Burj al Arab

Am fugit din nou din tara. Am fugit de frig, de vant, de ploaie. Am ajuns pentru a doua oara in faimosul Dubai, oras al arabilor bogati in petrol, cladiri si masini luxoase. Cum aici un hotel de 5 stele este, parca, dedicat omului de rand, am zis sa-mi fac curaj si sa ajung si acolo unde numai cei cu mult mai multe resurse isi petrec vacanta: la unicul hotel de 7 de stele din lume, la hotelul unde o camera poate sa coste 15 000 de dolari pe noapte, la hotelul Burj al Arab.

Ideea de Burj al Arab e destul de scary: un hotel cu multe stele, foarte scump, cu o fabuloasa vedere spre singura insula in forma de palmier din lume, el insusi plasat pe o insula artificiala foarte aproape de marginea uscatului, cu 27 de etaje, cu aur pe pereti, cu cel mai inalt atrium... si ar mai fi cate ceva.

In primul rand, mi se pare scary sa ai ca element de decor, in lobby-ul principal, un acvariu cam cat o sufragerie de mare, cu diferiti pestisori voiosi. In al doilea rand, mi se pare scary fantana din mijlocul hotelului, ale caror jeturi de apa sunt ATAT de disciplinate, incat isi pierd atributele de lichid si dau aparenta de cristale solide care se joaca in aer si in culori. In al treilea rand, nu mi se pare firesc sa ai parte de o camera de hotel cu DOUA etaje, adica cu doua livinguri, un dining, doua dormitoare, patru bai si o bucatarie. Hotelul trebuie sa ramana hotel. In al patrulea rand, nu mi se pare normal ca liftul sa urce atat de repede etajele incat sa ti se infunde pe loc urechile. Ce sa mai zic de restaurantul de la subsol, care are un acvariu in care doi rechini iti pazesc mancarea din farfurie. Clar, trebuie sa papi tot, de fiecare data. Si nu in ultimul rand, nu mi se pare normal ca un ceai de iasomie sa coste 50 de dolari. Dar pentru noi muritorii, poate e mult. Pentru ei, zeii, mai ales cei care isi permit sa inchirieze apartamentul regal cu 28 000 de dolari pe noapte, 50 de dolari e cam cat o scobitoare de dinti.

Va spun sincer ca cel mai mult in tot hotelul m-a interesat sa gasesc vreun portofel pe jos. M-a interesat sa cunosc un locuitor al hotelului, caruia sa ii explic ca cu banii pe care el ii cheltuie intr-o zi la Burj Al Arab eu as putea sa traiesc boiereste pentru un an. Sau sa imi platesc masterul in strainatate. Sau de ce nu, sa imi cumpar o masina misto.

Hotelul e frumos, modern, opulent. Dar n-am simtit ca apartin acestui loc. In momentul in care ajungi intr-un astfel de loc si ai ganduri gen "mie nu-mi trebuie chestia asta sau asta, pot trai fara ea", sau "n-as da in vecii vecilor atatia bani pe chestia asta", sau "chestia asta e inutila", astea sunt indicii clare ca you don't belong. N-ai de ce sa aspiri la asa ceva. Si poate simtamantul asta ne face sa ne acceptam fiecare locul si sa nu fie chiar cum spunea Marx, o permanenta lupta intre clase. Si noi vrem mai mult, dar NU CHIAR ATATA.

Ca tema de gandire, mi-am propus sa ma gandesc la toate lucurile din viata mea de zi cu zi pe care le consider utile si nu pot trai fara ele, dar care pentru o persoana care nu are acces la ele par inutile si de lux.