Teama de "spatii libere"

M-am apucat de citit noua carte a lui Paulo Coelho, Vrajitoarea din Portobello. Mi se pare o carte bunicica din trei motive. In primul rand, cartea trateaza niste subiecte care au fost intotdeauna la moda, dar acum sunt si mai si: religie, ezoterism, relatia maestru-discipol, vrajitorie, cultura tiganeasca, cultura islamica, integrarea in occidental. In al doilea rand, este stilul lui Coelho, care te face sa intri in poveste, sa-ti imaginezi cum arata Atena, sa o vezi cand danseaza cu ochii inchisi si sa ii crezi pe cuvant pe oamenii care vorbesc despre ea. In al treilea rand, pentru ca Coelho atinge un punct nevralgic al existentei umane, un punct pe care eu il incerc cu degetul de ceva timp.

Este vorba despre spatiile libere din viata noastra. Asa cum se intampla cu tatal Atenei, si cu Atena inclusiv, avem tendinta sa ne ocupam zi de zi cu diverse activitati, fie ele importante sau neimportante, doar pentru a ne simti utili. Pentru a fi fericiti ca avem un sens si un scop in univers. Doar pentru a nu avea timp sa ne gandim prea mult la lucruri precum Cine sunt? si Ce ar trebui sa fac ca sa fiu o persoana mai buna?. Tendinta asta de a umple spatiile goale o observ la multi oameni, la parinti, la prieteni, si binenteles, si la mine. Ne masuram importanta dupa cat de ocupati suntem, ca doar nu degeaba timpul unui om ocupat este etichetat drept "pretios".
Culmea este ca, avand o formatie filosofica, ar trebui sa nu ma deranjeze sa las spatiile goale sa ma invadeze. Se stie din oficiu ca filosofii gandesc mult prea mult, chiar si pentru propriul lor bine. Cu toate astea, de ce pretuim atat de mult timpul liber, ala cand n-avem nimic de facut, si cand ajungem sa-l avem, cautam sa-l umplem cu tot ce putem? De ce ne e frica sa simtim ca pierdem timpul?

Aici problematica a deviat un pic. Simtamantul ca pierdem timpul tine de constiinta propriei noastre mortalitati, intr-o lume in care sunt atatea lucruri pe care le poti face. Dar asta nu presupune neaparat ca n-avem nici macar intelepciunea sa ne tragem rasuflarea din cand in cand.

Si totusi, simt ca imi e frica sa imi trag rasuflarea, intr-un "spatiu liber". Sa fie din spiritul meu utilitarist? Sau din frica de a ramane in urma, de a ajunge sub asteptarile celorlalti?..