Culture shock

A friend of mine arrived to the U.S. a short while ago. She sent me a message full of passion and words written (I'm sure) in the same breath.

She is very disappointed by the discrepancy between a smile that an American throws at you without effort and the coldness that he later shows when getting to a more substantial dialogue. She hates the lack of curiosity that an American has regarding the whole world except for his dear country. I quote: "What's most upsetting is not even [that] they haven't crossed the borders of their own state, but [that] they don't even dream about going somewhere different."

From a psychological point of view, she's right in the middle of the well-known "culture shock". Everyone is going through that, and it's not about having it or not, i's about coping with it one way or another. The interesting part is that, according to the psychological theory, one is getting first through the "utopian phase" (when one gets to see everything in pink), and only afterwards through the "distopian phase" (when one counts all the disadvantages and flaws a culture has, and begins to see "home" as the perfect place to be).

Well, I guess the truth is somewhere in between. I agree, American culture has flaws. I felt them also. But they are not that big as they seem; and Europe is not that flawless as it might look right now.

Ender's Game

I read Ender's Game. Impressive. From two reasons. Firstly, it is catchy and breathtaking. I remember not wanting to put the book down. I remember going to restroom while being impatient about returning to a cozy chair and checking Ender's latest adventure. Do I like science-fiction? I didn't find a pattern yet.... Yes, I loved Dune, but for me it was more like a Bible than like a SciFi book. Other SciFi books? Maybe to harsh, to out-of-this-world, too metallic and non-intuitive. (I have a very bad visual imagination. I find that SciFi descriptions do not create images in my head. That's why I rather enjoy the meaningfulness of dialogues and actions.)
Second reason? Ender's Game is not about some kids. It is myth, it is legend, it is "poveste nemuritoare". It is a holy story about a human being destined to become a leader and becoming a leader step by step. I guess we like to see human perfection, we like to see evil being vanquished, we like to see the constant evolution to the better. And we wish that we were Ender.

One more try

I've been writing in my blog(s) for a couple of years. That doesn't make me an expert, I'm not the one-entry-a-day-type, but I guess blogging helped me write about the kind of things that we usually think or feel about, but never get the discipline to sit and write it on a piece of paper.
This has been my problem since always. I think a lot, about a lot of things, but I'm too lazy and I lack discipline in writing down my thoughts.
Well, I still believe blogging is a good exercise for people like me who 1: begin writing 10 diaries but end up continuing none; 2: plan to write a lot in their lives. I plan to write a lot.
In my first blog, the one I kept while in the US, the entries were written in Romanian. Excuse? It was meant for my friends and parents to read it and get the latest news about me. When I returned to Romania, I believed it's fair to start writing in English, since at that point I had many friends in US who maybe wanted to catch up with me.
Well, it didn't work. I wondered if I couldn't because writing in a foreign language makes it much more difficult. I quit the initiative and started a new blog, in Romanian.
Still, I have the regret that you guys will never get to read my blog, if you're interested, just because you don't know Romanian. I wouldn't learn Romanian. You probably won't.

So I'll try. I'll give my best to write in English from now on. One more try.

Scoala de antreprenoriat social

Ai intre 16 si 26 de ani si vrei sa inveti cum sa produci schimbare sociala durabila? Vrei sa faci parte din prima generatie de antreprenori sociali romani? Inscrie-te pana la 20 iulie la scoala de vara "Impreuna pentru Schimbare Sociala"! Este incurajata participarea tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Agentia de Monitorizare a Presei si Asociatia ORICUM pentru Educatie lanseaza prima scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din Romania. Programul "Impreuna pentru Schimbare Sociala" se adreseaza tinerilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 26 de ani, cu potential de lider, implicati in comunitatile din care fac parte, creativi si dornici sa invete mai multe despre metode inovatoare de aduce schimbari pozitive in comunitatile lor.

Timp de 5 zile, in perioada 26 – 30 iulie, 20 de tineri apartinand romani, dar si apartinand minoritatilor nationale, se vor aduna la Predeal, la prima scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din Romania. Organizatorii cauta atat promovarea antreprenoriatului social prin training-uri, exemple practice si un incubator de proiecte, cat si stimularea dialogului intercultural prin incurajarea participarii tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Participantii la scoala de vara vor lucra in echipe cu scopul generarii de proiecte bazate pe principiile antreprenoriatului social. Proiectele rezultate in urma scolii de vara vor primi feedback si monitorizare, urmand ca autorii lor sa participe in toamna la un workshop de prezentare a proiectului, iar autorii celui mai bun proiect sa primeasca finantare de start-up pentru implementarea ideii lor.

Puteti afla mai multe detalii despre program pe pagina dedicata acestuia: http://www.antreprenoriatsocial.ro. Tot aici puteti completa online formularul de aplicatie pentru a participa la "Impreuna pentru Schimbare Sociala". Deadline-ul pentru primirea aplicatiilor este 20 iulie.

"Impreuna pentru Schimbare Sociala" este un program finantat de Uniunea Europeana, prin programul "Tineret in Actiune", si de Open Society Institute.

Jurnal de calatorie, by Popper (1)

Eram curios de ceva timp sa vad cum e lumea in afara spatiului in care locuiesc. Inca de mic am stiut exact care sunt granitele teritoriului meu, m-am asigurat ca si ceilalti le cunosc foarte bine si ca ma respecta ca stapan. Ciudat este ca niciodata n-am putut vedea dincolo de teritoriul meu, mai putin cand ma duc mult inspre Est si acolo am o deschidere larga catre o alta lume. In lumea dinspre Est, unde rasare soarele, oamenii se misca neincetat si dispar in cateva zeci de secunde din raza mea vizuala. Inspre sud raza mea vizuala e limitata de o cladire mare dincolo de care n-am avut niciodata ocazia sa trec.
Insa cel mai grav mi s-a parut intotdeauna ca exista o parte in Nord la care nu am acces. De cateva ori am mirosit ca in Nord este o alta lume, o lume tenebroasa si rece pe care ar fi foarte interesant sa o explorez - stii, intotdeauna am fost o fire curioasa.

Sambata soarta mi-a suras si am reusit sa evadez fara stirea gardienilor mei, pe langa care nu am reusit pana acum sa trec niciodata. O usa catre alta lume mi s-a deschis, si eu am fugit cat m-au tinut picioarele. In cele trei zile cat a tinut calatoria mea initiatica, am trecut printr-un mediu atat de diferit de caminul meu, incat si acum mi se ridica parul pe spate cand ma gandesc. In Nord e atat de intuneric! Nu exista zi si noapte, ci o noapte continua si fara stele. Si totusi, parca pentru prima oara am vazut mult mai bine lucrurile din jurul meu, ca si cum ochii mei vad mult mai bine in luminozitate scazuta. Si nu am fost deranjat asa cum sunt deranjat in fiecare dimineata de mingea de foc din Est. Aerul in jurul meu mirosea a rece si vechi si ud, cam cum miroase zidul de sud cand vine ploaia torentiala de vara. Si este atat de frig in Nord! Intotdeauna m-am intrebat la ce folos ca sangele imi pompeaza atat de rapid in vine si blana asta atat de deasa si greu de intretinut, daca nu pentru a-mi tine de cald in conditii vitrege!

Primele ore au trecut aproape fara sa le simt, eu simtindu-ma liber si neconstrans sa cercetez fiecare cotlon si fiecare metru patrat de teren nou. Fara constrangeri. Fara supraveghere. Fara jena si retineri fata de familie. Fara timiditate. Da, asta sunt eu, cel adevarat!
Din pacate, la un moment dat mi-am dat seama ca mi se face foame.

[va continua]

P.

P. este sufletul oricarei petreceri. Pare intotdeauna vesel si glumet. Barbatii si fetele au avut intotdeauna simtul umorului diferit, dar el reuseste prin glumele lui tipic barbatesti sa aduca un zambet pe fata unei fete. Nu, nu este un joker. Nu gandi ca are multe stereotipuri. De fapt este un tip inteligent care si-a creat propriile stereotipuri, propriile vorbe, propriile ticuri, si le are pentru ca asa vrea. Initial le-am admirat naturaletea, acum admir maiestria cu care le foloseste pentru a te atrage si a te vraji, pentru a te aduce mai aproape de el. Nu, nu sunt instrumente de manipulare, tocmai pentru ca sunt amuzante si, in definitiv, inofensive.

Ceea ce te poate induce in eroare la atitudinea asta jucausa este ca ai tendinta sa crezi ca nu e un tip serios. Incet-incet insa descoperi ca este un tip poate mai matur decat media, care are o viziune asupra propriei vieti in comparatie cu care majoritatea din noi am parea doar niste copii ametiti. Este un adevarat spirit de antreprenor, stiind sa-si foloseasca talentul si cunostintele din facultate pentru a avea succes. Si, poate ce-i mai important, ii place ce face.

Copilaria lui nu a fost neaparat usoara. Daca nu te certi cu parinti nu inseamna neaparat ca n-ai motive sa te certi. Cu un parinte autoritar, el a preferat intotdeauna sa evite conflictul, pentru ca nu vedea nici un folos in a-l crea sau intretine. Sunt curioasa cat de mult acel model de autoritate il va influenta, si il va face sa devina la fel sau din contra.

Deocamdata vrea sa-si traiasca viata, si desi la capitolul cariera e foarte avansat, nu are motive deocamdata sa avanseze la capitolul sentimental. O viziune sanatoasa, poate, mai ales prin faptul ca este constient aleasa si asumata. Viseaza la ea si o va recunoaste cand va aparea, dar campul posibilitatilor este nelimitat.

Cel mai mare defect: frica de... urmasi
Cea mai mare calitate: atitudinea relaxata de om care isi duce viata asa cum vrea.

Prieteni cuvantatori si necuvantatori

Sunt zile in care te trezesti plin de energie, si viata iti da cateva palme si iti arata ca uneori trebuie sa fii supus incercarilor, sa suferi un pic, pentru a putea aprecia cu adevarat momentele frumoase. Poate soarta a considerat ca in ultimul timp viata mea a fost prea lipsita de griji. Culmea e ca, obiectiv vorbind, ea n-a fost chiar asa lipsita de griji. Nu in fiecare an dai zeci de examene, licente, si te muti dintr-o casa intr-alta. Nu in fiecare zi zbieri la parinti si trantesti usile. Nu in fiecare zi alergi plangand pe strazi.

Astazi intre ora 9 si 9 jumate soarta mi-a dat cateva palme si mi-a dat incercari. Prima a fost ca o prietena foarte draga mie se afla acum in spital, din cauze necunoscute, foarte brusc si lapidar. Sunt ingrijorata pentru ea, si desi se afla la zeci de kilometri fata mine, imi vine sa ma urc chiar acum in masina si sa ma duc sa o vad. Ea e foarte curajoasa, zice ca nu e nimic grav, insa stiu cum e sa stai in spital. In acel pat de spital rece si metalic. In acele cearceafuri albe si atat de impersonale, si rugoase, care iti rod pielea. Cu tuburi mari, infipte in venele subtiri, in pielea alba si moale. Cu oameni necunoscuti in jur, cu acea tristete si bolnaviciune in aer, cu speranta undeva mica si ascunsa intr-un cotlon, intr-o cuta de perna. Orele sunt nesfarsite, nu mai ai notiunea timpului, vremea se masoara in telefoanele primite de la cei dragi si vizitele parca prea rare.

Tata ma vedea vorbind la telefon, trista si socata, si n-a avut curajul sa-mi spuna ca pisoiul meu cel mic, cu nume de om mare, Popper, a disparut de 3 zile. "Probabil a murit, daca a cazut de la balcon, e prea prietenos si nu mai are urma de animalitate in el. Nu prea mai are instinct de conservare". Sunt foarte trista! O fiinta, care nu mi-a transmis niciodata iubirea ei prin cuvinte, ci doar prin gesturi, mangaieri, si ochi mari rotunzi si albastri. Si mieunatul specific, chitaitul lui pe care l-as recunoaste dintr-o mie. E prima oara cand o fiinta necuvantatoare dispare din viata mea. Cand pestisorii-zebra mi s-au sinucis aruncandu-se din acvariu pe mocheta rugoasa, nu am suferit prea mult. Erau prea "necuvantatoare" ca sa ma atasez de fiecare in parte, eram doar atasata de ideea de "pestisor". Acum ma incearca un alt sentiment. Imi testeaza limitele. De ce? Pentru ca sunt genul de persoana care nu tine la lucruri, tine numai la persoane. Popper era lucru sau persoana? Da, simt ca maine pot lua un nou pisoi de la magazin, si va incepe un alt capitol. Dar va fi alt capitol. Pentru ca individualitatea lui mi-a ramas intiparita in inima si imi va fi dor de ochii mari rotunzi si albastri, si atat de inteligenti! si de mieunatul lui specific.