Portretul lui Dorian Gray

Am redescoperit cu placere o carte in biblioteca mea, o opera clasica pe care mi-e rusine ca n-am citit-o pana acum si cu care am reusit sa ma delectez de curand. Este vorba de Portretul lui Dorian Gray, roman popular si controversat al lui Oscar Wilde. Interesant este faptul ca Wilde nu a pretins niciodata ca acest roman ar aduce ceva complet nou il literatura, pentru ca este de fapt o inteligenta impletire de mituri stravechi, precum mitul lui Narcis, viata lui Faust etc. Ceea ce a reusit Wilde in cazul meu a fost sa prezinte cateva moduri de gandire ale epocii lui (fie ele mai mult sau mai putin raspandite) cu privire la scopul si statutul artei si artistului, cu privire la perspectivele hedonismului modern si ale rolului placerii, cu privire la legatura indisolubila intre suflet si simtire, cu privire la avantajele tineretii si frumusetii si la sensul vietii in general.

Mitul creat este in sine minunat si simt ca pot discuta si rasdiscuta despre el chiar si ignorand celelalte elemente filosofice din gandirea lui Wilde. Dorian Gray este un tanar nemaipomenit de frumos, model fiind pentru pictorul Basil in crearea unui deosebit de fidel portret in marime naturala. Tineretea si naivitatea isi spun cuvantul, deoarece simtindu-se o clipa gelos pe nemurirea frumusetii tabloului, Dorian striga poetic ca si-ar vinde si sufletul pentru a-si pastra tineretea pe care pictura o va infatisa intotdeauna neschimbat , pentru ca vremea si pacatele sa nu-si puna amprenta pe chipul sau. Firul povestirii ne duce la concluzia ca ruga i-a fost ascultata (de Dumnezeu sau de diavol?). Dorian ramane pururea tanar si senin, in timp ce portretul sau, tinut acum ascuns de ochii lumii, reflecta incet-incet urma greselilor si a batranetii.

Ceea ce mi se pare ciudat este ca Dorian nu foloseste de fapt niciodata portretul ca pe o oglinda a sufletului sau. Degradarea pe care o vede in tablou nu il face sa vrea sa-si rascumpere greselile sau sa devina un om mai bun. Chiar si cand, la sfarsit, crede ca vrea si ca va reusi sa se schimbe, portretul ii arata ca tot vanitatea si ipocrizia sunt cele care vorbesc in el. Mai curand, portretul este pentru Gray un scrin in care el poate sa-si ascunda secretele sufletesti.