceput.

Interviu pentru LEAP

Un nou interviu, despre experienta personala in cadrul programului "Link Education and Practice" (LEAP, fost PEEP). Despre ce am invatat, despre secretele si tentatiile LEAP:

Gastronomie pascala

Pastele de anul asta a fost o ocazie buna sa ma dau "gospodina familiei". Tata, care este un gurmand, imediat a aprobat propunerea mea ca eu sa fac toata mancarea specifica (mai ales ca de-abia asteapta sa ma aiba la mana cu chestii de genul "mai tii minte cand ai uitat sa pui sare in drob?...").

Firea mea metodica a fost mult prea vizibila cand am intocmit lista de cumparaturi: am facut un tabel cu coloane, am pus mancarea sub "categorii de alimente" si am ordonat-o in functie de cat de proaspata trebuie sa fie in ziua de Paste. Ca doar una e sa cumperi cartofi si alta e sa cumperi ceapa verde, nu?

In ultimul timp, obisnuiesc sa-mi lansez singura provocari culinare. Constientizez din ce in ce mai mult ca sunt o fire perfectionista si ca, din fericire, asta are rezultate delicioase la capitolul bucatarie. Asta pentru ca m-am invatat sa ma incred orbeste in geniul lui Sanda Marin si in ideea ca "daca urmaresti reteta si ai ingrediente bune, n-are cum sa nu iasa ceva bun". In cazul meu, ideea asta a functionat, si prind din ce in ce mai mult curaj in bucatarie - sa incerc sa gatesc ceva nou, sa ma apropii de cuptor, sa adaug un ingredient dupa intuitie.

Asadar, am abordat pentru prima oara in cariera mea gastronomica oua colorate, drob, friptura si ciorba de miel. Cozonacul si pasca le-am cumparat din comert, dar cum am fost destul de dezamagita de raportul pret/calitate, anul viitor le voi coace eu la cuptor. Pentru comenzi de cozonac si pasca, va rog sunati la numarul fara suprataxa 072...

Rezultatul? Oua foarte frumos colorate (unele oua rosii cam nefacute - problema de termodinamica ce merita studiata la liceu); friptura si ciorbita delicioase; drob slabutz - daca nu-mi ia tata masina de tocat, nu mai fac! Probabil cel mai important rezultat este cresterea stimei individuale, care imi da curajul sa incerc si mai multe data viitoare.

Wish me luck!

Interviu cu Simona

Cu mandrie postez un link catre interviul pe care Simona, noua coordonatoare LEAP, l-a dat astazi celor de la HotNews. Un interviu complet, coerent si matur. Sunt mandra sa fac parte din LEAP!

http://student.hotnews.ro/stiri-burse_stagii-5604330-simona-iftimescu-coordonator-leap-cand-apare-activitati-extra-curriculare-este-mult-mai-bine-vazut-decat-doar-studii-universitare.htm

Ironia sortii academice

Ironia sortii a ales sa se petreaca intr-o frumoasa zi de joi. E de fapt vorba de o zi de joi speciala - Joia Mare - insa ma aflu cu regret la varsta la care sufletul meu nu mai rezoneaza cu cele sfinte.

A fost si ziua in care am decis sa-mi iau inima in dinti si sa sun la un oarecare admissions office din Londra. Daca nu stii cum e, ei bine, e ca un interviu, sau ca atunci cand trebuie sa tii un speech in public: esti atat de emotionat si totusi trebuie sa faci impresie buna, cu un discurs snur si cu un comportament ireprosabil... Tremura carnea pe mine.

Accentul american mi-a aparut brusc atunci cand doamna de la admissions mi-a raspuns. Aveam speech-ul pregatit – intotdeauna ajuta cand ai emotii – si am inceput sa debitez rapid motivele pentru care sunasem. Pe scurt, vroiam sa stiu odata daca ma acceptasera sau nu! Doamna mi-a dat raspunsul atat de repede si de lapidar incat am simtit ca s-a consumat prea repede momentul. In Romania, dureaza pe putin juma de ora sa te gaseasca intr-o baza de date; iar pentru raspunsuri concrete trebuie sa stii sa te rogi cu lacrimi. Eu am impresia ca in momentele cheie din viata timpul ar trebui brusc sa se scurga mai incet, sa existe o explozie, sa simti ca sari in sus de bucurie. In cazul meu momentul trecuse atat de repede incat detenta a survenit la minute dupa. Si da, am simtit explozia.

Si am inteles din nou cat de tricky era intrebarea din testul acela de personalitate de pe TheSpark.com: „Daca ti s-ar indeplini cea mai mare dorinta, dar nu ai putea spune nimanui, ai accepta?”. Pentru ca da, primul impuls a fost sa impartasesc, sa dau si altcuiva din explozia mea de bucurie. Mamei i-au dat lacrimile. Pe tata l-am simtit mandru si a venit sa ma imbratiseze strans si puternic. Pe iubit l-am simtit aproape, dar din pacate SMS-ul estompeaza cumva trairile.

Dar ironia nu a incetat sa apara, dupa ce bucuria fusese traita si rumegata („Maiculitaa, o sa stau la Londra un an!”). Tata s-a strambat si a zis recalcitrant „Astia sunt cam idioti”, aducandu-mi faxul primit. Intr-adevar, m-au chemat abia la anul, pentru ca s-au gandit ca ar fi mai potrivit sa imi termin masterul inceput aici.

Ironia? Tre sa dau un master de la UCL pe un master de la Spiru Haret. UCL e a saptea din lume in acel clasament in care Romania nici macar nu apare. Spiru este ULTIMA pe lista in Romania. Bref: UCL sterge pe jos cu Spiru. Iar eu sunt nevoita sa-mi irosesc un an din viata ca sa urmez un master unde nici n-apuc sa-mi vad profii. Grav, nu??

Foaia matricola

Ziua de azi a debutat cu un eveniment la care inca nu stiu cum sa reactionez. Mi-am luat (in sfarsit!) diploma de licenta si foaia matricola de la Filosofie. In timp ce dadeam semnatura de primire, am avut un oftat - simbol al faptului ca e totusi un moment important in viata oricarui om atunci cand se trezeste brusc licentiat. M-am uitat in ochii functionarei, dar n-am surprins nici un fel de empatie. Ea participa la acest ritual de trecere de multe ori pe zi; iar orice ritual la care participi prea des isi pierde probabil din simbolism.

Dar nu asta a fost momentul cheie. Momentul cheie a fost atunci cand am citit ce scria pe documente, prevazatoare ca intotdeauna (ca doar scrie ca "diploma emisa trebuie verificata iar inexactitatile reclamate pe loc"). Am descoperit ca sunt oarecum sefa de promotie. E, uite ca la asta n-am stiut cum sa reactionez.

Rational vorbind, trebuia sa ma astept la asta. Contrar prejudecatilor, la facultatea de filosofie nu se ia usor zece, iar media 9.80 este nitel obscena pentru anumiti oameni. Cu toate astea, stiam ca am avut niste colegi de prima mana, cu care am avut intotdeauna placerea sa ma aflu intr-o concurenta formala (spun formala, pentru ca, after all, stim ca suntem destepti si ne admiram reciproc pentru asta).

De aceea, reactia mea cu privire la ce vedeam scris pe foaia matricola a fost o amestecatura de bucurie si sfiosenie. Bucurie pentru ca fusese un pic mai mult decat ma asteptam (da, ma asteptam sa fiu printre primii 10, dar nu era clar unde). Bucurie pentru ca ii fac pe parintii mei mandri, si pentru ca eu insusi voi spune asta cu mandrie in aplicatiile pentru masterat si burse. Cu sfiosentie pentru ca stiu ca, pana la urma, notele sunt niste simptome. Niste simptome pentru faptul ca la momentul potrivit ai avut ceva in bibilica si ai reusit sa-l transmiti intr-un asa fel incat sa fii apreciat de profesorul X. Sfiosenie fata de cativa colegi de generatie, pe care ii admir in continuare, si care stiu ca merita cu siguranta sa primeasca si ei pe putin aceeasi distinctie. S-a nimerit doar ca eu sa fiu mai perfectionista.

Notele sunt importante acum, cand ma intreaba fundatia Ratiu "auzi, da' tu cine esti?". N-or sa mai conteze deloc peste un an sau doi, cand voi fi "pasit" pe ele ca pe trepte care m-au dus un pic mai sus. Din perspectiva asta, notele sunt strict instrumentale. Dar si mai putin va conta cand ma voi reintalni cu colegii mei peste zeci de ani si, cu aceeasi admiratie, voi continua un dialog filosofic si uman.

Pretexte

Am aterizat intamplator pe vechiul blog, cu entry-urile din State. M-am simtit cuprinsa de melancolie, asa cum mi se intampla intotdeauna mie. Dar mai ales m-am simtit cuprinsa de jena. Pentru ca in ultimul timp am tot inventat scuze pentru faptul ca nu mai scriu in blog. Pacat. Recitesc acum niste fraze si imi dau seama ca lucrurile pe care le spuneam mi s-au sters complet din memorie. Si imi dau seama ca daca nu le-as fi scris, si n-ar fi ramas, n-as mai fi avut nicicand acces la ele. Si m-am rusinat. Pentru ca da, in ultimele luni mi s-a intamplat un potop de lucruri. Si asta a fost cel mai bun pretext: ca atunci cand iti traiesti viata ti-e mai greu sa te "smulgi" din tumultul ei si sa o descrii nepartinitor.

Dar parca si in State mi se intamplau multe: parca fiecare calatorie pana la piata era o adevarata aventura, o calatorie initiatica. Deci pana la urma nu e de la asta. Poate ca e din cauza ca iubesc? Se poate. Stau si ma gandesc: in State eram singura, eram ingenua, eram ca o statuie care priveste fascinata timp de secole cum se scurge lumea imprejurul ei. Acum sunt in focul vietii, simt, traiesc sentimentul, sunt "into it" si pur si simplu nu pot spune "piua" si nu pot pasi in spate sa privesc mai bine.

Un alt pretext e limba. De cate ori m-am apucat sa scriu in engleza blogul, de atata ori m-am pierdut uneori pe parcurs. Diana M imi zice ca scriu mai bine in engleza. Problema e ca gandesc mai prost :). Adica mai incet, si cu mai mult efort - mai ales ca trece din ce in ce mai mult timp de cand nu am mai fost imersata in lumea anglofona. Prin urmare, cum sa te poti exprima liber, fluent, daca scrii juma de ora la un blog entry? Uite, pana acum nu mi-a luat mai mult de 4 minute sa scriu ce-am scris. The constant flow of thought.

Deci, da, cred ca are de-a face cu singuratatea. Si da, imi pare rau ca am trecut prin multe multe si n-am apucat sa le povestesc. Si o sa le uit, si or sa se piarda...

Macar au mai ramas cateva randuri pe care le-am scris pe undeva pe un caiet. O sa le transcriu aici in curand.

Am I back?

10 sfaturi despre cum sa organizezi o petrecere ratata

10 sfaturi despre cum sa organizezi o petrecere ratata:

1. Fii sigur ca inviti oamenii la petrecere nu mai devreme de ziua respectiva;

2. Nu te lasa tras in piept: cine nu aduce un cadou (suficient de misto) nu are ce cauta la petrecere!

3. Invita de preferinta prieteni care nu se cunosc intre ei, sau daca se cunosc, sa fie cei care nu se sufera unul pe altul;

4. Pune numai muzica pe care o preferi tu, indiferent de ce zic invitatii - poate asa le educi gusturile muzicale;

5. Nu servi alcool; nu e sanatos si nu ajuta cu nimic dinamicii de grup;

6. Ghideaza-te dupa principiul "daca invitatii au nevoie de ceva, se descurca ei

7. Asigura-te ca esti intotdeauna in centrul atentiei (ca doar e petrecerea ta!)

8. Invit-o pe bunica la petrecere, si pune-o pe scaunul cel mai apropiat de boxe;

9. Asigura-te ca volumul muzicii e suficient de tare incat sa stie si vecinii ca organizezi o petrecere; iar daca indraznesc sa-ti vina la usa sau sa te ameninte ca suna politia, pune-i la punct!

10. Fii realist! Daca un prieten nu se distreaza, este pentru ca e un tampit. Tu ai facut cea mai misto petrecere cu putinta.

Succes!

Ai copilarit in anii '90 daca...

...ai colectie de suprize de la guma Turbo
...te uitai zilnic la Captain Planet
...faceai robotei din pachete de tigari
...ascultai B.U.G. Mafia sau R.A.C.L.A. noaptea ca sa nu te auda parintii
...pierdeai noptile pe mIRC
...jucai elasticul si frunza in fata blocului
...ai fost fan Generatia PRO si Tip Top Minitop
...stiai toate versurile de la Genius pe de rost
...te uitai non-stop la Atomic TV
...te jucai Maroco cu vecina de deasupra
...mergeai cu parintii vara la Mamaia si stateati cate 10 zile cu bilete de la sindicat
...ai baut prima gura de vodca dintr-o sticla de plastic
...gestul maxim de rebeliune era sa fumezi in toaleta scolii
...te uitai cu parintii la Dallas si la RoBingo
...ii faceai mamei tale semne de carte din hartie glasata de 8 martie
...te jucai Tetris
...ai invatat engleza de la Cartoon Network
...te uitai la diapozitive cand nu erau desene animate ca lumea la televizor
...colectionai albume cu abtibilde cu fotbalisti
...ai avut Serbarea Abecedarului in clasa I
...ai tras cu cornete sau cu prastia cu invizoace dupa fete
...de Craciun iti doreai mereu Lego sau papusa Barbie
...cumparai casete video cu Frumoasa si Bestia sau Mica Sirena
...te jucai cu soldatei de plastic
...ai avut sau ti-ai dorit Nokia 5110 si i-ai invidiat pe altii care aveau Nokia 3310
...n-ai plans ca n-ai mers la concertul Michael Jackson decat dupa cativa ani
...stii ce este Center Shock si iti doresti sa mai gasesti
...ai baut sucuri in cutii de carton in forma de piramida
...mergeai cu parintii la teatrul de vara la spectacole cu Nae Lazarescu si Vasile Muraru
...iti aduci aminte ca, la inceput, Vacanta Mare avea 3 membri si erau chiar amuzanti
...nu exista petrecere la care sa nu se asculte Backstreet Boys
...inregistrai casete cu Spice Girls de la prieteni
...inca mai stii refrenurile de la melodiile Andre
...te uitai fascinat la KITT pe Tele 7 ABC
...scriai in oracolele colegilor de clasa
...tii minte cele 5 minute de desene animate dinainte de revolutie
...pronunti perfect "nu zaietz pagadi" desi nu stii o iota din limba aia
...te entuziasmezi daca o vezi pe strada pe Geanina Corondan
...aveai rigle chinezesti 3D si ascutitoare cu oglinda
... te uitai la abracadabra si la arlechino pe TVR duminica dimineata
... ascultai povesti la pick-up
... fetele se imaginau spice girls si baietii backstreet boys (fiecare avea neaparat un preferat intre ei)
...ai avut TAMAGOTCHI
...te uitai la Sailor Moon si te credeai una din ele

... te uitai in fiecare weekend la Abracadabra, Ba Da - Ba Nu, Feriti-va de magarus, 7 note fermecate, O lume disparuta, Xena-printesa razboinica si Hercule
...faceai colectie de jucarii de la ouale Kinder (de fapt, numai surprizele contau)
...te uitai de fiecare Craciun la Dennis pericol public si Singur acasa 1, 2 etc
...te jucai tara tara vrem ostasi, taranul e pe camp, soarecele si pisica si stii versurile de la 'am pierdut o batistuta, ma bate mamica...'
...aveai uniforma in patratele albastre si albe si funda rosie in scoala primara
...aveai penar-pian (verde sau roz) si chiar mergea sa canti la el
...ai fost fan HI-Q, ASIA si 3 Sud-Est la un moment dat..
...vedeai pe garduri semnul D M cu un trandafir in mijloc si habar nu aveai ce inseamna
...te mai trezesti fredonand theme song-ul de la Dallas
...jucai 1-2-3-la perete stai! si omu' negru..
...beai suc de la TEC
.... jucai in fata blocului "fete, filme sau baieti"
... te tundeai bros sau castron
...dansai pe Coco Jumbo in tabere

Rugaminti catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun

Intotdeauna am crezut in tine. Am fost intotdeauna cat de cuminte am putut si tu ai fost darnic de fiecare data. De obicei iti cer lucruri mai putin tangibile, iti cer sa-mi dai iubire, sanatate si apropiere fata de cei dragi. Te mai rog din cand in cand sa ma ajuti si cu diverse probleme sau incercari.
Anul asta insa m-am hotarat sa-ti cer chestii mici, tangibile, ce pot fi impachetate, pentru ca pe plan spiritual totul merge exact asa cum mi-am dorit. Stii, mi-am dat seama ca si unele chestii mici, materiale, iti pot imbunatati un pic viata de zi cu zi, si m-am gandit ca poate mi le poti aduce tu impreuna cu spiridusii tai.

In primul rand vreau o casca cu fir lung pentru televizorul Beko la care se uita tata. Din pacate, cand se uita la televizor, da sonorul foarte tare, si nu ma pot concentra sa citesc sau sa scriu. Mi-a promis ca atunci cand va avea o casca voi putea studia in liniste.

In al doilea rand, mi-as dori mult o lampa - fie lustra, fie cu picior, fie de birou, cu lumina puternica si calda, ca sa pot citi seara la mine in camera. De cand mi-a disparut lustra din camera, am ramas eu si cele trei fire electrice pe intuneric.

In al treilea rand, acum am un pat mare pe care vechile asternuturi nu mi se mai potrivesc. Mi-as dori sa imi pot cumpara un set de asternuturi frumos, sobru, pentru salteaua mea de 2 pe 2, dar mi se pare mult prea scump pentru posibilitatile mele.

In al patrulea rand, imi e foarte dor de motanii mei Pepper si Popper. Probabil ca nu-i voi mai revedea. Imi lipseste un suflet cald de motanel langa mine in pat, cand dorm. Ai mei zic ca am pretentii, pentru ca le-am zis ca vrea un British Shorthair albastru, dar eu de fapt vreau doar un sufletel zglobiu si fara purici.

In al cincilea rand, mi-as dori mult o pereche de casti de buna calitate pt mp3-playerul meu. Ultima oara cand mi-am cumparat unele n-au costat prea scump, dar nici n-au bass-ul ala frumos care ma facea sa aud melodia mai clar si mai puternic decat la orice boxe scumpe.

In al saselea rand, tin sa-ti spun ca a venit iarna si eu am ramas fara manusi. Stiu ca mi-ai adus niste manusi frumoase negre de piele anul trecut, dar din pacate am pierdut una din ele prin zapada..

Dragul meu Mos, dupa cum vezi, sunt lucruri mici care imi fac viata un pic mai buna si mai usoara. Cu siguranta insa esti intelept si imi vei aduce ce crezi de cuviinta.

Where does philosophy of law lead, after all?....

"This field is very broad, and it is highly unusual for a philosopher of law to do work in all, or even many, of the pertinent areas. Topics that fall within philosophy of law include, for example: the nature of law and the relationship between law and morality; the theory of legal reasoning and adjudication; the duty to obey the law; the justification of punishment; the nature of responsibility, moral and legal; theories of liberty and justice; the philosophical foundations of the substantive branches of law (criminal, law, property, torts, contracts, international law, etc.); theories of legislation and legal interpretation; the methodology of legal philosophy; and the intersection between the preceding areas and issues and themes in ethics, political philosophy, philosophy of language, metaphysics, philosophy of action, etc. Students should pay particular attention to how well faculty interests correspond with student interests-keeping in mind, of course, that your interests may change and develop in significant ways during the course of your graduate education."

— Brian Leiter (Texas)