Trotuar

Azi cand am iesit de la munca m-am hotarat sa nu mai iau metroul, ci sa merg pe jos. Fericita din diverse motive, am spus ca trebuie sa imi las catva timp cu mine, in care sa ma bucur. Drumul a fost lung, iar prin New York nu poti merge decat in zig-zag: "50th St, 5th Ave, 51st St, 6th Ave, 52nd St"... Ceea ce este interesant in genul asta de mers prin oras este ca poti avea variante nenumarate de a pleca din acelasi punct si a ajunge la destinatie. De aceea incerc tot timpul sa merg pe strazi pe care nu am mai mers.

Azi am ales sa strabat un pic Fifth Avenue, care pare-se ca este cea mai scumpa strada din New York/SUA/America/lume? Oricum ar fi, nu te costa absolut nimic sa o strabati cu pasul. La un moment dat, mi-am dat seama ca am luat-o in directia gresita. E incredibil de paradoxal sa te pierzi in Manhattan. Strazile sunt numerotate crescator de la sud la nord, iar bulevardele de la est la vest. Asa ca ce mare chestie? Eh problema e sa-ti dai seama in ce directie este nordul. Recomand busola :) pe care o port in poseta dar mi-e prea jena sa o scot si sa o consult in mijlocul strazii.

Facand coltul de pe 5th Ave, am incercat sa o iau pe strazi pe care nu am fost niciodata. Am vazut pentru prima oara Hilton Hotel, Sheraton Hotel. In Sheraton, langa scara principala, erau niste ferestre imense care dadeau spre un subsol. Dincolo de ele, niste oameni dadeau de zor la biciclete intr-o sala de fitness. Barbati cu parul alb, femei cu riduri pe gat. De cealalta parte a ferestrelor, pe trotuar, un grup de negri tineri se hilizeau de zor la ce vedeau inauntru. Poti simti cum political corectness se transforma in discriminari de diverse feluri. Gandeste-te cum e sa fii in ultimul vagon de metrou (pentru ca e cel mai aproape de iesire), un vagon in care tu esti singurul tanar cu fata de culoare alba.

Ce m-a facut sa scriu despre drumul meu spre casa este de fapt un gand nascut din simplul si inocentul fapt de a merge pe trotuar in New York. In timp ce mergeam la pas, pe partea dreapta a trotuarului (dintr-un oarecare obicei de sofer) mi-am dat seama cat de lat este trotuarul pe care calc. Brusc mi-am dat seama ca trotuarele din Manhattan sunt mai late decat strazile Bucurestiului. Se leaga cumva de faptul ca, desi cladirile sunt atat de inalte aici, nu simti ca te sufoci cand mergi printre ele. Dar ceea ce pentru mine a fost deosebit de important a fost sentimentul ca sunt neinsemnata. Oameni de afaceri in costume treceau pe langa mine la telefon. Se considera importanti in propria lor viata?

Cineva drag imi spunea ca New Yorkul este un Babilon. Si asa este. Dar sentimentul pe care l-am avut azi mergand pe trotuar, sentimentul ca suntem atat de multi oameni mici si neinsemnati care de fapt ne credem importanti in propria viata m-a umilit si m-a bucurat. Mi-am adus aminte cum de in Romania toti suntem presedinti, directori, sefi, manageri. Trotuarul de pe 5th Ave iti raspunde: SI CE?!?

In orice minut, un multimilionar poate sa treaca pe langa bietul vanzator de covrigi (pentru ca da, sunt multi vanzatori de covrigi pe-aici). Si sa-i vezi pe amandoi, si sa-ti dai seama cat de asemanatori sunt. Si cat de la fel de egal cu ei esti si tu in fiind ceva mai mult decat nimic.