Unde sunt salcamii cei nebuni?

Caut de ceva vreme semne de primavara. Sunt cativa copaci pe strazile New Yorkului. Aliniati frumos si rasfirati cat sa nu deranjeze trecatorii. Dar sunt inca goi. Unde este verdele crud? Unde este mugur-mugurelul? Unde este primavara de care imi tot canta Tudor Gheorghe?
Acum, Tudor Gheorghe este singurul care imi mai aminteste ca undeva, in alte parti ale lumii, este primavara. Singurele flori pe care le vad sunt narcisele galbene care acum zambesc stins din vaza de pe birou. Cand ma intorc de la munca le vad si zambesc. Sunt mult mai frumoase atunci cand si soarele zambeste la ele si scoate galbenul din ele si mi le arunca in ochi. Nu au miros.

De la un timp nu mai miros nimic in New York. Mi s-a facut dor de casa, recunosc. Dar este un lucru pe care il recunosc cu mare bucurie. Mi-e dor de parinti. Mi-e dor de prieteni. Este un lucru minunat sa fii departe de cei dragi si sa stii ca iti sunt aproape, aici in inima. Si ca te vei intoarce la ei.

Cea mai mare frica a celui care pleaca este ca atunci cand se intoarce nu va fi primit cu bratele deschise. Asa cum se asteapta. Stii, pentru cel care pleaca, lucrurile care sunt acasa sunt la fel. Raman cu amintirile si cu sentimentele pe care le-am avut pana am plecat. Sunt undeva puse bine si se pastreaza fara sa-si piarda pic de intensitate.

Dar cand te intorci iti dai seama ca unele lucruri s-au schimbat. Nu stiu cat de pregatita sunt pentru acel soc. Toti imi sunt dragi ca atunci cand am plecat. Imi sunt dragi si cei care nu ma au la inima.

Privesc cu raceala studii psihologice si sociologice care iti spun ca atunci cand pleci pentru ceva timp 1. la inceput ti-e greu sa te adaptezi la schimbare; 2. ajungi sa te obisnuiesti si incepi sa te bucuri de chestiile pe care nu le-ai avut; 3. ti se face dor; 4. te intorci si esti socat de lucrurile care sperai sa se schimbe si nu s-au schimbat, si de lucrurile care sperai ca nu se vor schimba si s-au schimbat deja. Le privesc cu raceala pentru ca le lipseste o oarecare autenticitate.
Acum, cand traiesc acele etape, mi se pare ca sunt un pic diferite fata de cum au fost descrise. Si mi se par mai reale.
Nu mi-a fost greu sa ma adaptez. Dau vina pe varsta. Si da, am ajuns sa apreciez lucruri pe care nu le ai in Romania. De exemplu Starbucks.
Dar acum sunt in etapa "fuck Starbucks, vreau mamaliga!".

Mi-e dor de piata Universitatii. Mi-e dor de 601. Mi-e dor de atmosfera din facultate. Mi-e dor de BCU. Mi-e dor de Sandoiu. Mi-e dor de toti cei care mi-au fost permanent alaturi si acum le simt lipsa. Mi-e dor de mama si de tata. Si da, fuck Starbucks, vreau pateuri. Unde e Fornetti-ul de langa statia de autobuz?

Acesta nu este un blog entry pentru cei care cauta ceva nou si interesant. Este doar o frantura din sufletul meu pe care o trimit tuturor celor dragi. Sa stie ca ii iubesc si astept cu nerabdare sa ii vad si sa ii imbratisez. Maine m-as urca in avion si as veni catre tara pe care o iubesc.
Un indemn parca vine din folclor..

mugur, mugur
mugurel
mugur, mugur
mugurel
ia fa-te mai maricel
mugur mugurel
ia fa-te mai maricel
mugur mugurel

ca ne-am saturat de iarna
mugur mugurel
si de rautate-n tara
mugur mugurel
si de rautate-n tara
mugur mugurel

bate-i, Doamne, pe ciocoi
mugur mugurel
cum ne bat si ei pe noi
mugur mugurel
cum ne bat si ei pe noi
mugur mugurel

mugur, mugur
mugurel
mugur, mugur
mugurel
ia fa-te mai maricel
mugur mugurel
ia fa-te mai maricel
mugur mugurel

La multi ani, tatal meu! Dumnezeu sa te tina sanatos si aproape de cei ce te iubesc.