Alegerile de zi cu zi

Vorbeam cu Cristiana ieri de faptul ca in ceea ce ne-am hotarat sa intreprindem impreuna (si voi vorbi despre proiect alta data) e o adevarata provocare sa nu lasi sa te ia valul. In cuvintele ei, "noi facem proiectul, nu ne face proiectul pe noi". Mai concret: e o adevarata provocare sa poti controla toate elementele importante din viata ta astfel incat sa fie un echilibru. Sau hai sa nu formulez in termeni de control. Ai cateva chestii importante in viata ta: parinti, iubit, prieteni, scoala, munca, timp liber. Fericirea ta depinde de cat de bine reusesti sa "jonglezi" cu timpul tau, cu resursele si cu entuziasmul tau astfel incat sa (te) satisfaci (prin) toti si toate.

Gandindu-ma la care sunt elementele importante in viata mea acum, ca sa pot apoi sa-mi dau seama cum trebuie sa ma raportez la fiecare din ele, mi-am dat seama ca, cel putin pe moment, sunt trei: iubirea mea pentru Andrei, proiectul la care m-am inhamat si in care am decis sa-mi pun tot entuziasmul, si scoala mea draga. De ce nu parintii? Pentru ca, pe timp de... pace, avem tendinta sa-i "take for granted". Ei sunt acolo pentru noi orice ar fi, si asta pare a se intampla fara nevoie de vreo investitie*.

Hey, what about friends? Dinamica grupurilor mele de prieteni s-a schimbat de ceva timp, asa cum si eu mi-am schimbat raportarea la ele. Se intampla ca acum am cativa prieteni dispersati, fara sa aiba de-a face prea mult unul cu celalalt. Cateodata simt ca nu mai am prieteni, tocmai pentru ca nu mai exista acel nucleu tare. Stiu ca e doar o perceptie; prietenii au ramas, dar eu ma uit in locul vechiului nucleu si vad un gol.

Revenind la cele trei dimensiuni ale vietii mele, ierarhia absoluta intre ele este clara. Nimic nu (imi) e mai dulce si mai sfant decat iubirea, de exemplu. Dar ierarhia absoluta nu e niciodata luata in calcul de catre viata, pentru ca lucrurile se schimba in permanenta, si ceea ce era neimportant azi poate deveni important maine si invers.

Provocarea de care vorbesc poate parea acum, pusa sub lupa, ca fiind rationalizata in extremis. Dar si eu o fac intuitiv, cautand sa "simt" cand fac prea mult un lucru si il neglijez pe celalalt. Cu dopamina in sinapse, acum simt mai mult decat niciodata. Zi de zi insa, ora de ora, simt ca trebuie sa aleg intre lucrurile dragi, si parca de fiecare data ma simt vinovata pentru o mica pierdere in defavoarea cuiva sau a ceva.

Secretul e probabil sa ma bucur crezand ca de fiecare data am ales bine.




* Suna dur, si de fapt arata cum, in ciuda iubirii incomensurabile pe care o port parintilor mei, conditia mea de om ma determina sa ma port rational poate mai mult decat ar fi etic sau estetic.